Studiu fizico - geografic asupra Munților Mehedinți

1. Introducerea

Aceasta lucrare reprezinta o analiza din punct de vedere fizico-geografic a muntilor Mehedinti, care fac parte din Carpatii Meridionali, grupa Retezat-Godeanu alaturi de Muntii Retezat, Tarcu, Godeanu, Cernei si Valcan.

Departari mai limpezi sau mai incetosate, munti albastri de la orizont, creste semete si ascutite ce par ca ascund o tara a fagaduintei in spatele lor, toate acestea ne cheama, parca ne soptesc descantece vechi prin vocea vantului, ne toarna apoi apa vie in picioare si ne fac sa pornim spre ele fara sa mai privim inapoi, fara regrete, doar cu gandul izbanzii de a pune din nou piciorul pe varfuri, de a respira din nou acelasi aer cu padurea.

Arealul muntilor Mehedinti nu se lasa cuprins dintr-o privire. Pentru a fi cunoscuti cu adevarat trebuie vazut peisajul cu note dominante de calcar si vegetatie submediteraneana, care ocupa in loc aparte prin originalitatea formelor de relief, a formelor exocarstice si nu in ultimul rand prin caracterul exclusiv pastoral al interventiei omului in aceste locuri.

Pe la poalele rasaritene ale Muntilor Mehedinti se insira sate vechi, mici, ascunse sub dealuri, pe vai inguste si nebanuite. Departe de drumurile mari, departe de civilizatie sau de confort, isi duc aici viata destul de aspra comunitati de oameni ai pamantului. Satele lor, Izverna, Isfani, Giurgiani, Prejna, Costesti, Gornenti, Podeni, s-au ascuns parca din calea istoriei si a lumii moderne.

Din punct de vedere turistic insa, zona aceasta a fost insa cam uitata. Doar publicatiile recente au adus un pic de prospetime in detaliile cunoscute despre muntii Mehedinti. Am ales aceasta zona de studiu pentru a evidentia inca o data ce minuni ascunde minunata noastra tara.

2. Istoricul cercetarilor geografice

În 1894 generalul Gheorghe Ionescu împărţea Oltenia în trei regiuni geografice (zona muntoasă dintre Dunăre şi Olt; Platoul Olteniei şi Şesul Olteniei) remarcând că regiunea dealurilor ocupă jumătate din Oltenia şi că acestea se pierd treptat în câmpie spre sud.

Marele geograf francez Emmanulle de Martonne în lucrarea “La Valachie” consacra un capitol Olteniei pe care o considera o unitate mai armonios clădită faţă de Muntenia datorită intercalării unei vaste regiuni deluroase între munte şi câmpie.

Gheorghe Munteanu Murgoci în lucrarea “Terţiarul Olteniei inserează mai multe consideraţii de ordin geomorfologic spunând că depresiunea Turnu Severin ar corespunde unui larg, dar puţin adânc sinclinar dedus pe baza inalinierii stratelor terţiare de la nord de Severin, la sud de Dunăre şi la Stârmina.

Ion Ionescu Argetoaia în lucrarea “Pliocenul din Oltenia” (1914) face mai multe consideraţii geomorfologice, apreciind întinderea platformei Gornoviţa până la Stârmina, dealul Bujorăscu şi chiar se continuă peste Dunăre; în aceeaşi lucrare vorbeşte şi de raportul dintre orientarea reţelei hidrografice şi tectonice.

Marele geograf român George Vâlsău în lucrarea apărută în 1914 la Paris “Asupra trecerii Dunării pe la Porţile de Fier”, studiul de geografie critică, acesta se referă direct la Valea Dunării în zona dealului Stârmina, arătând că în ciuda lipsei de duritate a rocilor din acest deal, Dunărea nu a reuşit sa-l erodeze pentru a capta afluenţii Jiului.

Geograful Vintilă Mihăilescu în lucrarea “România-geografie fizică”, remarca funcţionalitatea geografică a Platformei Oltene ca o uriaşă treaptă morfologică între Carpaţi şi Câmpia Română, autorul fiind primul care foloseşte termenul de podiş Getic, publicând în acelaşi timp şi o schiţă de hartă a acestei mari unităţi extracarpatice şi în urma regionării atribuie denumirea de “Platforma Desnăţuiului”

Direct legate de geologia Piemontului Bălăciţei sunt lucrările geologilor Constantin Ghenea şi N. Mihăilă, Ana Ghenea, E. Schoverth, M. Feru, V. Şerbănescu şi Ilie Huică care cercetează partea de vest a Piemontului Bălăciţei întocmind mai multe rapoarte şi studii stratigrafice.

În cadrul sintezei economico-geografice asupra Piemontului Getic, L. Badea în capitolul consacrat reliefului, schiţează evoluţia paleogeografică a acestei unităţi geomorfologice în strânsă legătură cu unităţile vecine, făcând referire la influenţa structurii şi tectonicii asupra genezei şi evoluţiei reliefului, diferenţiind în final mai multe subunităţi în funcţie de particularităţile morfologice locale.

Precizări importante asupra modului de formare al piemonturilor cu referiri directe la Piemontul Getic-cel mai întins din ţara noastră au adus N. Popescu, M. Ielenicz şi Grigore Posea în lucrarea “Relieful României” (1974).

De un real folos pentru individualizarea particularităţilor, regiunii de care ne ocupăm au fost lucrările şi studiile semnate de Alexandru Şchiopul - Dealurile Piemontane ale Coşuştei (1976); N. Feru – Piemontul Olteţului 1976; C. Oancea - Câmpia Băileşti 1977; Achimescu D. - Studii monografice; Nicolae Chipurici – Un secol din viaţa satelor mehedinţene 1982; Petru Ienciu - Studiul Pliocenului şi Cuaternarului dintre Jiu şi Desnăţui în care este cuprinsă o mare parte din Piemontul Bălăciţei, cu excepţia zonelor de la vest de Drincea şi nord de Valea Argetoaia (1988); Tratatul de Geografie a României, vol. IV (1992) şi Florian Copcea-Biserică de la Fântânile Negre 2002; Mihai Ielenicz – Podişurile României.

3. Asezarea geografica si limitele

Munţii Mehedinţi se află în partea sud-vestică a Carpaţilor Meridionali, în grupa Retezat – Godeanu, avand o orientare NE-SV.

Se intind pe 50 km lungime, avand aspectul unei creste aproximativ rectilinii, de la sud-vest la nord-est, pe latimi ce ating 5-10 km.

Limita vestica este destul de liniara, fiind constituita de Valea Cernei intre varsarea acesteia in Dunare, la Orsova, si obarsia Vaii Mileanul. Masivul opune un versant abrupt, de 500-800 m, de-a lungul intregii vai a Cernei.

Spre nord, culmea lor se continua cu culmea Muntilor Valcan.

Limita estica o constituie valea Motrului Mare (care ii separa de Muntii Valcan), pana la confluenta cu Motru Sec, urmand apoi Valea Lupsa, Dealul Furca Lupsei, Valea lui Dragu, Valea Obarsia, Valea Verde, continuand cu un traseu sinuos ce urmeaza Cuca Inalta, localitatile Prejna, Costesti si Gornenti, continuandu-se apoi cu valea Bahnei pana la varsarea in Dunare. Intreaga limita estica ii separa de Podisul Mehedinti si dealurile subcarpatice gorjene.

Limita sudica este reprezentata de fluviul Dunarea, intre gurile raurilor Cerna si Bahna.