Proiect de cercetare privind ecoturismul - tehnici de anchetă

1. Cercetare ştiinţificǎ privind ecoturismul

1.1 Consideraţii teoretice asupra ecoturismului

Ecoturismul s-a dezvoltat în ultimele decenii ale secolului al xx-lea ca urmare a pericolului creat de supradezvoltarea turismului. Noţiunea de ecoturism are înţelesuri diferite (turism în natură, turism verde, turism ecologic în funcţie de strategiile urmărite de ţări, de scopul acestora, de priorităţile de mediu sau economice, de educaţia şi de pregătirea turistului).

Una din primele definiţii ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este cea dată în anul 1988, în cadrul programului din Belize iniţiat de Rio Bravo Conservation & Management Area: „ecoturismul este forma de turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia şi unde se depune un efort conştient în vederea reinvestirii unei părţi adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazează. Este o formă de turism durabil şi care asigură beneficii populaţiei locale.”

Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES) a elaborat în 1991 o definiţie mai succintă: „călătoria responsabilă în arii naturale, care conservă mediul şi susţine bunăstarea populaţiei locale.” Definirea ecoturismului s-a dovedit a fi o sarcină destul de dificilă, deoarece în prezent nu există o definiţie unanim abordată, dar există definiţii agreate şi predominant acceptate şi utilizate. În definirea ecoturismului s-au implicat un număr mare şi variat de specialişti precum şi o mare varietate de organisme profesionale, economice, atât la nivel naţional cât şi internaţional. Astfel ecoturismul este văzut ca o formă de turism alternativ care trebuie să includă spre definire următoarele elemente:

a. produsul are la bază natura şi elementele sale

b. managementul ecologic urmărind un impact minim

c. contribuţie la conservare

d. contribuţie la bunăstarea comunităţilor locale

e. educaţie ecologică

Astfel ecoturismul poate fi definit „forma de turism cu cel mai scăzut impact asupra naturii, ce contribuie la protejarea speciilor şi habitatelor lor fie direct prin conservare fie indirect prin generarea de resurse financiare pentru comunităţile locale(Goodwin 1996).

Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) defineşte ecoturismul ca fiind „forma de turism în care principala motivaţie este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale”. Indiferent ce definiţie se adoptă putem concluziona că ecoturismul este o variantă a unei alternative turistice, care are la bază promovarea turismului durabil, ce constă în deplasarea omului în areale naturale atractive pentru a se relaxa, fără a produce pierderi sau distrugeri ale calităţii mediului. Ecoturismul reprezintă una din formele turistice cu cea mai mare tendinţă de creştere în ultimii ani, întrucât omul simte tot mai mult nevoia de a se rupe de cotidian şi de a evada în natură. Totodată ecoturismul este forma de turism care poate aduce venituri semnificative industriei turistice, fiind considerat o necesitate a mileniului III

1.2. Argumente privind practicarea ecoturismului

Dezvoltarea turismului contemporan a adus la edificarea unor adevărate "cetăţi turistice” în regiuni pline de pitoresc şi inedit de lumini şi totodată a scos la iveală, mai ales în ultima perioadă, un aspect deosebit de interesant, în explorarea căruia converg mai multe discipline. Cerinţa crescândă pentru turismul din regiunile rurale, de reorientare a unor aspiraţii, gusturi, tendinţe către folclor, tradiţie şi puritate a naturii necesită un comportament turistic care, la rândul său, implică un set de motivaţii adecvate.

O analiză mai profundă, făcută din punct de vedere psiho-sociologic, pune în evidenţă ansamblul de impulsuri, activări şi imbolduri, care se constituie într-un proces psihic determinant pentru acţiunea umană, adevărată forţă dinamică în complexul psiho-social. Observaţiile repetate şi experienţa care s-a acumulat în aprecierea calitativă a fenomenelor psiho-sociale legate de turism se cristalizează într-o concepţie generală asupra motivaţiei legate, în cazul de faţă, de turismul în zone naturale. Omul citadin simte tot mai mult nevoia de a evada din aşa numita „maşinărie urbană” pentru a se relaxa într-un colţ din natură neafectat de intervenţia antropică. Reîntoarcerea la natură, motivaţie valabilă pentru toate categoriile de vârstă, sex, profesiune, statut social este rezultatul necesităţii de relaxare, sănătate, confort fizic şi intelectual. Ea demonstrează că omul modern nu se poate rupe de modul natural de viaţă, iar contactul lui cu mediul rustic are efecte în menţinerea echilibrului său.