Rolul Carpatilor

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Rolul Carpatilor.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 15 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ioana Cretu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 1 puncte.

Domeniu: Geografie

Extras din document

Unitati montane. Carpatii românesti

Carpatii românesti fac parte din marele lant muntos alpino-carpato-himalayan, aparut în urma orogenezelor alpine. Spre deosebire de Muntii Alpi, în continuarea carora se afla, Carpatii Românesti sunt munti de înaltime mijllocie, mentinându-se sub altitudinea de 3000 de metri.

Având o structura cutata, careia i s-a adaugat cea mai întinsa masa vulcanica din Europa, acestia au aspectul unui arc deschis catre vest, Muntii Apuseni formând coarda de legatura dintre cele doua capete.

Relieful a luat nastere în mai multe etape orogenetice. Succesiunea miscarilor orogenice, cu etapele de liniste tectonica (în timpul carora agentii subaerieni modelau intens catenele muntoase formând suprafete de denudatie) a dus la infatisarea actuala a reliefului.

O caracteristica a reliefului Carpatilor o constituie prezenta unor depresiuni intracarpatice cu resurse de subsol, rezultat al unor framântari tectonice complexe, depresiuni care dau mare varietate spatiului carpatic si au permis popularea accentuata a acestora înca din timpul paleoliticului.

Ridicarile în bloc, cu intensitati diferite, în timpul ultimelor faze orogenetice, a masivelor carpatice, au permis râurilor sa-si taie vai mai adânci, relieful capatând un aspect de tinerete. Acest fapt este accentuat si de formele zvelte ale culmilor de peste 2000 de metri altitudine absoluta, opera a actiunii ghetarilor cuaternari (apartinând ultimelor doua glaciatiuni-Riss si Würm).

Daca relieful, atât de variat sub aspect morfologic si de complex prin alcatuirea sa geologica, da nota de fond peisajului montan carpatic, clima, prin particularitatile sale zonale si altitudinale contribuie la nuantarea acestuia. Fara a depasi limitele cantitative ale climatului de munte, nuantarile care apar se datoreaza în primul rând altitudinii si apoi pozitiei masivelor muntoase fata de orientarea circulatiei generale a atmosferei. Cea dintâi cauza determina repartitia diferentiata cantitativa a fenomenelor atmosferice pe etaje (alpin, subalpin etc.), iar pozitia masivelor duce la perturbarea simetriei etajelor ca urmare a expunerii lor si a transformarilor ce le sufera masele de aer umed vestice dominante si arealele ciclonice în contact cu înaltimile carpatice.

Astfel, în distributia temperaturii medii anuale se observa cum, în primul rând, altitudinea joaca un rol foarte mare. Prelucrarea în acest sens a datelor înregistrate arata un contrast termic ( de la zi la noapte si de la iarna la vara) ceva mai mare în Carpatii de Est fata de cei din Vest, amplitudinea termica diurna fiind cu 1-20C mai mare în est, iar cea lunara cu 6-80C. Amplitudinile diurne la altitudini sub 2000 de metri capata cele mai mari valori la sfârsitul verii si cele mai mici în decembrie, pentru ca la peste 2000 de metri maximele sa apara în aprilie si octombrie, iar minimele tot în decembrie.

Aceleasi diferente reduse se mentin si în ceea ce priveste regimul precipitatiilor. În general se observa ca, pentru aceeasi latitudine si altitudine, în zonele muntoase vestice cad anual în medie cu 100 ml mai multe precipitatii decât în cele estice, iar în ceea ce priveste depresiunile interioare, acestea primesc tot aproximativ cu 100 ml anual mai putine precipitatii decât zonele exterioare cu altitudini egale.

Din punct de vedere hidrologic, Carpatii constituie zona de obârsie si alimentare cu apa pentru toate râurile principale de pe teritoriul tarii.

Scurgerea atinge, pentru zonele înalte, cele mai ridicate valori primavara, mai timpuriu în Carpatii Occidentali ( februarie, martie, aprilie) si mai târziu în restul ramurilor carpatice (martie, aprilie, mai si chiar iunie). Ca urmare debitul cel mai mare al râurilor se înregistreaza tot primavara, când de obicei topirea zapezii se suprapune cu ploile de primavara.

Prelungirea în timp a suprapunerii, mai ales pentru zonele înalte, pâna la începutul verii, face ca scurgerea de vara sa fie ridicata (râurile cu obârsii în Carpatii Orientali, 25-30%). Daca pentru Carpatii Occidentali cele mai coborâte valori ale scurgerii medii se înregistreaza toamna, pentru cei Orientali si în parte cei Meridionali, acestea au loc iarna, când precipitatiile, dominant solide, si fara alternanta de ninsori cu topiri de zapezi, nu permit o scurgere intensa de suprafata.

Debitul bogat si constant, în buna parte, ca si panta mare a profilelor longitudinale sunt caracteristici care determina potentialul hidroenergetic ridicat al râurilor carpatice. În plus, necesitatile de apa pentru alimentarea localitatilor, a unitatilor economice si pentru irigatii, paralel cu nevoia regularizarii nivelului râurilor, dau acumularilor de apa din marile bazine artificiale montane functii economice foarte complexe. Constructiile de acest gen realizate pâna acum (Bistrita, Uz, Arges, Lotru, Dunare, Bârzava, Sadu, Somes etc) au o mare importanta pentru economia nationala, concretizând politica de valorificare superioara a acestor importante bogatii naturale ale tarii, apele.

Fisiere in arhiva (1):

  • Rolul Carpatilor.doc