Tendințe Geopolitice și Geostrategice în Criza din Orientul Mijlociu

În perioada războiului rece, crizele politico-militare nu au lipsit, unele devenind forme ale războiului prin intermediari între Moscova şi Washinton, altele generate de intervenţiile superputerilor împotriva unor state din zonele lor “de influenţă” şi, în sfârşit a treia categorie, izbucnite independent de superputeri care nu mai puteau controla planeta atât de riguros ca în anii ’50.

În această perioadă, punctele cele mai fierbinţi ale globului au fost Orientul Mijlociu (războaiele arabo-israeliene din 1967 şi 1973) şi Asia de Sud-Est (războiul din Vietnam din 1961-1973). În ambele zone superputerile au fost angajate masiv, uneori nemijlocit, în confruntările militare.

1. Disputa hegemonică a marilor puteri pentru câştigarea supremaţiei în zonă şi accesul la resursele de petrol

Zona Orientului Mijlociu ocupă primul loc din lume din punct de vedere al resurselor de petrol. Această zonă este în atenţia SUA, UE, Rusiei şi Japoniei.

Interesul deosebit de mare este pentru SUA deoarece, din această zonă s-au aprovizionat şi vor continua să se aprovizoneze şi în viitor cu mari cantităţi de petrol. Spre exemplu, în 1992, SUA a importat 47% din necesarul de petrol din exterior, îndeosebi din Orientul Mijlociu Dependenţa externă va fi deosebit de mare, în primul rând pentru SUA care, potrivit unor date au importat la sfârşitul anului 2000 aproximativ 60% din necesarul de ţiţei ,,iar în anul 2030 acest necesar va urca probabil până la 80%”

De aici şi marele interes al SUA de a asigura stabilitatea în zonele de unde îşi procură petrolul şi alte materiale de importanţă strategică. În această idee, unul din foştii preşedinţi ai SUA, Richard Nixon, aprecia că ,,întreaga economie industrială depinde astăzi de petrol şi toată maşinăria militară a Occidentului funcţionează cu petrol”.

Un alt preşedinte al SUA, Ronald Reagen, observând vulnerabilitatea Occidentului din punct de vedere al aprovizionării cu petrol, considera că se impune de urgenţă ,,un program militar destinat să reducă dorinţa de interferare în aprovizionarea cu petrol şi de a asigura apărarea acesteia dacă, o încercare este făcută de Uniunea Sovietică ori aliaţii săi pentru a o controla” Intervenţia trupelor SUA în Golful Persic (1991 şi 2003), precum şi în Afganistan (2002) susţin argumentele prezentate anterior.

Intervenţia sovietică în Afganistan din decembrie 1979 şi lungul război de guerilă ce i-a urmat au agravat tensiunea în regiunea Orientului Mijlociu, intrarea Armatei Roşii în Afganistan fiind considerată de geopoliticieni ca un pas în direcţia Golfului.

Interesul Uniunii Sovietice faţă de petrolul din Orientul Mijlociu începuse să se manifeste încă din peritada premergătoare celui de-al II-lea război mundial. Conform unor documente rezultă că în martie 1941, când Molotov s-a întâlnit cu Hitler, una din condiţiile puse au fost: ,,mână liberă în Iran şi Irak ca şi luarea unei părţi mari din Arabia Saudită pentru a asigura sovieticilor controlul asupra Golfului Persic şi Golfului Aden”. Aprecierea este valabilă şi astăzi pentru Federaţia Rusă, moştenitoarea fostei URSS. Jocul geopolitic al acesteia a fost remarcat pe timpul crizelor din 1991 şi 2003 din Orientul Mijlociu. Apariţia tot mai riguroasă, a Ucrainei ca actor geopolitic, va îndepărta tot mai mult Rusia de frontiera sud-est europeană şi va atenua posibilităţile acesteia de a executa controlul asupra flixurilor de hidrocarburi care se deplasează, din zona asiatică spre marele consumador, economiile occidentale. Rusia mai dispune de un singur port la Marea Neagră, Novosiirsk, iar accesul spre el este asigurat de o singură linie de cale ferată, situată în zona de turbulenţă a conflictelor etnice caucaziene.