Situația Actuală a Sistemului socio-economic și Capitalului Natural al României

Situaţia actuală a sistemului socio-economic şi capitalului natural al României

Pentru a acţiona în mod realist, în cunoştinţă de cauză, pe direcţia strategică a dezvoltării durabile este necesar ca România, cetăţenii săi şi partenerii săi externi să aibă o reprezentare clară asupra punctului de pornire la drum, asupra activelor reale ale ţării, dar şi asupra tarelor moştenite dintr-un trecut istoric complicat. Prin urmare, în condiţiile specifice ale României, racordarea la procesul de tranziţie către noul model de dezvoltare durabilă, în care ţara este angajată alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, trebuie să fie conjugat cu un efort propriu suplimentar vizând recuperarea unor substanţiale rămâneri în urmă pe mai multe paliere ale sistemului naţional.

Capitalul natural

România este o ţară de dimensiuni medii în contextul Uniunii Europene, cu o suprafaţă de 238.391 kilometri pătraţi (aproximativ egală cu cea a Marii Britanii) şi o populaţie de 21.584.365 locuitori (aproximativ egală cu cea a Ungariei şi Republicii Cehe luate împreună, la nivelul anului 2006), localizată în bazinele hidrografice ale Dunării şi Mării Negre şi traversată de lanţul muntos carpatic.

Teritoriul României se suprapune peste 5 din cele 11 regiuni bio-geografice ale Europei: alpină, continentală, panonică, pontică şi stepică şi se află, de asemenea, la joncţiunea dintre sub-zonele floristice şi faunistice palearctice: mediteraneană, pontică şi eurasiatică. Poziţia geografică, complexitatea fiziografică, litologică şi distribuirea radială a gradienţilor altitudinali ai formelor de relief creează o mare diversitate de condiţii mezo- şi microclimatice şi pedologice.

Varietatea şi proporţionalitatea relativă a formelor de relief prezintă caracteristici unice în Europa şi rare pe glob: 28% masive muntoase (altitudine peste 1.000 metri), 42% dealuri şi podişuri (altitudine între 300 şi 1.000 m) şi 30% câmpii (altitudine sub 300 m).

Zona de dealuri şi podişuri a suferit intervenţii mai extinse ale activităţii umane (aşezări urbane şi rurale, elemente de infrastructură, plantaţii de vii şi pomi fructiferi, culturi de plante tehnice şi cereale, creşterea animalelor, exploatări forestiere, extracţie de hidrocarburi, minerit, întreprinderi industriale), fiind supusă unor fenomene mai accentuate de deteriorare prin despăduriri, eroziune, alunecări de teren, degradarea solului.

Regiunile de câmpie sunt cele mai dens populate şi intens exploatate, arealele naturale care s-au păstrat reprezentând o excepţie. Inundaţiile severe din vara anului 2005 au afectat în special lunca Dunării, unde s-au realizat înainte de 1989 masive lucrări de îndiguiri şi desecări. Acest fapt a readus în atenţie necesitatea reintroducerii în sistem natural a unor însemnate suprafe e de teren, cu efecte ecologice şi economice benefice.

Delta Dunării, cea mai extinsă zonă umedă din Europa cu o suprafaţă de 5.050 kilometri pătraţi (din care 4.340 pe teritoriul României), a căpătat statutul de rezerva ie a biosferei de interes mondial şi se bucură de atenţie şi monitorizare specială din partea UNESCO şi Convenţiei Ramsar. Litoralul românesc al Mării Negre se întinde pe o lungime de circa 245 kilometri, între frontierele de stat cu Ucraina şi, respectiv, Bulgaria, iar platoul continental (până la 200 metri adâncime) cuprinde 24.000 km pătraţi din totalul de 144.000 (16,6%). Zona de litoral este supusă unui accentuat proces de eroziune (circa 2.400 hectare de plajă pierdute în ultimii 35 de ani), afectând nu numai activităţile turistice dar periclitând siguranţa locuinţelor şi bunăstarea publică.

Resursele de apă ale României prezintă particularitatea că o proporţie de 97,8% din reţeaua hidrografică este colectată de fluviul Dunărea cu o lungime de 1.075 km pe teritoriul ţării (din totalul de 2.860 km). Resursa hidrologică (naturală) exprimată prin stocul mediu multianual al apelor curgătoare este de 128,10 miliarde metri cubi pe an, din care 40,4 miliarde din râurile interioare, iar 87,7 miliarde din partea ce revine României din stocul mediu multianual al Dunării. Volumul apelor subterane este estimat la 9,62 miliarde metri cubi pe an. Râurile interioare se alimentează predominant din ploi şi zăpezi, mai puţin din izvoare subterane, ceea ce duce la un înalt grad de dependenţă şi vulnerabilitate faţă de condiţiile climatice. Resursa hidrologică este neuniform distribuită pe teritoriul ţării şi are o mare variabilitate nu numai sezonieră ci şi de la an la an.

Pe termen mediu şi lung, satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei, industriei, agriculturii şi altor folosinţe nu este posibilă în România fără realizarea unor lucrări hidrotehnice de anvergură, care să redistribuie în timp şi spaţiu resursele hidrologice (baraje, lacuri de acumulare, deriva ii interbazinale de debite).

Clima României este temperat continentală, cu variaţiuni regionale importante (8-12 luni pe an cu temperaturi pozitive în zonele sudice şi de litoral faţă de 4 luni în zonele montane înalte). Se înregistrează destul de frecvent valuri de căldură, cu temperaturi de peste 40 grade C (trei asemenea valuri la Bucureşti în vara 2007), şi de frig, cu temperaturi sub -30 grade C, în special în depresiunile intramontane.

România se situează printre ţările europene cu risc seismic mare, având pe teritoriu o zona tectonică activă (Vrancea), generatoare uneori de cutremure catastrofale, cu o intensitate de peste 7 grade pe scala Richter.