Tibet

Despre care Tibet vorbim? Despre cel reprezentat de tibetanii in exil? Despre Tibetul cultural? Despre spatiul geografic? Sau despre Tibet, asa cum este definit in cadrul Republicii Chineze? In 1959, un apel la rezistenta se adresa nu tibetanilor, ci “tuturor celor care se hranesc cu tsampa” , faina de orz prajit – simbolica pentru identitatea tibetana. Sub aceasta denumire se ascund o realitate si un spatiu complex.

Contraste etnice Şi culturale în Tibet

Aria de influenţă tibetană acoperă o suprafaţă uriaşă, întinzându-se din Ladakh, la vest, până în Mongolia, la nord, Nepal şi Bhutan la sud. Unele dintre aceste regiuni, care au primit în diferite grade influenţă religioasă şi culturală tibetană, nu fac astăzi parte din Tibet: fie sunt independente (Bhutan,Mongolia), fie aparţin altor naţiuni (Ladakh, Zangskar, Spiti, Lahul, Yolmo, Manang, Sikkim).

Tibetul etnic şi cultural, mai restrâns, are totuşi o suprafaţă de aproximativ 3 800 000 km², de şapte ori mai mare decât a Franţei, şi o populaţie tibetană care abia trece de 6 milioane. Cuprinde marile provincii tibetane: Amdo, Kham (Tibetul de Est), U, Tsang (Tibetul Central), Ngari (Tibetul de Vest).

Ocupă în cea mai mare parte, fundul mării Thetis, secată cu 100 milioane ani, aşa cum o atestă numeroasele lacuri sărate. Podişul tibetan este mărginit la sud de cei 2500 kilometri ai arcului himalayan care, din Karakorum până în nordul Myanmar, îl izolează de subcontinentul indian. Platoul însuşi este traversat de mai multe lanţuri de munţi, înalţi de peste 6000 m: Transhimalaya şi Nyenchethangla sunt cele mai importante. Marile fluvii ale Asiei izvorăsc din Tibet, iar tibetanii au nume specifice pentru fiecare: Mekong, Yangtze, Hoanghe, Irrwady, Salouen, Brahmaputra, Indus, care traversează toate lanţurile muntoase prin cheiuri impresionante înainte de a ajunge în câmpiile chineze şi indiene.

Tibetul nu este doar un platou dezolant şi arid. Desigur, alititudinea de habitat este cuprinsă între 3100 şi 5000 m în cea mai mare parte a teritoriului, iar pe platou climatul este friguros, cu vânturi puternice noaptea, dar cu zile în general însorite. Regiunea Changthang, în vest şi nord-vest, este deosebit de neospitalieră. Nu însa şi partea de sud şi sud-est, căci ploile trec uneori de bariera himalayană sau de lanţurile orientale, iar clima este blandă şi mai umedă, permiţând creşterea unui acoperiş forestier de foioase şi conifere. Nord-estul este o regiune de păşuni întinse şi coline ondulate, la 4000 m. Cea mai răspândită este cultura orzului, dar se cultivă şi grâu, napi şi în regiunile mai joase livezi. Iacul (Bos gruniens) este animalul providenţial.

Unitatea poporului tibetan este dată de cultura comună, de mărcile identitare care transcend diferenţele dialectale, disputele istorice, varietatea veşmintelor etc. Peste tot în Tibet, pe platoul pustiu din vest sau în pădurile din est, revin aceleaşi mărci care, în ciuda difernţelor locale, sunt identificate suficient de bine pentru a fi recunoscute drept tibetane.