Politică Agricolă Comunitară

AGRICULTURA

Sector economic de o deosebită importanţă (capitală pentru ţările subdezoltate şi multe ţări în curs de dezvoltare), a suferit modificări majore în urma progreselor înregistrate de industria construcţiilor de maşini, chimie (fertilizatori şi antidăunători), inginerie genetică, transporturi, precum şi de posibilităţile mult mai mari de corecţie ale umidităţii şi calităţii solurilor, frânarea sau stoparea unor procese erozionale sau de extindere a deşerturilor. S-au diversificat şi ramurile industriei uşoare şi alimentare, care prelucrează produsele agricole vegetale şi animale.

POLITICA AGRICOLĂ COMUNITARĂ

Politica agricolă comună este unul din obiectivele de bază ale construcţiei europene, cu importanţă directă asupra politicii comerciale a acesteia. Ea a constituit unul din cele mai dificile capitole ale procesului de integrare Economică.

Agricultura continuă şi astăzi să depindă, într-o mare măsură de condiţiile naturale, climatice, calitatea solului, ceea ce face ca volumul producţiei să difere la unele produse de la un an la altul să fie diferite de la o ţară la alta. În decursul dezvoltării lor, ţările membre ale Uniunii Europene au încercat în felul său să-şi rezolve problemele agricole. Condiţiile naturale şi de producţie variate, dar şi evoluţiile economice şi politice agricole diferite s-au tradus prin structuri de protecţie de mare diversitate. Ca urmare în momentul constituirii Comunităţii Economice Europene agricultura avea un aspect multiform, parţia1 contradictoriu.

OBIECTIVE

- Creşterea productivităţii în agricultură, prin asigurarea unei dezvoltări raţionale a producţiei, precum şi printr-o folosire optimă a factorilor de producţie, îndeosebi a resurselor umane;

- Asigurarea unui nivel de viaţă echitabil pentru populaţie,

- Stabilizarea pieţelor,

- Garantarea securităţii aprovizionării;

- Asigurarea unor preţuri rezonabile pentru consumatori.

Creşterea productivităţii în agricultură este obiectivul care constituie cel mai mare succes al politicilor agrare comunitare. Creşterea productivităţii muncii agricole a devansat pe cea a muncii industriale, lucru valabil pentru deceniul şapte al secolului nostru. Astfel, considerând anul 1961 ca bază (indice 100) s-a ajuns în 1971 la 166 % în industrie şi 188 % în agricultură.1)

Ţările din Comunitatea Economică Europeană au ajuns aici stimulând progresul tehnic, asigurând dezvoltarea raţională a producţiei agricole, precum şi folosirea optimă a forţei de muncă.2)

Asigurarea unui nivel de viaţă echitabil populaţiei agricole, mai ales prin ridicarea venitului individual al celor care lucrează în agricultură are, ca obiectiv general, două componente: asigurarea unui grad de paritate cu veniturile realizate în alte activităţi şi stabilizarea veniturilor. Cu toate eforturile financiare considerabile făcute, nu s-a putut stopa tendinţa de scădere masivă a populaţiei în agricultură.

Decalajul dintre veniturile agricultorilor şi cele ale altor categorii sociale nu a putut fi redus. Paralel cu aceste fenomene au apărut şi altele: efectele favorabile ale politicii agricole comunitare asupra veniturilor se repartizează inegal pe regiuni, în detrimentul celor caracterizate prin structuri agricole slabe, mărind disparitatea regională a veniturilor. Întrucât veniturile depind atât de preţurile de vânzare garantate, cât şi de volumul producţiei vândute, sistemul de susţinere practicat asigură avantaje substanţiale fermelor de mari dimensiuni. Astfel, în Comunitatea Economică Europeană 25 % din agricultori beneficiază de 78 % din subvenţiile agricole.

Stabilizarea pieţelor reprezintă un obiectiv a cărui realizare este îngreunată de variaţia importantă a volumului ofertei agricole, în condiţiile unei cereri rigide. Relaţia dintre gradul de intervenţie a politicii agricole comunitare şi gradul de stabilitate a pieţei – relaţie de dependenţă totală – este afectată de faptul că pieţele produselor agricole supuse unui regim de susţinere de către stat (grâul moale, carnea de bovine) au fost mai stabile decât pieţele produselor agricole ce nu beneficiază de acest sistem de subvenţionare.

Printr-un joc de prelevări variabile, politica agricolă comunitară fereşte agricultura Comunităţii Economice Europene de fluctuaţiile pieţei internaţionale, mai ales prin stabilirea unor preţuri de susţinere corespunzătoare mecanismelor de intervenţie.