Relația climă-hidroenergie pe Valea Lotrului

PARTEA a I-a

CAPITOLUL 1

FACTORII GENETICI AI CLIMEI

1.1. FACTORII RADIOACTIVI

1.1.1. RADIAŢIA SOLARĂ DIRECTĂ

Radiaţia solară directă constituie componenta energetică esenţială a bilanţului radiativ şi sursa principală de căldură pentru suprafaţa terestră.

Ziua, pe timp senin, valoarea radiaţiei directe (după ce aceasta străbate atmosfera), depinde de transparenţa aerului şi de înălţimea Soarelui deasupra orizontului.

Pe unitatea de suprafaţă expusă perpendicular, valorile fluxului radiaţiei solare directe pot depăşi la amiază, în toate anotimpurile, 1 cal./cm2min., fiind ceva mai mari primăvara şi vara, la înălţimile maxime ale Soarelui deasupra orizontului.

În directă legătură cu valorile coeficientului de transparenţă a atmosferei, intensitatea radiaţiei solare directe poate avea valori maxime de peste 1,4 cal./cm2min. vara şi 1,1 cal./cm2min. iarna.

Intensitatea radiaţiei directe creşte în general cu altitudinea, astfel că pe munţi, la înălţimi mai mari de 2.000 m, valoarea maximă poate să ajungă la 1,50-1,55 cal./cm2min. suprafaţă perpendiculară.

Sumele anuale şi lunare ale radiaţiei directe sunt foarte variabile atât în timp, cât şi ca repartiţie teritorială, fiind puternic influenţate de prezenţa şi regimul norilor, ceţii şi diferitelor fenomene care modifică transparenţa atmosferei. Se poate aprecia că în arealul Văii Lotrului sumele medii anuale ale radiaţiei solare directe pot să ajungă la aproximativ 65-70 kcal./cm2.

În intervalul de predominare a timpului senin din cursul verii, în lunile iunie, iulie şi august, sumele lunare ale radiaţiei directe ajung la cca. 10-11 kcal./cm2.

Iarna, sumele lunare se pot reduce la mai puţin de 1 kcal./cm2. În unii ani, pe fundul văilor şi al zonelor depresionare intercarpatice, care sunt frecvent acoperite de ceaţă şi nori stratiformi în timpul iernii, sumele radiaţiei directe pot fi cu totul neînsemnate. Piscurile înalte ale Carpaţilor primesc adeseori iarna un surplus apreciabil de energie solară directă, deoarece ele rămân în mod frecvent însorite fiind degajate, deasupra norilor stratiformi situaţi la altitudini mai mici.

Vara, deoarece culmile munţilor sunt de obicei acoperite de nori cumuliformi (de origine convectivă) tocmai în timpul zilei, când deasupra lor predomină timpul noros, sumele lunare ale radiaţiei directe sunt mai reduse decât în văi şi depresiuni.

1.1.2. RADIAŢIA GLOBALĂ

Radiaţia totală (globală) este constituită din suma radiaţiei solare directe şi a celei difuze măsurate pe unitatea de suprafaţă orizontală.

Sumele totale ale radiaţiei solare totale cresc până în iunie (luna solstiţiului de vară) şi scad treptat până în decembrie (luna solstiţiului de iarnă).

Sumele anuale ale radiaţiei totale se diferenţiază apreciabil în funcţie de regimul norilor, al ceţei şi al complexului condiţiilor meteorologice şi fizico-geografice. Sumele medii anuale ale radiaţiei globale în regiunea montană sunt aproximativ de 105-110 kcal./cm2.

În lunile de iarnă şi în special în decembrie, când durata zilelor este redusă, timpul noros şi cel acoperit cu cea mai mare frecvenţă sumele lunare ale radiaţiei totale sunt mai mici decât în tot restul anului. Astfel, în acest anotimp, rolul energiei solare este mai puţin eficient în desfăşurarea proceselor geofizice şi fizico-geografice. Încălzirile din lunile de iarnă se produc neperiodic şi sunt provocate de advecţia aerului cald.

Cele mai mari sume lunare ale radiaţiei totale din cursul anului sunt în luna iulie, când predomină timpul senin, şi nu în iunie, când durata zilelor este maximă.

Iarna, culmile munţilor deasupra norilor stratiformi rămân adesea descoperite, astfel valorile radiaţiei sunt mai mari decât în regiunile limitrofe. Vara, culmile sunt umbrite însă de nori, sumele radiaţiei totale menţinându-se aproximativ la sub 16 kcal./cm2. În intervalele de timp senin însă, radiaţia totală creşte în munţi comparativ cu regiunile mai joase, datorită transparenţei mai mari a aerului.

Foarte reduse se menţin iarna sumele lunare ale radiaţiei directe şi totale în văile adânci şi depresiuni unde se acumulează şi persistă norii şi ceaţa.

Sumele zilnice medii ale radiaţiei totale evoluează în cursul anului, crescând din luna decembrie până spre sfârşitul lunii iulie.