Berea

realizat din malţ, apă şi fiert cu hamei.

Unii cercetători studiind un numar mare de texte antice, cât şi texte târzii au ajuns la concluzia că în antichitate exista o legatură strânsă între coacerea cerealelor şi fabricarea berii. Coacerea cerealelor este până în zilele noastre un moment important în fabricarea berii.

Când oamenii au învăţat, în urmă cu câteva mii de ani, că prin fermentarea cerealelor obţin o băutură hrănitoare şi bună la gust, au descoperit berea – o importantă sursă nutritivă, apreciată de toate popoarele. Noe a luat-o pe Arcă. Egiptenii au preparat-o din orz, babilonienii - din grâu, incaşii - din porumb.

Chinezii o foloseau în ritualurile religioase, romanii au bătut monede din argint şi aur cu simbolul preţiosului orz.

Se pare că berea era asemănătoare unei grăsimi groase de culoare întunecată, fără să conţină o cantitate mare de alcool, însă foarte hrănitoare. Datorită gustului deosebit, ea ocupă un loc important în dieta oamenilor din acea vreme. Arheologii de la Universitatea Cambridge au interprins un studiu al proceselor de pregătire a berii şi cerealelor în Egiptul antic. Obiectul de studiu a fost găsit în mormintele în care s-au păstrat rămăşiţe de mâncare şi bere. Calitatea acestora depinde de zahărul necesar pentru fermentaţie.

În zilele noastre pentru uşurarea procesului seminţele se pun la uscat, astfel încât se obţine malţul. Malţul se fierbe, se strecoară şi se adaugă drojdie. Potrivit retetei tradiţionale, pentru obţinerea unei drojdii naturale se prepară un aluat din făină de grâu, aluatul se pune la copt până când mijlocul se întărea. Dupa care, bucăţile din aluatul copt se puneau într-un decoct de malţ pentru pregătirea berii.

Un text egiptean din 1600 Î.C. dă peste 100 de reţete ce folosesc berea. Acum câţiva ani berăria din New Castle, Anglia, a îmbuteliat 1000 de sticle de bere blondă Tutan Kamon dupa o reţetă veche de 3200 de ani, găsită în templul soarelui de Regina Nefertiti.

Fabricarea şi comercializarea berii a început în anul 1200 D.C. în Germania de astăzi. În 1506 apare Legea Germana a Purităţii care spune clar că ingredientele berii trebuie să fie doar apa pură, orzoaica, hameiul şi grâul. Îmbutelierea berii a început în 1605.

Berea este o combinaţie de ingrediente 100% naturale: apă, malţ (din orz), hamei şi drojdie. În lume există circa 20.000 de sorturi de bere, îmbuteliată în 180 de variante: de la normală, slab alcoolică, la amară, cremă de bere şi bere neagră.

Calitatea apei folosite la producerea berii este extrem de importantă. Sărurile din apă determină gustul, aroma şi culoarea. Pentru fabricarea berii blonde, se foloseste apa moale; pentru berea brună, duritatea apei (concentraţia sărurilor de calciu şi magneziu) poate fi mai mare. De obicei, apele dulci sunt neutre sau uşor acide, iar cele dure sunt uşor alcaline. Apa dură şi hameiul conferă gustul amar pronunţat şi culoarea mai închisă a băuturii.

Pregatirea cerealelor prin uscare pentru fermentare este numită "mălţuire". Grâul este lăsat în apă până încolţeşte. Germinaţia este întreruptă prin prăjire în cuptoare. Cu cât prăjirea malţului este mai de durată, cu atât berea este mai închisă la culoare. Berea de orzoaică sau grâu are un gust dulceag. Aroma amară, uscată a hameiului contrabalansează dulceaţa malţului. Drojdia transformă zaharurile din malţ în alcool. Pentru berea clasică este folosită o drojdie de fermentare rapidă, în timp ce drojdia de fermentare lentă este folosită pentru berea slab alcoolică.

2. TEHNOLOGIA BERII

Fabricarea berii din aceste materii prime are loc în două etape mari şi anume:

• Fabricarea malţului din orz ( malţificarea);

• Fabricarea berii.

2.1 Fabricarea malţului din orz

Malţul este principala materie primă la fabricarea berii şi un semifabricat obţinut prin germinare în condiţii industriale. Ca materii prime la fabricarea malţului sunt orzul şi orzoaica, care sunt supuse mai întâi unei recepţii cantitative şi calitative, conforn condiţiilor de calitate prevăzute de standardele în vigoare.

Înainte de depozitare orzul brut este trecut la precurăţire şi curăţire în vederea îndepărtării tuturor impurităţilor de natură organică sau anorganică, denumite şi corpuri străine.

Prin sortare se separă orzul cu boabele mai mari de 2,8 si 2,5 mm , care este folosit pentru fabricarea malţului destinat obţinerii berii, şi orzul cu boabele mai mici de 2,5 mm, care este valorificat în scopul obţinerii malţului pentru zaharificarea plămezilor în industria spirtului sau ca furaj.

Orzul curăţat şi sortat, este supus depozitării în vederea maturării, perioadă în care îşi recapătă energia maximă de germinare, care este necesară pentru a obţine un malţ de bună calitate.

După operaţia de depozitare, orzul este preluat în operaţia de înmuiere cu apă timp de 2 – 3 zile ce are drept scop creşterea umidităţii acestuia de la 12 – 14% până la valoarea optimă necesară pentru declanşarea procesului de germinare (44 – 46%, uneori chiar mai mult). În timpul înmuierii se realizează şi o curîţare a orzului, îndepărtându-se şi ultimele resturi de impurităţti sub forma orzului plutitor.