Suprafețe de nivelare în Carpații Meridionali

Suprafete de nivelare

Relieful sculptural

Dispunerea teritoriului Romaniei in trepte concentrice este rezultatul nu numai al adaugirii successive a unitatilor pericarpatice, dar si al modelarii acestora. Etapele si fazele pe care le-a parcurs pot fi recunoscute in suprafetele modelate si conservate in functie de mobilitatea si dinamica ulterioara a unitatilor de relief. Relieful inalt, desi apartine celei ma tinere parti orogenetice a continentului european si a fost supus unei modificari puternice, pastreaza evident urmele modelarii ca resturi de suprafete de nivelare, aflate in diferite stadii de evolutie. Exista o intreaga succesiune de la o suprafata inalta carpatica, cea mai veche, pana la nivelarile partiale sau incipiente din cadrul vailor actuale.

Privite in ansambul, suprafetele de nivelare reprezinta una din trasaturile principale ale reliefului carpatic, iar cercetarea lor adancita poate duce la descifrarea mai clara a evolutiei reliefului, la precizarea stadiului actual de prelucrarea formelor si a intensitatii proceselor de modelare.

Cercetarea suprafetelor de nivelare

Studiul suprafetelor de nivelare carpatice a fost inaugurat in 1906 prin cercetarile lui Emmanuel de Martonne din Carpatii Meridionali, care si-a concentrat atentia asupra evolutiei policiclice a reliefului.

Emmanuel de Martonne, adept al conceptiilor “ciclului geografic” si “peneplenei” ale lui Davis, aplica conceptele acestuia in explicarea prezentei suprafetelor de nivelare din Carpatii Meridionali pe care le denumeste “platforme de eroziune” .

S-a discutat mult asupra numarului de platforme de eroziune din Carpatii Romanesti. Desi Sawicki era pentru o singura auprafata de netezire, Martonne deosebea trei dovedite pana la urma si corespunzand fazelor de ridicare epirogena a muntilor.

Desi conceptia lui Davis privind ciclul de eroziune cu rezultat final peneplena a stat la baza majoritatii studiilor suprafetelor de nivelare, s-a incercat aplicarea si a altor teoriiprivind evolutia reliefului. In ultima vreme, cand s-a putut reconstitui climatul perioadelor mai vechi, teoria pedimentului a inceput sa fie aplicata in descifrarea evolutiei reliefului. Indiferent de interpretarea genetica a suprafetelor de nivelare imensul material de teren strans de cateva generatii de cercetatori constituie elementul cel mai concret pentru descifrarea evolutiei reliefului.

Pe teritoriul Romaniei s-au succedat alternativ mai multe cicluri de sedimentare si faze orogenetice si epirogenetice care au dus uneori la nivelarea completa a regiunii complementare, incepand din precambrian pana astazi.

Urmele genezei sunt reprezentate din puternice discordante in formatiunile geologice care alcatuiesc relieful pozitiv actual sau in cele care constituie regiunile scufundate din scoarta. Fazele orogenezei carpatice, incepand cu cretacicul mediu si superior, cand procesele tectonice au avut o considerabila intensitate au adus la desfigurarea aproape completa a reliefului anterior si la schitarea relifului actual.

Evolutia geologica si paleogeografica a teritoriului Romaniei se caracterizeaza in general prin marirea suprafetei uscatului ca urmare a fazelor de cutare si inaltare, prin revenirea vremelnica a apelor marine si lacustre si prin inaltarea si coborarea epirogenetica a unor compartimente din scoarta.