Protejarea mediului în București

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Geografie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 16 în total
Cuvinte : 4333
Mărime: 30.63KB (arhivat)
Publicat de: Sandu Tătaru
Puncte necesare: 6

Extras din proiect

Introducere

Natura a fost considerată o sursă inepuizabilă de materii prime, materiale, dar şi un ecran clar și fidel al activiății de obținere și utilizare a acestora, în orice cantitate. Ca urmare, alături de progresele tehnice şi modificările antropice cu rol pozitiv, au avut loc şi fenomene negative precum: degradarea solului, dispariţia unor specii de plante şi rase de animale, epuizarea unor resurse naturale, apariţia fenomenului de poluare etc.

Ca noţiune, protecţia mediului înconjurător a fost şi este de cele mai multe ori asociată fenomenului de poluare, dar în realitate conţinutul acestei noţiuni este mult mai cuprinzător. Protecţia mediului are în vedere următoarele acţiuni: gospodărirea raţională a resurselor, evitarea dezechilibrelor prin conservarea naturii, evitarea poluării mediului precum şi reconstrucţia ecologică a acestuia. Baza ştiinţifică a acestor activităţi este asigurată de ecologie care fundamentează biologic alegerea unor măsuri de protecţie politică, juridică şi economică.

Măsurile de protecţie a mediului trebuie să cuprindă ,,instituirea unei obligaţii, stabilirea unor condiţii speciale şi stipularea unor interdicţii privind utilizarea raţională a resurselor naturale, prevenirea şi combaterea poluării mediului şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor naturale asupra elementelor sale componente. Toate aceste măsuri au un sigur scop şi anume cel de menţinere a echilibrului ecologic în vederea asigurării unor condiţii de viaţă şi de muncă tot mai bune generaţiilor viitoare.

Prin calitatea mediului se înţelege starea acestuia la un moment dat, rezultată din integrarea tuturor elementelor sale structurale şi funcţionale, capabile să asigure o ambianţă satisfăcătoare necesităţilor multiple ale vieţii omului.

Sistemele de monitoring conduc la:

-cunoaşterea gradului de afectare a calităţii mediului sub influenţa diferitelor activităţi umane;

-obţinerea din timp a unor observaţii obiective care să poată permite sesizarea tendinţelor în desfăşurarea proceselor ecologice devreme şi clar;

-stabilirea şi impunerea măsurilor de protecţie, conservare, reconstrucţie şi retehnologizare;

-aprecierea reală a raportului cost/beneficiu a lucrărilor tehnice;

-realizarea unui control al eficienţei măsurilor ce se iau pentru protecţia mediului.

Prin Legea Protecţiei Mediului, statul recunoaşte oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, garantând publicului accesul la informaţia privind mediul, precum şi consultarea acestuia în procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii şi legislaţiei de mediu, emiterea actelor de reglementare în domeniu, elaborarea planurilor şi programelor.

Tot în legea Protecţiei Mediului se precizează că Autorităţile, Administraţiile publice centrale şi locale prevăd în bugetele lor fonduri proprii pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din implementarea legislaţiei comunitare din domeniul protecţiei mediului şi pentru programe de protecţie a mediului şi colaborează cu autorităţile publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului în vederea realizării acestora.

“Nu cred că există ceva mai important decât conservarea naturii, cu excepţia supravieţuirii omului, şi aceste două noţiuni sunt atât de strâns legate încât este greu să le desparţi.”

(Charles Linderberg)

Activitati

-Fiecare ecosistem îşi poate utiliza capacitatea de autoreglare numai în măsura în care ea nu este suprasolicitată.

-Când presiunea ce se exercită asupra sistemului este superioară mijloacelor sale de autoreglare, sistemul se va prăbuşi inevitabil.

-Raportul om/natură s-a schimbat radical odată cu prima revoluţie industrială.

-Natura a fost tratată ca un adversar, în luptă cu care erau permise toate mijloacele.

-Actuala criză ambientală (epuizarea resurselor naturale şi poluarea mediului, reducerea fondului genetic de plante şi animale):

- este reală

- este globală

- este cronică

- este cauzată de om.

-Cercetările ne sugerează că efortul ştiinţific actual nu corespunde necesităţii reale de apreciere a impactului acţiunii umane asupra mediului înconjurător la scară globală.

Sunt necesare:

-sisteme speciale de observaţii, control şi estimare a agenţilor poluanţi = monitoring.

-indicatori siguri privind poluarea şi acţiunea factorilor asupra mediului economic şi social.

Preview document

Protejarea mediului în București - Pagina 1
Protejarea mediului în București - Pagina 2
Protejarea mediului în București - Pagina 3
Protejarea mediului în București - Pagina 4
Protejarea mediului în București - Pagina 5
Protejarea mediului în București - Pagina 6
Protejarea mediului în București - Pagina 7
Protejarea mediului în București - Pagina 8
Protejarea mediului în București - Pagina 9
Protejarea mediului în București - Pagina 10
Protejarea mediului în București - Pagina 11
Protejarea mediului în București - Pagina 12
Protejarea mediului în București - Pagina 13
Protejarea mediului în București - Pagina 14
Protejarea mediului în București - Pagina 15
Protejarea mediului în București - Pagina 16

Conținut arhivă zip

  • Protejarea Mediului in Bucuresti.docx

Te-ar putea interesa și

Protecția Juridică a Ariilor Protejate și a Monumentelor Naturii

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE Secţiunea I Consideraţii privind starea şi necesitatea de protecţie a mediului În ultimele două secole,...

Prezentare SC Apa Nova SA

Incepand cu anul 2000 si pentru o perioada de 25 de ani, ApaNova Bucuresti este concesionarul serviciilor publice de apa si canalizare din...

Aspecte metodologice și practice ale evaluării impactului antropic a SC Antibiotice SA - Iași asupra mediului

INTRODUCERE Această lucrare se doreşte a fi o afirmare a motivaţiilor ce au stat la baza alegerii acestei teme, cât şi o transpunere a...

Implicarea unui ONG de mediu în soluționarea unei probleme de mediu

Capitolul 1 1.1 Grupul Ecologic de Colaborare Nera Oravita este o organizatie regionala constituita in anul 1994 ca asociatie, ce reuneste...

Parcul Natural Comana

Introducere Parcul Natural Comana a fost constituit prin Hotărârea de Guvern nr. 2151 din 2004 în baza documentaţiei elaborate de către Institutul...

Resăparea anvelopelor

1. Sumar Managementul anvelopelor uzate a devenit o problema tot mai mare in ultimii ani prin urmare, am decis sa infiintam o afacere care sa...

București - o capitală cu probleme

1. BUCURESTI. LIPSA UNEI STATII DE EPURARE A APEI PUNE ÎN PERICOL SANATATEA POPULATIEI Bucureştiul este singura capitală europeană care nu are...

Reducerea emisilor de oxizi de azot

1.Legislaţia care reglementează activitatea instalaţiilor mari de ardere In scopul aderării României la Uniunea Europeană, s-a transpus în...

Ai nevoie de altceva?