Ambalaje

Introducere

Ambalajul se defineşte ca un mijloc (sau ansamblu de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia temporară din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic, în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în stare de livrare, în decursul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii până la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie.

Operaţia de ambalare este un procedeu sau o metodă prin care se asigură, cu ajutorul ambalajului, protecţia temporară a produsului în timpul manipulării, transportului, depozitării, vânzării, contribuind la înlesnirea acestora, până la consumare sau până la expirarea termenului de garanţie.

În practica curentă se mai întâlneşte şi termenul de preambalare, care reprezintă ambalarea parţială a produselor efectuată la locul de producţie sau de depozitare, în scopul prevenirii unor deteriorări pe fazele de producţie. De asemenea, unele produse sunt preambalate înaintea vânzării folosind ambalajele de desfacere.

Ambalajul mărfurilor poate fi privit şi analizat din două puncte de vedere: tehnic şi economic.

Din punct de vedere tehnic ambalajul mărfurilor constituie un ansamblu de materiale destinat protecţiei calităţii şi integrităţii produsului, destinat facilitării tuturor operaţiilor ce urmează în circuitul economic după ambalarea produselor.

Sub aspect economic ambalajul este privit ca un produs finit deoarece în el s-au investit cheltuieli materiale şi umane pentru obţinerea lui.

În comerţul actual, practic nu se mai poate concepe marfa fără ambalajul ei.

Considerat de multe ori fără importanţă, ambalajul este însă un produs indispensabil tranzacţiilor comerciale datorită rolului şi funcţiilor pe care le îndeplineşte. În ţările cu tradiţie în domeniul ambalajelor, acesta este considerat ca fiind parte integrantă a produsului de înaltă calitate.

Ambalajul a devenit indispensabil în circulaţia tehnică a mărfurilor. În prezent se apreciază că cca. 99 % din mărfuri sunt ambalate într-un mod sau altu.

Capitolul I

GENERALITĂȚI PRIVIND CARNEA DE PASĂRE

1.1. Carnea de pasăre, element de bază în alimentația populației

Din punct de vedere comercial , carnea reprezintă carcasa animalelor de măcelarie, a păsărilor de curte sau a vânatului, cat și produsele obținute din acestea.

Obținerea unui produs valoros pentru alimentația umană se face se face în unitați agro-zootehnice și industrial complexe, dotate tehnic corespunzător și în care se realizează un foarte riguros control igienico-sanitar.

Din punct de vedere alimentar, carnea constituie o sursă importantă de energie și substanțe nutritive pentru om. Datorită compoziției chimice echilibrate in trofine cu valoare biologică ridicată (proteine, grasimi, substanțe minerale și vitamine ), digestibilitații superioare și potențialului dietetico-culinar, carnea reprezintă un aliment indispensabil in hrana omului.

Valoarea nutritiv-biologică a cărnii de pasăre este dată de bogăția ei în proteine și aminoacizi esențiali care, acestia nu pot fi sintetizați de organism, ci trebuie luați din alimente.

Este indicat ca proteinele animale să provină dintr-o carne mai ușoară : pește, pui, curcan. Așa numita carne albă, care conține mai multe proteine și mai puține grăsimi decat carnea roșie, fiind una dintre cele mai bune surse de aminoacizi esențiali, fier, zinc și magneziu.

În țara noastră, creșterea si industrializarea păsărilor au cunoscut unele fluctuații, dependente de situația politico-economică. Se consideră că bazele aviculturii moderne au fost puse in perioada 1967-1971, astfel s-a elaborat o strategie modernă, stiințifică, de creștere industrială a păsărilor, s-u organizat primele interprinderi Avicole de Stat, complet integrate tehnologic si economic. S-au elaborat programele de selecție și hibridare a păsărilor și s-a importat baza genetică și metodologia de lucru: s-a inființat Centrala pentru Prodcția Avicolă.

După 1971 s-au construit noi complexe avicole complet integrate incluzand si abatoare, astfel că in 1990 funcționau 46 de abatoare specializate în industria păsărilor, distribuite in toate județele țării, agreate pentru export in Uniunea Europeană. După 1990 datorită dificultaților economice specifice perioadei de tranziție către economia de piață, avicultura a cunoscut un puternic recul, pentru ca, în perioada actuală, să cunoască un reviriment evident.

Hibrizii de carne au fost obținuți din rase de păsări existente, în urma aplicării unor indelungate și complicate procedee de selecție.