Băuturi Tradiționale

Introducere

Sortimentul de băuturi din alimentaţia publică include băuturi nealcoolice şi băuturi alcoolice.

Băuturile nealcoolice

Din aceste băuturi, cele mai consumate sunt: apa potabilă, sifonul, ceaiurile, sucurile din fructe şi legume, siropurile, băuturile stimulante. Apa potabilă este apa ingerată. Cerinţele zilnice ale organismului în apă sunt acoperite de apa conţinută în alimente, de apa formată în urma proceselor metabolice şi de apa ingerată ca atare. Apa potabilă trebuie să corespundă următoarelor cerinţe: să fie limpede, incoloră în strat subţire, cu gust plăcut, dat de substanţele dizolvate care îi conferă o reacţie neutră sau putin alcalină, iar temperatura să fie cuprinsă între 6 şi 15°C.

Din grupa băuturilor nealcoolice fac parte:

- apele minerale şi sifonul

- băuturile răcoritoare

- sucurile de fructe şi legume

- nectarele

- băuturile nealcoolice calde.

Băuturile alcoolice

Sunt băuturile care conţin etanol, cunoscut sub numele de alcool. Etanolul din băuturile alcoolice este aproape întotdeauna produs prin fermentare, metabolismul carbohidraţilor (zaharuri de obicei), de către anumite specii de drojdii în absenţa hidrogenului . Cum drojdiile nu pot fermenta băuturi cu mai mult de 14% alcool, unele băuturi se obţin prin distilare. Cantitatea de alcool dintr-o băutură alcoolică se măsoară în procente de alcool pe volum.

Din grupa băuturilor alcoolice fac parte :

- băuturile alcoolice naturale distilate

- băuturile alcoolice industriale

- băuturi alcoolice naturale fermentate şi nedistilate

Tehnica servirii băuturilor

Băuturile se recomandă şi se servesc fie incluse în structura meniurilor, la mesele principale obişnuite şi organizate în cursul zilei, fie servite ca atare în cursul zilei, însoţite de mici gustări sau preparate culinare de bază, deserturi, etc. În acest sens , lucrătorii din procesul servirii trebuie să fie bine informaţi in cunoaşterea sortimentelor, tehnologia de obţinere, conţinutul acestora, pentru a le recomanda, prezenta şi servi în funcţie de ocazia solicitării lor pentru consum .

Bogăţia dealurilor şi colinelor româneşti aduce după sine recolte bogate de struguri şi fructe precum: merele, prunele, cireşele, caisele, piersicile, corcoduşele, vişinele, în România existând instituţii numeroase specializate în obţinerea vinurilor naturale şi a băuturilor din fructe. Acestea însoţesc adeseori bogăţia meselor, mai ales în zilele de sărbătoare. Una dintre cele mai importante băuturi este vinul, ţara noastră având o bogată tradiţie în prepararea lui. România este al nouălea mare producător mondial de vinuri, iar recent piaţa de export a început să crească.

Se produce o mare gamă de soiuri locale (Fetească, Grasă, Tamâioasă) dar şi universale (Riesling, Merlot, Sauvignon blanc, Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Muscat Ottonel). Berea este şi ea consumată cu plăcere de către români, însoţind adeseori alimente din bucătăria tradiţională germană sau românească. O altă băutură preferată de români este ţuica (rachiul de prune, pălinca, obţinute prin distilare), România fiind al doilea mare producător mondial de prune.

1. Țuica, o băutură națională

Deși țuica este considerată o băutură națională, despre aceasta s-a scris foarte puțin, spre deosebire de vin, care din timpuri străvechi a constituit atât sursa de inspirație pentru numeroși scriitori, poeți, pictori și compozitori care au creat opere ce adesea le-au adus celebritate, cât și obiect de studiu și cercetare pentru oamenii de știință până în zilele noastre.

Țuica este o băutură alcoolică obținută prin distilarea fructelor fermentate, în general, și a prunelor, în special. Denumirea de țuică este întâlnită numai în țara noastră, deci este un produs autohton. Deși este considerată băutură națională, despre țuică și rachiuri naturale s-a scris foarte puțin.

1.1 Scurt istoric

Povestea Țuicii

,,A fost odată ca niciodată...

Că, de n-ar fi fost, tot s-ar fi povestit...

A fost un om tare harnic şi gospodar cunoscut în satul lui. Îl chema Nicolae, Nicolae Olariu, dar oamenii îi spuneau Culiţă.

Ocupat peste măsură cu muncile câmpului, Culiţă al nostru abia dacă mai avea timp să se odihnească. Într-o seară, ajungând mai repede acasă şi pregătindu-şi căruţa, rudele, rudiţele, coşurile şi lada pentru a doua zi, când avea să meargă la cules de prune şi mere, ce-i trecu omului prin cap? "Da' dacă mi-aş face io o căldare, să nu mai duc prunele în sat, la Neamţu?"

Zis şi făcut. Se puse omul nostru la treabă şi în mai puţin de trei săptămâni, numai bine până când fructele începuseră să fermenteze, înjghebă o căldare numai pentru el. Tare mândră era Sabina, nevasta lui, de isprava bărbatului ei.