Republica Populară Chineză

Prezentare generală

Denumirea oficială: Republica Populară Chineză

Capitala: Beijing (12 mil.loc.)

Limba oficială: chineza

Suprafaţa: aprox. 9.600.000 km2

Populaţia:1,3 mld. Loc.

Densitatea: 130 loc. pe km2

Religia : confucianism, islamism , daoism, budism, creştinism

Moneda: yuan

Forma de guvernământ: rebublica

Scurt istoric

Istoria Chinei, după cronicile antice, începe 3300 ani în urmă. Studiile arheologice moderne au demonstrat existenţa unei orînduiri primitive avansate cultural şi economic între anii 2000 şi 2500 î. e. n. în ariile rîulul Huan He în nordul Chinei. Secole de migraţie, amalgamare, asimilare şi dezvoltare a populaţiei din această regiune a dus la formarea unei sistem distinctiv de scriere, un corpus filozofic, artistic autentic şi o organizare politică, care în zilele noastre se numeşte civilizaţia chineză.

Dinastiile antice

După textele mitologice, civilizaţia chineză începe de la Pangu, creatorul universului, şi o succesiune de impăraţi, înţelepţi şi eroi mitici (Huang Di, Yao şi Shun), care i-au învăţat pe chinezii antici să-şi dobindească mîncare, să ţese şi să construiască case. Prima dinastie preistorică a fost Xia (2100-1700 în. e. n.). În anii 1960 excavările arheologice au descoperit aşezăminte omeneşti în provincia Henan, care au indicat existenţa unei civilizaţii urbane in perioada neolitică tîrzie. Dinastia Xia, în urma unor conflicte intre triburi, a căzut sub puterea dinastiei Shang. Cele mai semnificative invenţii din perioada Shang au fost sistemul ideografic (ieroglific) de scriere şi obţinerea bronzului pentru metalurgie. Ultimul conducător din dinastia Shang a fost detronat de un şef de trib vecin cu numele Zhou. Zhou care împărtăşea limba şi cultura epocii Shang a colonizat teritoriile vecine, formînd aşa-numita "China Centrală"(Zhou) la nord de rîul Yangtze. Dinastia Zhou a condus peste 8OO de ani. Filosofii aceste dinastii au elaborat doctrina "mandatul cerului", care susţinea că împăratul este fiul cerului şi guvernează doar prin voinţa divină, iar detronarea acestuia ar demonstra că el a pierdut acest mandat. Doctrina a explicat şi a justificat căderea dinastiilor precedente, dar a şi întărit legitimitatea dinastiei prezente.