Valea Argeșului

ARGUMENT

Am ales aceasta lucrare din dorinta de a cunoaste in amanuntit si de a putea relata elevilor cat mai multe amanunte despre plaiurile mioritice ale Vaii Argesului.Am relizat aceasta lucrare in scopul folosirii ca suport metodic in desfasurarea orelor de geografie si cunoasterea mediului.

Condiţiile naturale deosebite, existenţa unor vestigii istorice valoroase, a unor căi de comunicaţie moderne şi a unei baze materiale corespunzătoare, fac din Valea Argeşului o zonă de importanţă naţională.

Relieful deosebit de variat, flora şi fauna bogate, peisajele încântătoare, constituie puncte de atracţie şi de interes.

Pornind de la Piteşti pe Valea Argeşului, spre nord, se ajunge la Curtea de Argeş, fostă cetate de scaun a Ţării Româneşti, oraş aşezat pe malul stâng al râului, într-o depresiune intracolinară, cu climă blândă şi peisaje pitoreşti. De aici, se ramifică o serie de trasee fie spre Transfăgărăşan, modernă cale de acces care şerpuieşte printre munţi, de la barajul Vidraru şi până la Cârţişoara (judeţul Sibiu), fie spre Valea Topologului, înspre Rm. Vâlcea.

Tot din Curtea de Argeş se poate ajunge la Câmpulung, pe vechiul drum de legătură între cele două cetăţi de scaun ale Ţării Româneşti (numit de Nicolae Iorga – “drumul voievozilor”) traversând zona subcarpatică formată din muscele acoperite cu păşuni, păduri, poieni şi livezi de pomi fructiferi.

Accesul spre una din principalele zone montane ale Argeşului se face pe şoseaua care însoţeşte râul Argeş până la Căpăţâneni, de unde se pătrunde în cheile Argeşului până la barajul lacului de acumulare Vidraru.

Şoseaua care înconjoară lacul şerpuieşte pe sub păduri de fag care se oglindesc în apele limpezi şi liniştite ale marelui lac de la Cumpăna, punctul unde lacul se sfârşeşte, şoseaua se continuă cu Transfăgărăşanul, urmând valea Capra şi urcând în serpentine ameninţătoare până la altitudinea de 2000 m; aici printr-un tunel lung de peste 800 m, şoseaua străbate creasta Făgăraşului, ajungând la lacul Bâlea.

Muntii Făgăraş care străjuieşte la nord zona studiată, constituie, prin măreţia peisajului şi complexitatea formelor de relief, cel mai spectaculos lanţ muntos din ţară. Marea atracţie a muntilor o constituie creasta principală, formată din piscuri ce se oglindesc în lacuri limpezi de pe fundul căldărilor glaciare unde îşi au obârşia pâraiele de munte.

Frumuseţea sălbatică a acestor munţi atrage atât turistul de rând cât şi alpinistul de performanţă.

Valea Argeşului oferă turiştilor aspecte interesante legate de obiceiurile locale, de păstrarea portului popular, cât şi alte mărturii ale unei civilizaţii milenare.

Oaspeţii poposesc cu mult interes în locuinţele ţărăneşti din localităţile de pe Valea Argeşului, organizate într-un autentic stil tradiţional.

Resursele turistice naturale şi antropice ale Văii Argeşului, care o situează, prin bogăţie şi varietate, printre zonele cele mai dotate din acest punct de vedere, pot fi amplu puse în valoare datorită, pe de o parte, acumulărilor semnificative din ultimii ani înregistrate în procesul de reformă, care vizează descentralizarea şi privatizarea acestui sector important al economiei naţionale, turismul; şi pe de altă parte, datorită modernizărilor şi noilor dotări pe care le-a cunoscut infrastructura turistică şi care au efecte benefice asupra calităţii serviciilor oferite.

Potenţialul turistic argeşean – constituit din forme de relief combinate armonios pe tot cuprinsul zonei, clima favorabilă practicării turismului, diversitatea şi bogăţia florei şi faunei, monumentele inegalabile istorice si de artă pot satisface cele mai exigente preferinţe în materie de cerere turistică naţională şi internaţională printr-o amplă ofertă constând în programe şi aranjamente de profil.

Valea Argeşului veche vatră de istorie şi artă românească, cu zone de mare pitoresc natural, cu dotări turistice moderne, cu locuitori cunoscuţi pentru ospitalitatea lor, îşi aşteaptă oaspeţii dornici să-i vadă frumuseţile.

CAPITOLUL I

LIMITE ALE VĂII ARGEŞULUI

1.1. Relief

Variat şi repartizat proporţional, relieful traversat de râul Argeş coboară în trepte de la nord spre sud şi cuprinde toate unităţile geomorfologice carpato-transdanubiene, de la altitudinea de peste 2500 m (crestele cele mai înalte ale Făgăraşului) până la altitudinea de 300 m (în Câmpia Înaltă a Piteştilor). Această diferenţă de nivel, de peste 2200 m, se reflectă în diversitatea reliefului zonei studiate.

Se poate diferenţia astfel, în cuprinsul Văii Argeşului, o treaptă înaltă constituită din Munţii Făgăraş, o treaptă mijlocie ce aparţine Subcarpaţilor Getici şi Podişului Getic şi o treaptă joasă, parte constitutivă a Câmpiei Române.

Treapta înaltă a reliefului este constituită de culmile Munţilor Făgăraş. Munţii Făgăraş sunt alcătuiţi din şisturi cristaline, reprezentând unitatea montană cea mai înaltă nu numai din Carpaţii Meridionali, dar şi din întreaga ţară. În timp ce spre nord, Munţii Făgăraş, prezintă o mare denivelare, materializată printr-un puternic abrupt, înspre sud coboară în trepte .

Culmea principală, nordică, cu orientare clară est-vest, se desfăşoară pe toată lungimea zonei studiate, având aspectul unei creste veritabile, alcătuită dintr-o succesiune de forme

piramidale.

În cadrul acestei creste se disting peste 60 de vârfuri ce trec de 2000 m, iar 5 vârfuri depăşesc 2500 m: Moldoveanu – 2544 m (cel mai înalt vârf al Carpaţilor româneşti), Negoiu – 2533 m, Viştea Mare – 2527 m, Lespezi – 2522 m şi Vânătoarea lui Buteanu – 2508 m.

Din creasta înaltă se desprind spre nord culmi secundare, cu altitudine din ce în ce mai coborâtă, constituind treapta joasă a Munţilor Făgăraş. În coborâre, undeva în etajul pădurilor de fag, pe o linie imaginară ce ar trece pe la nord de Valea cu Peşti, văile se lărgesc considerabil, pantele devin mai domoale, iar culmile coboară lin până la 1300 – 1200 m. Deodată însă relieful se ridică brusc prin horsul Frunţilor şi Ghiţului.

Culmile sudice, puternic ramificate, au aspectul unor măguri împădurite până aproape de vârf punând în evidenţă asimetria caracteristică Munţilor Făgăraş. Munţii Frunţi (1533 m) şi Ghiţu (1612 m) sunt despărţiţi de valea râului Argeş şi afluenţii săi. Râul a săpat chei sălbatice şi adânci, oferind locuri ideale de amenajări, în scopul valorificării potenţialului hidroenergetic ridicat al apelor; totodată respectivul sector îngust reprezintă calea de acces spre interiorul masivului. Astfel, în Cheile Argeşului, săpat în complexul gnaiselor de Cozia, a fost construit marele baraj de la Vidraru.

Între creasta nordică şi masivele sudice ce formează cele 2 trepte externe, cu altitudini diferite, ale munţilor Făgăraş, se intercalează prelungirea estică sub formă de culoar, a Depresiunii Loviştei. În perimetrul studiat această depresiune “se drenează pe direcţia vest-est, între Văile Topologului şi Vâlsanului, pe o lungime de 20 km şi o lăţime medie de 2 km. Relieful are aspectul unui platou înclinat spre sud, cu o altitudine de 1400 – 1200 m, şi este fragmentat în culmi de văile adânci care au evoluat prin eroziune regresivă, de o parte şi de alta a văilor principale: Văile Cumpenei şi Cumpeniţei, Valea lui Stan, Valea Lupului, Valea cu Peşti, ş.a. “

Zona centrală a Văii Argeşului este ocupată de dealurile subcarpatice, faţă de care munţii se înalţă abrupt spre nord cu 400-500 m, iar spre sud, dealurile scad în înălţime, pierzându-se treptat în câmpie, mai ales la vest de Argeş.

La contactul dintre munţi şi dealuri, de-a lungul râului Argeş se dezvoltă depresiunea Arefu - Căpăţâneni, închisă spre sud de dealurile înalte subcarpatice Chiciura (1218 m) şi Tămaş (1104 m), dealuri reînălţate în faza de definitivare a Carpaţilor şi alcătuite din gresii şi conglomerate paleogene şi miocene.

Între dealurile Subcarpaţilor Argeşului şi cele de la podiş se desfăşoară depresiunea intracolinară Curtea de Argeş. Ea face parte din “Depresiunea celor 7 muscele” alături de depresiunea Tigveni la vest şi Depresiunea Muşăteşti la est.

Relieful Depresiunii Curtea de Argeş reprezintă o îmbinare complexă de forme variate ca geneză şi vârstă. Interfluviile, includ nivele de eroziune, terase, şi lunci, pe care se dezvoltă o gamă largă de procese de modelare.

Relieful depresiunii este cuprins între 472 m şi 477 m. Cele mai mici înălţimi sunt în vatra depresiunii (oraşul Curtea de Argeş 432 m), iar cele mai mari pe dealurile dimprej (la răsărit Râpa cu Brazi 772 m).