Regiunea Maramureș

Prezentare generalǎ

Maramureşul este o regiune geografică şi etno-culturală alcătuită din Depresiunea Maramureşului, aflată pe cursul superior al văii Tisei, şi pantele munţilor care o înconjoară: Munţii Oaşului, Gutâi, Ţibleş şi Rodnei spre vest şi sud, Munţii Maramureşului la est. Regiunea Maramureş are o suprafaţǎ de 3 311 km², ocupând 51,78 % din suprafaţa judeţului Maramureş. În lungime între Hust şi Pasul Prislop sunt aproximativ 150 km iar lărgimea pe axa nord-sud de până la 80 km. Sudul acestei regiuni aparţine în prezent României, constituind partea de nord-est a judeţului Maramureş, iar partea nordică, Maramureşul de Nord este în estul regiunii Transcarpatia din Ucraina (raioanele Rahău, Slatina, Teceu, Hust). Comunicarea cu regiunile învecinate se face prin pasuri valorificate rutier : Pasul Huta (587 m), Pasul Gutâi (987 m), Pasul Neteda (1 040 m), Pasul Rotunda (1 080 m), Pasul Şetref (817 m), Pasul Prislop (1 416 m) alǎturi de punctul de trecere al frontierei peste podul istoric ce face legǎtura între malurile Tisei, în dreptul municipiului Sighetu Marmaţiei şi de punctele de trecere de la Câmpulung la Tisa şi Valea Vişeului.

Aceastǎ regiune, cunoscutǎ şi sub denumirea de Ţara Maramureşului, face parte din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, una din cele opt regiuni de dezvoltare din România, care cuprinde şase judeţe : Bihor, Bistriţa-Nǎsǎud, Cluj, Maramures, Satu-Mare, Salaj.

Întrucât metoda de investigaţie regionalǎ presupune ,,radiografierea’’ frontalǎ a realitǎţii geografice dintr-un teritoriu, oricât de complexǎ ar fi ea, trebuie analizate toate componentele sistemului spaţial pentru a demonstra cǎ într-adevǎr ,,ţara’’ respectivǎ, în cazul de faţǎ, regiunea Maramureş, este un sistem Prima atestare documentarǎ despre Maramureş ca regiune dateazǎ din anul 1 199. Prima lucrare monograficǎ asupra Ţǎrii Maramureşului a apǎrut la sfârşitul secolului al XIX-lea (1 876) şi cuprinde inclusiv date statistice şi o hartǎ detaliatǎ a regiunii (drumuri şi cǎi ferate, limite de comunǎ, categorii de suprafeţe dupǎ modul de folosinţǎ).

Luând în considerare componentele sistemului teritorial (de ordin natural, istoric, demografic, economic şi mental), putem caracteriza Maramureşul ca una dintre cele mai reprezentative ţǎri din România. Astfel, elementele cadrului natural relaţioneazǎ, generând un substrat habitaţional original, având ca osǎturǎ relieful dispus sub forma unui vast amfiteatru cu deschiderea spre nord. Funcţia de adǎpost a reliefului este pregnant subliniatǎ şi aşezatǎ la temelia organizǎrii şi afirmǎrii ,,ţǎrii’’ în cauzǎ

Mai importantǎ în ierarhia factorilor favorizanţi este hidrografia, reţeaua de ape curgǎtoare asigurând nu numai principiul vital al umanizǎrii dat ci şi mediul optim de amplasare a localitǎţilor sau cǎilor de comunicaţie. Axele Marei, Izei, Vişeului şi Tisei devin linii de gravitaţie de-a lungul cǎrora s-au cristalizat poli de atracţie localǎ sau regionalǎ.

Climatul mai umed şi rǎcoros a impus adaptǎri reliefate în arhitectura regiunii (casele cu acoperişuri ţuguiate, care influenţeazǎ structura în patru ape), în ritmurile activitǎţilor economice, în ocupaţiile agricole ale locuitorilor, în portul popular. Reflexul condiţionǎrilor climatice apare şi în structura vegetaţiei. De la marea suprafaţǎ împǎduritǎ pânǎ la o ocupaţie de bazǎ, respectiv la o veritabilǎ civilizaţie a lemnului. Bisericile de lemn, porţile maramureşene sunt atribute-cheie ale specificului regional.

Considerând resursele naturale ca un element de diagnostic teritorial, amintim zǎcǎmintele nemetalifere din Munţii Rodnei şi Maramureşului, cele de sare de la Ocna Şugatag sau Coştiui, materialele de construcţie exploatate în plan local. Exploatǎrile de petrol de la Sǎcel vin sǎ aminteascǎ prin semnificaţia lor istoricǎ lipsa combustibililor fosili, substituiţi în economia locului de lemn sau hidroenergie. În schimb, resursele supraterane (fertilitatea solului, pǎdurea, potenţialul hidroenergetic şi turistic) devin suport al unei economii regionale diversificatǎ.

Indiferent de modul şi formele sale de manifestare, natura unei regiuni devine suportul material al componentei de acţiune şi interacţiune care este factorul antropic. Valorificând punctele tari ale teritoriului în contextul unor oportunitǎţi economico-sociale în metamorfozǎ continuǎ, locuitorul spaţiului respectiv s-a ataşat acestuia.

Ca urmare, introspecţiile asupra vechimii populǎrii (cu prezenţa omului încǎ din neolitic (5 500-1 800 î.H.), a evoluţiei demografice (cu un maxim atins în anul 1 992), a dinamicii naturale (cu o scǎdere pronunţatǎ a sporului natural dupǎ 1 990) şi teritoriale a populaţiei (cu migrǎri seculare, accentuate în perioade de crizǎ internǎ), a structurilor demografice (pe vârstǎ şi sexe, confesionalǎ, etnicǎ, profesionalǎ) reuşesc sǎ evidenţieze particularitǎţile Ţǎrii Maramureşului ca socio-sistem optimal deschis.