Potențialul turistic al reliefului Munților Căpățânii

1. CONSIDERAȚII GENERALE

1.1 Poziția geografică a munțior Căpățânii

Munții Căpățânii sunt o grupă muntoasă a Munților Șureanu-Parâng-Lotrului, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Meridionali. Cel mai înalt pisc este Vârful Nedeia, având 2.130 m.

Munții Căpățânii se află în cadrul Carpaților Meridionali, și anume în grupul munților cuprinși între Olt și Jiu. Spre nord sunt delimitați de Latorița și Lotru. Latorița îsi culege izvoarele din munții Parâng și coboară spre Lotru, constituind limita față de munții Latoriței. De la gura Latoriței, Lotrul îi delimitează de munții Lotrului. De la gura Lotrului, limita estică este preluată de Olt. Spre sud, limita este mai puțin precisă: daca în zona Polovragi-Horezu ea poate fi observată mai clar datorită depresiunii cu același nume, spre est de Horezu culmile prelungi se pierd in zona subcarpatică. Totuși șirul localitaților așezate la poalele sudice ale munților Căpățânii constituie limita și totodată, puncte de plecare în traseele de pe versantul sudic - Muereasca, Cheia, Barbatești, Pietreni, Bistrița, Romanii de Sus, Vaideeni, Polovragi.

Limita vestica, spre Munții Parâng, este formată de Olteț, a cărei vale pătrunde adânc în inima munților până la curmătura Oltețului, lângă creasta principala ce leagă munții Căpățânii de munții Parâng.

Figure 1 Localizare munții Căpățânii, sursa: https://www.google.com/search?q=muntii+capatanului&client=firefox-b-ab&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjFgJT3me3fAhVEkCwKHUl_B78Q_AUIDigB#imgrc=uWnBaAtN4aGT7M:

2. CONDIȚII NATURALE

2.1. Alcătuirea și structura geologică

După formațiunile care predomină, munții Căpățânii pot fi împărțiți în mai multe sectoare distincte. În sectorul vestic (Olteț-Horezu) și în zona alpină predomină formațiuni ale cristalinului autohton, peste care s-a suprapus cristalinul pânzei getice. În afară de garnițe, grandiorite și de roci eruptive de adâncime, se mai întâlnesc șisturi sericitoase, cloritoase, argile de grafit, calcare cristaline și, mai rar, cuarțite.

În sectorul mijlociu și răsăritean predomină rocile pânzei getice, reprezentate prin gnaise micacee cu intercalații de amfibolite în benzi, micașisturi ce formează cristalinul seriei de Lotru. Prezența foițelor de mică este caracteristică aici. Blocul stâncos al Naratului, ca și vecinul său de dincolo de Olt, Cozia, este constituit în mare parte din gnaisul ocular de Cozia, gnais biotic și amfibiotic, cu injecții lenticulare de gnais ocular.

În zona sudică, culmea Arnota-Buila Vanturarita- Stogu, alcătuită din calcare jurasice, formează o creastă aproape neîntreruptă de peste 14 km, ce se impune în relief prin formele variate și deosebit de pitorești pe care le prezintă.

În partea cea mai înaltă a munților Căpățânii-Negovanu, Nedeia, Căpățâna, Ursu, se păstrează urme slabe ale activității nivale. O zănoagă bine conturată, cu aspect de circ, poate fi observată pe latura estica a vârfului Ursu, iar o altă asemănătoare lângă Turcinu Negovanului.

În acest masiv se găsesc câteva zone carstice, unele puțin intinse, altele ceva mai dezvoltate, reprezentate prin chei, peșteri, versanți modelați de ape etc. Dintre peșterile care au stârnit un interes deosebit sunt cele din Cheile Oltețului, din Vanturarita, peșterile Stogsoarele, Sorbul Mare, ultima fiind cea prin care apele pârâului Cheia năvălesc în miezul muntelui Stogsoarele. Mai există peșteri și în Cheile Bistriței, Cheile Pietrenilor, abruptul Tarnovului.