Scoarța Terestră

Introducere

La începutul mileniului III influenţa antropică are un rol extrem de mare asupra tuturor învelişurilor geografice, dar cel mai mult este supusă influenţei scoarţa terestră, deoarece aici omul activează pe tot parcursul existenţei sale, dobândindu-şi hrana, construindu-şi casele, dobândind materiale pentru activitatea economică şi industrială.

Omul populează 70% din toată suprafaţa uscatului, iar 7% din această suprafaţa el a modificat-o în totalitate. Scoarţa terestră este cunoscută, studiată pe deplin de om până la adâncimea de 16 km, modelată până la înălţimea de 4000 m, unde sânt aşezate cele mai înalte aşezări urbane ca Qiuto şi Bogota. Omul a transformat pe parcursul activităţii sale scoarţa terestră într-atât, încât este posibil de comparat aspectul scoarţei terestre transformate de către om cu cea creată de natură fară activitatea omului.

Scopul lucrării: de a arăta influenţa omului asupra scoarţei terestre în rezultatul activităţii miniere, construcţiilor hidrotehnice, în rezultatul activităţilor agricole, în rezultatul operaţiilor militare, de a observa care sunt daunele care le-a adus omul scoarţei terestre şi de a găsi modalităţile de reconstrucţie a tuturor greşelilor ce le-a făcut omul în activitatea sa, care au dus direct la distrugerea scoarţei terestre.

Sarcinile lucrării:

- Să cunoaştem pe deplin structura şi compoziţia scoarţei terestre şi să găsim locurile cele mai slabe pentru a nu permite distrugerea totală a ei.

- Să explicăm care sânt schimbările în scoarţa terestră în legătură cu activităţile de construcţii inginereşti.

- Să determinăm care sunt schimbările în compoziţia scoarţei terestre

- Să explicăm care sânt schimbările în suprafaţa scoarţei terestre în rezultatul activităţii de construcţii inginereşti t în legătură cu activitatea agricolă şi activităţii miniere.

- Să determinăm care sânt metodele de reconstrucţie a suprafeţei scoarţei terestre.

La elaborarea acestei lucrări am folosit următoarele metode.

1. Metoda studierii bibliografice - am studiat un şir de lucrări în care este expusă tema dată.

2. Metoda cercetării pe teren - am observat direct în teren schimbări asupra scoarţei terestre şi modificări în compoziţie, structură şi morfologie.

3. Metoda analizei materialului grafic - am analizat materialul grafic referitor la tema dată.

Structura lucrării: Partea I - Generalităţi

- Structura şi compoziţia scoarţei terestre

- Asigurarea economică cu resurse naturale

- Principiile de bază ale protecţiei resurselor minerale Partea II - Influenţa omului ca factor geologic

- Schimbări în structura, compoziţia şi în suprafaţa scoarţei terestre în rezultatul activităţii de construcţii inginereşti, activităţii agricole şi activităţii miniere a omului, de asemenea şi reconstrucţia scoarţei terestre

Lucrarea conţine 50 pagini şi de asemenea 3 materiale grafice care se referă la§3.

Principiile de bază ale protecţiei resurselor minerale des.l „Pomparea apei şi a gazului în stratul de petrol împinge petrolul către sondă" în legătură cuactivităţile de construcţii inginereşti cu des. 2 „Pomparea intensă a apei subterane, care creează lărgirea depresiunii a nivelului acestor ape ".

Des. 3 A „Profilul trasării suprafeţei terestre şi a scăderii presiunii în orizontul acvifer în raionul bulevardului Florilor din Moscova. "

B. „Profilele transversale comparative a tasării suprafeţei terestre în rezultatul construcţiei metroului din Paris "

în fine, urmează concluziile şi bibliografia ce cuprinde 15 surse

§1. Structura şi compoziţia scoarţei terestre

Studiul influenţei antropice impune necesitatea cunoaşterii substratului, a compoziţiei şi a structurii interne a Terrei în ansamblu. Graţie cercetărilor seismologice şi gravimetrice, a devenit posibilă cunoaşterea structurii interne a Globului. Schimbarea vitezei de propagare, reflectarea undelor seismice pe suprafeţe interne de discontinuitate, care despart două zone diverse, au permis să se conchidă din nucleu, cu raza de 3.470 km; din manta care înveleşte nucleul, cu geosiuni de până la 2.900 km şi din scoarţă sau crustă cu grosimi variabile de la 5-10 km sub oceane până la 60-70 km sub continente.

Sub oceane, scoarţa se compune, la bază, dintr-un strat zis Oceanie, cu grosimi de 5-8 km şi viteza medie de propagare a undelor seismice d cea. 6,7 km-s ce poate corespunde toleitelor serpentinizate până la 70% (Hess, 1974): stratul 2, de 2-3 km, zis vulcanie sau „soclu", alcătuit în special din toleite saturate cu silice (viteza undelor 5 km sec). Deasupra se plasează stratul 3 sedimentar, grosimile medii ale căruia ating, în Oceanul Planetar, cea 450 m.

în blocurile continentale, întrecut se deosebeau, sub cuvertura sedimentară, două strate: stratul superior, numit Sial şi stratul inferior numit Sima. Stratul Sial se consideră alcătuit din silice şi aluminiu şi era denumit şi strat granitic întrucât compoziţia sa chimică se aseamănă cu cea a granitului. Stratul Sima şi-a primit numele de la elementele sale constitutive -siliciu şi magneziul. Compoziţia sa bazică a permis a-1 considera ca provenind din magme bazice, cum sunt bazaltele ( de unde şi denumirea de strat bazaltic). în prezent se consideră că bazaltul are originea în mantaua superioară.

Astăzi se consideră că sima nu există sub forma unui strat continuu; el are un caracter lacunar, sub formă de pungi de magmă.

Stratul sedimentar are grosimi variabile. în grosimile lui sânt mici (în cadrul scuturilor lipseşte complet). în avanfaze şi depresiuni tectonice grosimile lui pot atinge lO.OOOm. Acest strat, atât în oceane cât şi în blocurile continentale, este străpuns de intruziuni magmatice granitice şi bazice de conuri vulcanice. Pe alocuri, procesele de metamorfism pot transforma depozitele sedimentare în roci metamorfîce asemănătoare cu cele ce constituie stratul de granit.

Cercetările demonstrează că secţiunile ambelor tipuri de scoarţă terestră (oceanică şi continentală) au aceeaşi masă, presiunea la adâncimea de 40 km., este una şi aceiaşi. Ele se găsesc în stare de echilibru hidrostatic. Este evident că blocurile continentale nu pot fi privite izolate de bazinele oceanice; ele se completează unele pe altele.

Uscatul propriu-zis ocupă numai 29% din suprafaţa Terrei însă la aria uscatului este necesar să se atribuie şi platforma. In acest caz 40% din suprafaţa planetei dispune de scoarţă continentală şi 60% - de scoarţă oceanică.

în prezent cercetătorii au ajuns la concluzia că scoarţa oceanică se naşte din materialul din manta ce se ridică prin fisurile de medico-oceanice , iar scoarţa continentală reprezintă o formaţiune secundară, constituită în procesul retopirii scoarţei oceanice în regiunile de subducţie.

Scoarţa terestră împreună cu partea superioară rigidă a mantalei, până la atmosfera, alcătuiesc litosfera, ale cărei grosimi ating cea 100-150 km, ea pluteşte pe atmosfera vâscoasă în care viteza de propagare a undelor seismice scade considerabil. Litosfera se divide în colote mari, numite plăci litosferice, a căror mişcare orizontală determină în mod accentuat formarea şi evoluţia reliefului terestru.

Compoziţia scoarţei terestre.

Este cunoscut faptul că scoarţa terestră este alcătuită din roci de geneză diferită şi de o diversă compoziţie chimică şi mineralogică care se reflectă în proprietăţile rocilor şi a reacţiilor lor la acţiunea forţelor externe.

1. Alcătuirea mineralogică. In prezent sânt cunoscute peste 2.500 de minerale doar numai câteva zeci dintre ele (cea 50) joacă un rol mai considerabil în alcătuirea rocilor scoarţei terestre. Aceste minerale poartă numele de minerale constitutive. Restul mineralelor se întâlnesc în cantităţi mici; ele poartă numele minerale accesorii. După compoziţia chimică şi structura cristalină, mineralele constitutive şi mineralele din minereuri se clasifică în câteva grupe:

- Grupa silicaţilor, care include cele mai frecvente minerale din scoarţa terestră, ea cuprinde cea o treime din toate mineralele cunoscute ce alcătuiesc mai mult de 90% din masa scoarţei terestre. Dintre ele fac parte feldsparul, silicaţii sistori (mice), piroxenii, serpentinul etc.