Conservarea Cerealelor

1. Consideratii generale

Conservarea cerealelor consta intr-un ansamblu de masuri tehnice care se aplica pentru dirijarea proceselor fizice si biochimice din masa de boabe, in scopul pastrarii in bune conditii a acestora.

Conservarea cerealelor are ca obiectiv principal mentinerea integritatii cantitative si a insusirilor calitative ale acestora, cu consum optim de energie. Problema crearii stocurilor de produse agricole si pastrarea acestora in bune conditii a preocupat omenirea din cele mai vechi timpuri. Pastrarea cerealelor urmarea evitarea degradarii acestora, limitarea atacului diversilor daunatori si mentinerea lor cu toate insusirile calitative de la o recolta la alta.

Cel mai primitiv mod de pastrare a cerealelor a fost in gropi sapate in pamant sau in stanca. Pentru a evita infiltrarea apei, gropile erau tencuite in interior cu argila, care se ardea formand o crusta tare si rezistenta. Gropile aveau forma unui vas cu inaltimi de 2-3 m si diametrul de 3-4 m. Astfel de gropi se mai intalnesc si astazi in anumite zone ale Africii si Americii Latine. O lunga perioada de timp, cerealele erau pastrate in vase mari din argila partial ingropate. Pe masura inaintarii in timp, pentru depozitarea cerealelor, au fost folosite hambarele, magaziile si, o data cu cresterea productiei agricole, silozurile.

In Romania, au aparut in sec. XVI-XVII magazii din lemn si zidarie, distribuite in centrele urbane si in punctele accesibile exportului.

Nevoia unor silozuri la noi in tara s-a facut simtita inca din secolul XVII, dar de abia in 1884 o comisie din cadrul Directiei Generale a Cailor Ferate a intocmit studii in vederea construirii a doua mari silozuri de cereale in porturile Galati si Braila. Lucrarile care au urmat sub conducerea si supravegherea unuia din fruntasii tehnicii romanesti, inginerul Anghel Saligny, au fost duse la bun sfarsit si silozurile care s-au construit in aceste porturi, fiecare avand o capacitate de 25 000 t, au fost date in exploatare la inceputul anului 1891

In anul 1906 a inceput construirea a inca trei silozuri de acelasi tip, in portul Constanta, cu o capacitate de 33 000 t fiecare, din care doua au fost date in exploatare in anul 1909 iar al treilea in 1931.

Dupa o perioada de stagnare, intre anii 1936 si 1952, au fost construite peste 50 de silozuri cu capacitati cuprinse intre 6000 si 10000 t, distribuite in principalele zone cerealiere din tara, in nodurile de cale ferata. Dupa anul 1962 a inceput construirea silozurilor de mare capacitate, de 30000, 45000 si 60000 t, cu celule cilindrice si cu tehnologii de conservare imbunatatite.

2. Procese care au loc la conservarea cerealelor

Înainte de depozitare cerealele trebuie să fie precurăţite deoarece corpurile străine, fiind mai umede decât cerealele, îngreunează uscarea acestora şi favorizează infecţiile cu microorganisme. De multe ori cerealele au o umiditate mai mare de 14%, ajungând până la 20%; în aceste condiţii, datorită faptului că ele nu se pot depozita în silozuri, se practică pe scară largă uscarea artificială a cerealelor asigurând astfel conservabilitatea şi realizând uneori (în cazul orzului) şi o îmbunătăţire a energiei de germinare.

La depozitarea cerealelor trebuie să se ţină seama că acestea sunt organisme vegetale vii, a căror produse de respiraţie – vaporii de apă şi căldura degajată – stimulează procesul de respiraţie. La o creştere a umidităţii cu 2 3% respiraţia creşte şi ea de ~75 ori, iar la o creştere de temperatură cu 10°C respiraţia se accelerează de ~5 ori.

Principalele procese care au loc în timpul păstrării cerealelor sunt: respiraţia şi post maturarea, germinarea, autoîncălzirea şi încingerea, putând fi evitate prin condiţionarea cerealelor înainte de depozitare şi prin îndepărtarea căldurii degajate în timpul depozitării.

Componentele vii ale masei de boabe supuse conservarii (seminte de cereale, microorganisme, insecte si acarieni) isi manifesta viabilitatea sub forma proceselor de respiratie, nutritie si inmultire.

Datorita activitatii fiziologice intense a componentelor masei de boabe, in timpul depozitarii rezulta pierderi in greutate si degradarea calitativa a acestora. Procesele fiziologice care au loc in masa de boabe au o actiune complexa asupra starii acestora, putand duce la degradarea partiala sau totala (de exemplu incingerea). Majoritatea proceselor duc, in final, la degradarea calitatii cerealelor, la pierderi in greutate si depind de timpul de conservare.