Bucătăria tradițională din România

Argument

România are un veritabil potenţial turistic şi dacă încercaţi să străbateţi ţara, dacă vreţi să o cunoaşteţi cu adevărat veţi fi întâmpinaţi peste tot de o masă generoasă şi diferite obiceiuri şi tradiţii. Nu ezitaţi să descoperiţi secretele bucătăriei transilvăvene sau moldoveneşti, că de altfel şi pe cele ale celorlalte regiuni româneşti, unde obiceiurile sunt uluitoare, dar, fără îndoială, originale.

Toate aceste zone sunt diferite din punct de vedere al gastronomiei şi al tradiţiilor. În acest proiect am încercat să conturez personalitatea bucătăriei româneşti ca bucătărie naţională, într-un spaţiu de interferenţă a influienţelor orientale şi occidentale, dar şi ca sinteză a caracteristicilor culinare ale provinciilor istorice. Aici sunt reunite reţete vechi de sute de ani influienţate de bucătăria turcească, grecească, rusească, sârbească, ungurească; influienţe care au contribuit de-a lungul veacurilor la construirea bucătăriei specifice româneşti. Rezultatul acestor întrepătrunderi este conturarea unei bucătării variate în care se întâlnesc atât preparate simple, de pe masa ţăranului, cât şi preparate rafinate, deosebit de atractive şi gustoase.

Am ales aceasta temă pentru a-mi îmbunătăţi cunoştinţele despre tradiţiile şi obiceiurile românilor din toate zonele ale ţării.

Tema mea cuprinde două capitole, în primul capitol am prezentat istoria bucătăriei româneşti, de asemenea am clasificat toate zonele ţării în care am scos în evidenţă tradiţiile şi obiceiurile acestora.

Cum putem afla mai bine adevărul despre o regiune şi cum să-i apreciem tradiţiile şi felurile de mâncare, dacă nu degustând o masa bună?

În al II-ea capitol am prezentat obiceiul de nuntă din zona Maramureş. Acest obicei este unul deosebit nu numai din punct de vedere al tradiţiei ci şi din punct de vedere al importanţei acestuia pentru că este un eveniment unic în viaţă.

Cap.1 Bucataria romanească

Bucătăria românească poate fi definită ca un tot unitar dar din punct de vedere al structurii mâncărurilor, al tehnologiei de realizare, al asocierii materiilor prime sau produselor finite, acestea diferă, ceea ce conduce la particularităţi regionale. Fiecare regiune are un specific aparte care s-a menţinut, s-a completat şi s-a îmbogăţit din punct de vedere sortimental şi calitativ.

1.1. CARACTERISTICELE BUCĂTĂRIEI ROMÂNEŞTI

Pe parcursul istoriei, bucătăria românească parcurge etapele dezvoltării societăţii, ea este influenţată de factori economico-sociali, de climă, de relief, de faună şi floră, de gradul de civilizaţie dar şi de gusturile şi preferinţele românilor.

Bucătăria românească că de altfel bucătăria întregii lumi, are ca punct de plecare focul dar şi fermentaţia. Apariţia focului revoluţionează hrana omului, prin acţiunea focului alimentele suferă transformări, prin frigere şi fierbiere acestea devin gustoase dar şi aromate. Prin fermentaţie alimentele îşi transformă gustul dar şi textura, acţiunea fermenţilor conduce la apariţia de noi produse ca de exemplu derivate din lapte sau din struguri.

Despre dezvoltarea bucătăriei româneşti, istoria ne pune la dispoziţii informaţii cu privire la cultul dacilor pentru prepararea bucatelor, la modul cum aceştia îşi primeau oaspeţii, este vorba de descrierea primirii ambasadorului român Tiberius Flavius în Dacia, care a fost ospătat „cu carne de viţel friptă pe jăratic, cu porumbei sălbatici rumeniţi, cu carne la ţepuşă, cu miere de albine, cu vinuri aromate tari şi tămâioase, cu pere zemoase păstrate în fân, cu struguri cu bobul alb, roz şi negru, cu mere roşii şi aurii”.

Din a doua jumătate a secolului al doilea, avem informaţii pe plăci create despre „ospăţul aurarilor” unde erau scrise preparatele oferite, „miel, purcel, pâine albă, sare, oţet, salate şi două feluri de vin”.

În anul 1653, Paul din Allep, în călătoria sa prin Principate, descrie un ospăţ dat de Vasile Lupu la Curtea Domnească unde s-au servit bucatele pe talere, cu linguri şi furculiţe din aur şi argint. Tot din această lucrare mai aflăm că Principatele aveau mult vânat, vite şi păsări frumoase. Hrana ţăranilor era în principal formată din lapte şi caş şi multe legume: ceapă, praz, usturoi, varză, sfeclă, hrean, ridichi, castraveţi, ţelină. Se consumă mult borşul din peşte şi carne. Pentru prepararea mâncărilor la mesele domneşti se importau: undelemnul, măslinele, lămâile şi chiar mazărea. Fructele erau din belşug: mere domneşti, piersici, pepene galben, cireşe.