Valea Jiului - particularități biogeografice

Cap. I Aşezarea geografică a

Bazinului Petroşani

Valea Jiului nu este locul cu tradiţii antice sau feudale precum aşezări transilvane sau dobrogene. Oamenii s-au stabilit aici într-un timp mai apropiat de noi, dar fiinţa lor s-a făcut simţită din totdeauna. Până la urmă, locurile şi-au găsit o identitate…

Bazinul Petroşani se află în SV României având coordonatele geografice de : latitudine N cuprinsă între 45º17’ - 45º22’ şi longitudine E cuprinsă între 20º13’ - 20º33’. Este o depresiune de oricine tectonică cuprinsă între Munţii Parâng, Vâlcan şi Şureanu. Fiind cea mai închisă depresiune din ţară, ea comunică cu exteriorul doar prin defileul Jiului spre sud şi prin pasul Merişor-Băniţa spre nord.

Suprafaţa triunghiulară este orientată NE – SV Având o lungime de 45 km lungime şi lăţime de 2 km la V şi 9 km, la E şi are o altitudine medie de peste 600m (560m la confluenţă Jiului de Vest cu Jiul de Est). Marginea sa este foarte fragmentată de văile adânci (200-300 m) şi înguste care coboară din munţi şi cad perpendicular pe cele două Jiuri. În calcarele de la poalele munţilor Retezat şi Şureanu s-a format un relief carstic, iar râurile au sculptat văi adânci cu aspect de chei (Cheile Buţii, Roşia, Taia etc.).

Morfologic este formată din numeroase dealuri înalte (750-peste 900m), separate de văi adânci; afluente ale celor 2 Jiuri, precum şi din mai multe terase (1-5 nivele), succedate de frecvente şesuri aluviale.

Cap. II Particularităţi ale potenţialului ecologic

II.1 Potenţialul litologic şi hidrogeologic

II.1.1 Scurtă prezentare a bazinului carbonifer

Petroşani - Valea Jiului

Vechi drum de legătură între cele două versante ale Carpaţilor Meridionali, cu privelişti aspre şi măreţe, Valea Jiului este o străveche vatră de locuire şi aşezământ, aşa cum documentează vestigiile arheologice.

Acest pitoresc colţ de ţară a fost cunoscut, descris şi elogiat de oameni de ştiinţă, cultură, istorici, începând cu Herodot încă din anul 513î.Hr., de Alexandru Vlahuţă, Mihail Sadoveanu, Panait Istrati, Geo Bogza şi mulţi alţii.

Înainte de anul 1840 zăcămintele de cărbuni de pe Valea Jiului atrag atenţia unor capitalişti şi capitaluri străine. În această perioadă exploatarea cărbunelui se făcea rudimentar, metode primitive, iar bună parte din cărbuni se transporta cu căruţele spre topitoriile şi cuptoarele Hunedoarei, spre maşinile cu aburi din ţara Haţegului şi de pe Valea Mureşului, Călan. În anul 1868 se trece la exploatarea industrială în mod mai organizat a cărbunelui. În acest an se pun bazele extracţiei cărbunelui când se extrag şi se evidenţiază primele 853t de cărbune de la minele Petrila şi Dâlja cu 65 de muncitori. Din 1868 datează începutul Companiei Naţionale a Huilei de astăzi.

Bazinul carbonifer Valea Jiului are forma unui sinclinal asimetric, cu axul longitudinal orientat sud vest – nord est. Majoritatea minelor din bazin exploatează flancul nordic al sinclinalului care este bine dezvoltat, excepţie fac perimetrele Lonea, Livezeni, Iscroni şi Sălătruc, care cuprind numai strate de cărbune din flancul sudic. Flancul sudic se găseşte şi în perimetrele care exploatează flancul nordic, în parte fiind exploatat prin minele Uricani şi Lupeni.

Complexul marnos-argilos productiv se dispune în continuitate de sedimentare peste precedentul; acesta este alcătuit în principal dintr-o alternanţă de depozite marine şi depozite continental-lacustre reprezentate pri marne, şisturi argiloase-cărbunoase; marne bituminoase cu concreţiuni de sferosiderite (foarte asemănătoare cu cele din Oligocenul flişului Carpaţilor Orientali), şisturi argiloase disodilice şi subordonat microconglomerate.Grosimea depozitelor este de 300-600 m şi includ până la 25 strate de cărbune.

În formaţiunea productivă oligocenă au fost identificate 20 strate de huilă, numerotate de la culcuş la acoperiş (0-19). O parte din strate sunt foarte subţiri şi ca atare neexploatabile ( 0,1,10,11,16,17,19 ), iar altele se exploatează sporadic ( 2,6,7,12,14 ). Cea mai mare parte din producţia bazinului se realizează în stratele 3,4,5,8,9,13,15,18.

Stratul 3 are o grosime medie de 15 m, grosimea maximă fiind de 40 m, stratul 5 are grosimea între 4 şi 8 m, iar celelalte strate exploatabile au grosimi între 0,7 şi 2,4 m.

Stratele de cărbune şi în special stratul 3 sunt formate dintr-o succesiune de bancuri de cărbune, separate prin intercalaţii sterile de diferite grosimi. O particularitate a stratului 5 este prezenţa în acoperiş a unui strat cu grosimea maximă de 0,6 m, separat printr-un banc steril de circa 1 m. Acest strat trebuie exploatat pentru evitarea focurilor, deşi prin aceasta se micşorează productivitatea în abataj, din stratul 5.

Înclinarea stratelor variază în limite largi datorită formei generale de sinclinal a zăcământului.

Metodele de exploatare aplicate în Valea Jiului sunt în concordanţă cu condiţiile de zăcământ. Se exploatează, în general, cu surpare, ramblierea fiind utilizată în anumite zone unde se iau măsuri contra focurilor pentru protecţia pilierilor de cărbune sau a unor instalaţii.

Analiza cărbunelui brut arată creşterea de la est la vest a carbonului de la 77,96% la 81,36%, a puterii calorice de la 7.775 Kcal/Kg la 8.370 Kcal./Kg, a materiilor volatile de la 42,9% până la 45,7% şi a sulfului de la 1,48% până la 3,12% precum şi scăderea umidităţii higroscopice de la 4,7% până la 1,9 %.

Valea Jiului este împărţită în 14 perimetre de exploatare ce se succed de la est la vest astfel: Lonea, Petrila, Petrila Sud (din 01.10.1998 a fost închisă), Dâlja (din 11.06.1999 intrată în conservare), Livezeni, Iscroni ( din 01.10.1994 inclusă la mina Livezeni), Aninoasa, Vulcan, Paroşeni, Lupeni, Bărbăteni, Uricani, Valea de Brazi, Câmpu lui Neag (din 01.10.1998 a fost închisă).