Rivalități generate de accesul la resurse naturale

Master an I Mediu

INTRODUCERE

Ce sunt conflictele generate de resurse?

Resursele care genereaza conflicte sunt acele resurse naturale a caror exploatare sistematica si comert aduc beneficii prin incalcari grave ale drepturilor omului, ale dreptului umanitar comunitar sau incalcari ale dreptului International.

O data cu revolutia industriala si ulterior dezvoltarea tehnologica, nevoia de resurse este din ce in ce mai mare datorita consumului de energie. Dispunera neuniforma a resuselor energetice pe Glob a generat rivalitati inre popoare si o piata concurentiala pentru statele importatoare.

Cercetările sugerează că 40% din toate conflictele intrastatale în ultimii şaizeci de ani au o conexiune la resursele naturale. Acest raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu se refera la legăturile dintre mediu, conflict, şi construirea păcii. Raportul sugerează de asemenea că mediul şi resursele naturale pot fi folosite pentru a contribui la construirea păcii şi cooperare.

Conflictele pe resurse lasa o amprenta asupra ecosistemelor naturale, precum si asupra populatiilor umane. Daunele de mediu asociate unui conflict, inclusiv perturbarea de agricultură şi infrastructură, este un cost de război care ar putea împiedica o naţiune in eforturile de a se recupera după ce ostilităţile au încetat. In cel de-al doilea război mondial, se estimează că au existat mai mult de 150 de războaie. Dintre acestea, relativ puţini au fost conflicte la scară largă între ţări, cele mai multe - circa 80 la suta - au fost războaie civile în ţările în curs de dezvoltare. Factorii de decizie şi oamenii de ştiinţă au studiat îndeaproape aceste conflicte pentru a încerca să înţeleagă de ce violenţa apare şi modul în care conflictele viitoare pot fi prevenite, fiind de acord că rădăcinile conflictelor sunt complexe şi că mulţi factori politici, economici, istorici duc la esecul unui stat.

De-a lungul istoriei, ţările au tot luptat pentru resursele naturale. Între 1950 şi 1976, drepturile de pescuit au contribuit la disputele dintre Anglia şi Islanda în cele trei razboaie ale codului, deşi disputele au fost în cele din urmă soluţionate prin mijloace diplomatice.

Una dintre resursele naturale care va fi o sursă probabilă de conflict major este apa râurilor mari şi acviferelor subterane ce depăşesc graniţele naţionale. Până în prezent, chiar şi în zonele politic tensionate ale lumii, cum ar fi Orientul Mijlociu, ţările vecine, în general, au reuşit să menţină acorduri de furnizare a apei de partajare.

Cu toate acestea, o serie de conflicte violente au izbucnit, în parte, asupra abundenţei de resurse. În mai multe naţiuni africane, resurse minerale lucrative - petrol, diamante, şi alte minerale de importanţă strategică - au alimentat conflictul actual. Sierra Leone, Congo, Liberia, Angola au experimentat razboaiele civile cu diverse cauze în ultimele decenii, şi un factor major în aceste războaie au fost diamantele. Toate cele patru ţări au fost devastate de război datorita armatelor care au incercat sa detina controlul asupra reurselor.

Unele daune asupra ecosistemelor naturale au fost provocate intenţionat, pentru a inrai populatia si armata. Una dintre cele mai fara sens acte de distrugere a mediului au apărut în timpul războiului din Golful Persic când soldaţii irakieni au incendiat mai mult de 500 de puţuri de petrol. Întreaga regiune a fost înghiţită în fum negru pentru luni, iar incendiile au produs daune pe termen lung pentru sănătatea umană şi ecosistemele din regiune ce nu a fost încă evaluate în totalitate.

În ciuda interesului considerabil la nivel mondial în dezvoltarea de noi tehnologii energetice, petrolul va rămâne o resursă naturală critica pentru viitorul apropiat. Sunt necesare investiţii masive în cercetare şi dezvoltare pentru a dezvolta metode alternative, şi în prezent, nici o ţară nu este dispus să sacrifice stabilitatea economică pentru a scăpa de dependenţa de petrol relativ ieftin.

Cu toate acestea, în timp ce petrolul este acum sursa cea mai accesibila de energie pentru multe nevoi, rezervele majore cunoscute se găsesc în regiunile cu medii instabile din punct de vedere politic.

Deşi există dezbateri cu privire la măsura în care disponibilitatea sau de distribuţia resurselor naturale contribuie la un conflict, dovezile indică faptul că nici deficitul de resurse, nici abundenţa lor nu explică de ce anumite naţiuni prospera în timp ce altele nu. Nu este întotdeauna adevărat că petrolul şi diamantele cauzeaza război şi instabilitate oriunde se găsesc.

Una dintre naţiunile cele mai stabile şi prospere în Africa, Botswana, este de asemenea bogat în diamante. Dar se bucură de niveluri de invidiat de prosperitate şi pace socială în mare parte datorită diviziunile etnice frecvente în alte ţări africane sunt absente în Botswana.

Europa este una din zonele cele mai industrializate ale lumii. Unul din factorii cheie ai oricarei activitati industriale este energia. Astfel, o furnizare sigura a energiei la un pret competitiv si stabil este un element major si indispensabil al cresterii economice continue. Uniunea Europeana preconizeaza ca in 2030 sa produca energia electrica de care va avea nevoie folosind: carbune – 32 %, nuclear – 18 %, gaz natural – 25 %, petrol – 4,5 % si resurse regenerabile – 20,5 %.

Carbunele, ca resursa de energie, este vital pentru Europa. Detinind aproape 5% din rezerva mondiala de carbune, se poate spune ca Europa are suficient carbune pentru a-si acoperi principalele nevoi. Multe state din Uniunea Europeana dispun atit de rezerve de carbune superior antracit si huila “ cit si de rezerve de carbune inferior “ carbune brun si lignit. In Uniunea Europeana carbunele superior este produs in Republica Ceha, Germania, Polonia, Rominia, Spania si Marea Britanie. Carbunele brun si lignitul sunt produse in Bulgaria, Republica Ceha, Germania, Grecia, Ungaria, Polonia, Rominia, Slovacia, Slovenia si Spania.

CARBUNELE

În sec. al XIX-lea cărbunele a devenit sursa principală de energie în ţările aflate în curs de industrializare. Trenurile, vapoarele erau alimentate cu cărbune şi cocs, obţinut prin arderea cărbunelui la temperaturi foarte ridicate, fiind folosit şi în prelucrarea fierului şi a oţelului. Datorită problemelor ridicate de transportul cărbunilor în primii ani ai revoluţiei industriale, oraşele industriale se dezvoltau mai ales în jurul bazinelor carbonifere, cum ar fi: Selby şi Cardiff din Ţara Galilor. Odată cu apariţia petrolului şi a gazelor naturale, care erau mai uşor de transportat industria se putea dezvolta oriunde. Actualmente 90% din energia destinată populaţiei este furnizată de combustibilii fosili, restul fiind acoperit de energia nucleară şi energia produsă de hidrocentrale.

Inca din 1980, carbunele a fost un element de strategie politica si sociala. Minerii si companiile exploatatoare au devenit puternice in secolul XX, si doar minerii erau liderii miscarilor socialiste si de dreapta (in Marea Britanie, Germania, Polonia, Japonia, Canada, Statele Unite ale Americii. Din 1970, componenta de mediu a inceput sa aibo o importanta din ce in ce mai mare, incluzand satarea de sanatate a minerilor, distrugerea peisajului, poluarea aerului si incalzirea globala.

Cărbunele este încă folosit în industria prelucrătoare de oţel şi pentru producerea de energie electrică în toate statele lumii. Deoarece este foarte poluant, producând ploi acide şi efect de seră folosirea sa în unele ţări ale lumii tinde să fie înlocuită cu gazul natural, care este mai ieftin şi mai puţin poluant. După anul 1990 producţia de cărbune a început să crească din nou datorită apriţiei filtrelor care reduc poluarea. Mai importantă este dezvoltarea ţărilor, mai ales a celor din America Latină, şi din Asia, ceea ce a dus la o continuă creştere a cererii de cărbune. Spre exemplu Japonia este cel mai mare importator de cărbune din lume şi China este lider mondial atât în producerea câr şi în consumul de cărbune.

De-a lungul timpului resursele de carbune au gererat conflicte cu cauze complexe, de ordin geopolitic, social sau environmental.