Valorificarea Satului Turistic Vâlcean pe Principii Durabile

INTRODUCERE

Ca industrie a serviciilor, turismul face parte din sectorul terţiar, fiind legat de producţia ramurilor din sectorul primar şi secundar ca un mare consumator al produselor industriei alimentare, textile, construcţiilor de maşini, agricultură etc.

Turismul, datorită importanţei economice, sociale şi politice a acestuia, a determinat elaborarea unor strategii de politică economică destinate să introducă această activitate printre mijloacele de acţiune asupra comerţului exterior, balanţei de plăţi, forţei de muncă, dezvoltării în profil territorial.

Rolul şi locul turismului se defineşte prin activităţile componente – cazare, alimentaţie publică, transport, agrement, tratament etc, considerate ca subsisteme, cu relaţii interdependente în cadrul sistemului şi cu determinări sau influenţe în alte sisteme.

Turismul se manifestă şi ca un mijloc de diversificare a structurii economice naţionale, prin crearea unor activităţi proprii (industria de agreement) şi amplificarea celor existente.

În ţările cu tradiţie turistică, prin dezvoltarea turismului se obţine un semnificativ spor de producţie, cuantificat prin participarea turismului ce 5-10% la crearea PIB, proporţie comparabilă cu raportul unor ramuri de bază ca industria de automobile şi agricultura.

Datorită faptului că turismul acţionează în direcţia introducerii în circuitul economic intern şi internaţional a condiţiilor naturale, a patrimoniului cultural-istori, a realizărilor economice, acesta contribuie direct la dezvoltarea economică a unor localităţi sau zone, stimulând dezvoltarea transportuirlor, a circulaţiei măfurilor etc, creând totodată noi locuri de muncă.

În acest sens, putem spune că rezutatele obţinute din activitatea de turism duc nemijlocit la creşterea eficienţei turismului atât la nivel naţional, cât şi regional, sau respectiv, zona Malaia-Voineasa. Vâlcea a fost şi va rămâne un ţinut neasemuit de pitoresc, ieşit parcă de sub penelul unui mare pictor.

De la cronicile anonime, la însemnările de călătorie ale unor drumeţi străini, de la descrierile lui Grigore Alexandrescu din acel fermecător “Memorial.”, până la lucrările lui Vlahuţă şi Geo Bogza, Vâlcea a fost mereu şi pretutindeni prezentă în conştiinţa colectivă, ca un tărâm plin de frumuseţe şi farmec.

Ospitalitatea este un termen general, asociat activităţii de turism.

Aceste aspecte naturale deosebite, alături de valorile cultural-antropice de o inestimabilă valoare au contribuit şi contribuie în egală măsură la dezvoltarea turismului în zonă. Toate acestea reprezintă tocmai ce am intenţionat să consemnez şi să tratez în această lucrare.

CAPITOLUL 1

ANALIZA FENOMENULUI TURISTIC RURAL

Turismul rural cuprinde toate activităţile turistice desfăşurate în mediul rural, în afara zonelor destinate „turismului luminilor”(în oraşe), ”turismul albastru” (de litoral), ”turismul de sănătate” (în staţiuni balneoclimaterice) şi „turismului alb” (în spaţiul montan).

În Uniunea Europeană, piaţa turismului rural este estimată la peste 370 milioane persoane, iar 25% din turiştii europeni îşi petrec concediile în spaţiul rural. Statisticile UE arată că 57% din cei care îşi petrec vacanţa în mediul rural nu au avut o sursă de informare în acest scop, ceea ce arată că posibilitatea petrecerii unei astfel de vacanţe este foarte puţin cunoscută în ţările UE.

Turismul rural cu componenta sa, agroturismul, se practică empiric, în România de peste 60 ani. Dar abia după 1990, acesta a cunoscut o dezvoltare mai amplă şi chiar o organizare pe piaţa internă şi externă. Pentru promovare, la nivel naţional, s-a înfiinţat ANTREC - Asociaţia Naţională pentru Turismul Rural, Ecologic şi Cultural - cu 32 de filiale în teritoriu. Pentru dezvoltarea complexă a zonei montane s-a constituit FRDM - Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană.

Mediul înconjurător natural şi umanizat constituie „suportul” şi „materia primă” pentru dezvoltarea durabilă a oricărei economii. Între turismul rural şi mediul înconjurător este o relaţie complexă, legăturile dintre ele manifestându-se în ambele direcţii. Mediul natural şi moştenirea cultural-istorică a satelor, prin componentele lor: apa, flora, fauna, relief, peisaj, monumente istorice şi tradiţii etnofolclorice etc., reprezintă resursele de bază ale turismului; pe de altă parte, activitatea turistică, în complexitatea sa, influenţează mediul ecologic şi cultural, modificând elementele componente enumerate.

De aceea, dezvoltarea turismului face necesară acordarea unei atenţii deosebite mediului înconjurător prin măsuri de protejare şi dezvoltare a calităţii şi resurselor sale în ariile intrate în circuitul turistic sau în perspectiva de a fi valorificate prin turism, precum şi controlul consecinţelor acestei activităţi în vederea valorificării optime a potenţialului turistic.