Studiu privind colectarea, transportul și depozitarea controlată a reziduurilor din cartierele Centru și Grivița ale Municipiului Botoșani

1. Introducere

1.1. Necesitatea colectării, transportului şi depozitării controlate a rezidurilor (aspecte pragmatice, economice şi protecţia mediului)

Linia colectare-transport-depozitare descrie o parte a celui mai important proces de gestionare a deşeurilor prin care acestea sunt scoase din sistemul comunităţii sau cantonate într-un loc de unde influenţează mai puţin negativ funcţionarea sistemului.

Prin definiţie deşeurile nu mai pot fi utilizate în cadrul aceluiaşi proces, fără a suferi unele transformări. Pentru ca aceste transformări să poată fi făcute este nevoie de tehnologie care prin procese fizico-chimice să confere materiei (deşeului) noi proprietăţi ce constituie baza reutilizării lor. Fiindcă individul nu dispune de mijloacele financiare pentru a implanta o asemenea tehnologie, fiindcă la scară individuală aceasta nu ar fi deloc rentabilă, este mai avantajoasă prelucrarea lor în centre comune. Pentru ca aceasta să se întâmple este necesar ca prim pas colectarea controlată a deşeurilor. Aspectului de rentabilitate economică i se adaugă şi cel de protecţie a mediului, întrucât, depozitarea în recipiente individuale ar conduce prin numărul mare al acestora şi diversitatea tipului lor, la o mai mare poluare a mediului. Recipientul comun utilizat în faza de precolectare reţine lichidul rezultat prin descompunere, iar capacul reduce intensitatea procesului de fermentaţie.

Necesitatea transportului colectiv (şi implicit controlat) este evidentă reflectând asupra consumului de combustibil. Suma cantităţilor de combustibil consumată pentru transportul individual este mai mare decât în cazul în care se transportă rezidurile cu o maşină mai mare, dar cu un consum mai mare ca o maşină personală. Aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru cantitatea de gaze poluante emise. Un alt aspect al transportului controlat îl reprezintă evitarea cozilor la gropile de gunoi, taxele mai mici pe kg plătite de individ şi siguranţa că rezidurile nu sunt aruncate în natură.

Depozitarea controlată implică cunoaşterea unor anumite metode de anihilare a periculozităţii bio-chimice a deşeurilor. Aceste metode nu sunt disponibile populaţiei, cid oar centrelor de depozitare unde există specialişti în domeniu. Metodele folosite au în vedere şi reducerea pe cât posibil a capacităţii de poluare a mediului.

În lipsa unei gestionări controlate a deşeurilor, acestea ar ajunge în mediu. Astfel, funcţionarea ecosistemelor ar fi dezechilibrată. Prin scoaterea de materie din ecosisteme pentru obţinerea de bunuri şi alimente se realizează o sărăcire temporară sau permanentă a sistemelor biotic. Ca acest proces să îşi diminueze viteza de desfăşurare şi ca deşeurile din diverse ramuri tehnologice să ajungă într-o cantitate cât mai mică de neutilizare, s-a recurs la reciclarea unora dintre acestea.

1.2. Cadrul legislativ al acestei activităţi

Baza legală garantează buna gestiune a deşeurilor, astfel încât acestea să creeze înconveniente environmentale cât mai mici.

Dintre acestea mai importante sunt:

- Legea administraţiei publice locale nr.215/2001;

- Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu modificările şi completările aduse prin OUG nr. 13/2008;

- Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, cu modificările şi completările aduse de OUG nr. 92/2007 şi Legea nr. 224/2008;

- Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor aprobat prin Ordinul nr. 110/2007 al Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice;

- OUG nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor;

- OUG nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;

- HG nr. 855/2006 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiectiv de activitate serviciile de utilităţi publice;

- Strategia naţională privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice aprobată prin HG nr. 246/2006;

- Strategia naţională de gestionare a deşeurilor aprobată prin HG nr. 1470/2004;

- Planul naţional de gestionare a deşeurilor aprobat prin HG nr. 1470/2004;

- Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României, orizontul 2013-2020-2030;

- Programul Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013.

Legea nr. 215/2001 reglementează regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale- A.A.P.L.

- Competenţele şi atribuţiile AAPL se stabilesc numai prin lege;

- Exercitarea competenţelor stabilite prin lege

- Construirea, atribuţiile, funcşionarea şi dizolvarea consiliilor locale,

- Suspendarea şi încetarea mandatului de consilier,

- Primarul şi viceprimarul,

- Secretarul, serviciile publice locale şi aparatul propriu de specialitate al AAPL,

- Administraţia publică a municipiului Bucureşti,

- Construirea, atribuţiile funcţionarea şi competenţa consiliului judeţean,

- Preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul general al judeţului,

- Bunuri şi lucrări publice,

- Prefectul.

Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, stabileşte cadrul juridic unitar privind înfiinţarea, organizarea, monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor comunitare de utilităţi publice în judeţe, oraşe şi comune.

Cele mai importante principii pe care se bazează această lege sunt:

a) Principiul dezvoltării durabile: concept de evoluţie a societăţii care permite folosirea pe termen lung a mediului astfel ca dezvoltarea socio-economică să rămână posibilă concomitent cu menţinerea calităţii mediului la un nivel acceptabil

- Obiectivul general este găsirea optimului interacţiunii dintre sisteme: economic, tehnologic, ambiental, uman.