Bolile sfeclei de zahăr

BOLILE ŞI DĂUNĂTORII ANIMALI AI SFECLEI DE ZAHĂR

Mozaicul sfeclei (Beta virus 2 Smith) – SIMTOME: apar în perioada de vegetaţie mai ales pe frunzele tinere din centrul rozetei sub forma de pete mici de diferite mărimi şi forme (reticulare,inelare, punctate, nervuriene etc.), de culoare galben-verzuie care alternează cu ţesutul sănătos al frunzei, dând astfel un aspect mozaicat al frunzei. Adesea forma şi mărimea limbului nu sunt afectate, însă în unele cazuri frunzele atacate sunt mai mici şi încreţite. Se răspândeşte uşor de la o plantă la alta în timpul lucrărilor de întreţinere a culturii. De reţinut faptul că nu se transmite prin sămânţă. PAGUBE: scade producţia de rădăcini cu 10 %, diminuând şi procentul de zahăr. Creşte cantitatea de cenuşă şi azot vătămător. Producţia de sămânţă la plantele atacate scade cu 30 %, datorită sterilităţii florilor. COMBATERE: Prevenirea infecţiilor este un factor deosebit de important, de aceea fiind ştiut faptul că semincerii II constituiesc adesea sursa principală de infecţie, culturile se vor semăna la minimum 800-1000 m de culturile cu sfecla industrială şi în mod deosebit de cele cu seminceri de anul I. Distanţa mare dintre culturi nu permite ajungerea rapidă a insectelor care transmit patogenul mai ales Afide, Ploşnişe etc.). Un factor important este şi combaterea larvelor de Scarabeide şi Elateride din sol, pregătirea corectă a patului germinativ pentru obţinerea de culturi încheiate cu plante bine dezvoltate putând astfel rezista la atacul unor insecte, mai ale Afide.

Îngălbenirea europeană a frunzelor (Beta virus 3 /Wille/ Smith)- SIMPTOME: umflarea nervurilor care iniţial au un aspect sticlos şi translucid; încetinirea creşterii nervurilor care determină buclarea limbului ce se curbează spre centrul rozetei, căpătând aspectul unei căpăţâni de salată; în timp frunzele exterioare ale rozetei se usucă; rădăcinile stagnează din creştere, devin mici cu un conţinut de zahăr foarte redus. Plantele semincere sunt slab dezvoltate. TRANSMITERE: Vuirusul Beta virus 3 este transmis în mod deosebit de ploşniţa Piesma qudrata, care poate lua virusul chiar din stadiul de larvă, însă îl poate transmite numai când devine adult, păstrându-şi capacitatea de transmitere toată viaţa. PAGUBE: scade producţia de rădăcini, zahăr şi de sămânţă la semincerii II. COMBATERE: aplicarea tehnologiei corespunzătoare, semănatul de timpuriu al semincerilor în jurul căruia se vor semăna benzi capcană de 2-3 m lăţime cu sfeclă industrială care vor fi tratate chimic la apariţia insectelor vectoare. Ingălbenirea virotică a frunzelor – Această boală este provocată de peste 8 specii de virusuri. La noi în ţară a fost evidenţiată ca prezentă în 1928/1929 este transmisă de o serie de vectori dintre insecte, evidenţiindu-se mai ales afidele. Dintre virusuri vom evidenţia câteva mai importante, astfel: Virusul îngălbeniri sfeclei (Yellow virus) ce provoacă îngălbenirea gravă sau obijnuită. SIMPTOME: Boala apare în iulie, întâi pe plante izolate ce formează focarul de îngălbenire de unde se întinde boala în toată cultura. Frunzele bolnave se îngălbenesc, devenind galben strălucitor, au o poziţie erectă în orele de prânz sau în perioadele de secetă, contrastând cu frunzele sănătoase care devin flasce, sunt mai îngroşate, casante. Îngălbenirea cuprinde întreaga frunză sau numai un sector transversal. Atacul la început apare pe câteva frunze mature, generalizându-se pe toate frunzele exceptând pe cele tinere care rămân verzi. TRANSMITERE: Insectele vectoare preiau virusul în 5-6 ore rămânând în corpul acestora numai 48 ore; perioada de infecţie posibilă este de 6 ore, transmiţători sunt insecte dintre afide ca: Myzus percicae, M. certus, Aphis fabae, A. rumicis, A. solani, Macrosiphoniella euphorbiae, Pemphigus fuscicornis, Rhoplasiphoninus tulipaellus, Sminthurodes betae ş.a. Dintre vectori cel mai important este M. persicae şi A. fabae. Acest virus infectează pe lângă speciile din genul Beta şi alte specii de plante din flora spontană, multe dintre ele făcând parte dintre buruienile ce sunt frecvente în cultura de sfeclă. COMBATERE: Deoarece virusul poate persista în culturile de seminceri II, spanac, samulastra de sfeclă, rădăcinile depozitate în silozuri şi buruienile ce sunt plantă gazdă, măsurile culturale sunt deosibit de importante de asemenea distanţa dintre culturile de sfeclă industrială şi seminceri. Tratamentele chimice la seminceri în perioadele de zbor ale afideloe sunt foarte benefice, reducând posibilitatea transmiterii virusului la culturile industriale. Acest virus nu se transmite prin sămânţă. Experimental s-a transmis prin cuscută.

Virusul îngălbenirii moderate (Beet mild yellowing virus) - provoacă boala îngălbenirea moderată a sfeclei. SIMPTOME: Îngălbenirea frunzelor mature şi semimature care devin apoi portocalii, fiind îngroşate şi casante. De reţinut faptul că la frunzele tinere nu se clarifică nervurile nu apar puncte necrotice ca la atacul virusului îngălbenirii grave. Simptomele determinate de acest virus se manifestă şi în cazul altor virusuri. Acest virus are ca specii de plante gazdă cele din genul Beta, Spinacea oleracea, Senecio vulgaris, Arenaria leptocladosa, Spergula arvensis şi Claytonia perfoliata. Gazdele specifce pentru acest virus sunt Senecio vulgaris, Capsella bursa-pastoris, Sinapis alba, care nu sunt infectate de virusul îngălbenirii grave. Vectorul principal est Myzus persicae, însă este transmis şi de M. ascalonicus, Aulacorthum solani, Acirtosiphon pisum. Nu este transmis de Aphis fabae. DAUNE: Producţia de rădăcini poate fi scăzută până la 30% de asemenea scade şi zahărul. Producţia de sămânţă poate fi afectată până la 50 %. Îmbolnăvirea plantelor cu virusurile îngălbenirii crează o sensibilitate a plantelor fiind posibilă atacurile de patogeni ca: Alternaria sp. şi Cercospora beticola. COMBATERE: Izolarea culturilor de semincerii faţă de cele cu sfeclă industrială la 1-2 km. Culturi încheiate de timpuriu cu plante bine dezvoltate în perioada de zbor maxim al afidelor (iunie,iulie); tratamente chimice pentru limitarea populaţiilor de afide; pentru evitarea bolii în zonele frecvent afectate să fie semănate soiuri rezistente sau tolerante la îngălbenire şi la Alternaria.