Conservarea Ciupercilor în Suc Propriu

1.Importanţa economică a conservării legumelor

1.1 Importanţa din punct de vedere stiinţific şi economic

Sistemul complex al producerii, industrializării şi comercializării legumelor proaspete şi prelucrate constituie pentru România un domeniu decizional de mare importanţă pentru asigurarea securităţii alimentare a populaţiei. Componenta de bază a acestui sistem este producţia primară, producţia legumelor proaspete pentru consum şi, respectiv, a materiilor destinate procesării. Abordată ca sistem deschis, legumicultura trece printr-un proces de restructurare şi modernizare în plan tehnologic şi economic.

Fundamentarea economică a programelor şi măsurilor de dezvoltare a legumiculturii şi a spaţiului rural reprezintă un câmp de acţiune larg care necesită politici adecvate.

Pentru dezvoltarea şi consolidarea sectorului legumicol noua orientare a politicii agrare a României vizează aşezarea acestuia pe principiile pieţei concurenţiale şi, implicit, pe principiile dezvoltării durabile şi ale respectării criteriilor alimentaţiei sănătoase.

În virtutea spiritului de gospodărire, omul a găsit de-a lungul existenţei sale posibilităţi numeroase de a-şi acoperi trebuinţele nelimitate ca număr. Natura a jucat rol primordial în satisfacerea acestora prin resurse pe care le-a pus la dispoziţia indivizilor, fiind principalul furnizor de bunuri necesare vieţii de zi cu zi. Sub impulsul mişcării trebuinţelor, ca expresie a evoluţiei umane, resursele naturale sunt utilizate în scopul dezvoltării unor activităţi economice care să satisfacă cerinţele prezente şi cele de perspectivă ale populaţiei. S-a cristalizat astfel şi a luat amploare activitatea agricolă atestată documentar (izvoare narative, terminologie agricolă) şi arheologic, a cărei valoare este dată, mai ales, de rolul său de neînlocuit pentru existenţa umană.

Mult timp, urmărirea asigurării nevoilor a făcut ca resursele naturale să fie privite ca simplu “dar al universului”, unele fiind nepurtătoare de costuri, ceea ce, în timp, a dus la utilizarea “intensivă” a acestora.

1.2 Impactul implementării din punct de vedere ştiinţific, social, economic şi ecologic

Dacă, de pildă, în secolul al X-lea, în ceea ce priveşte agricultura şi prezenţa ei pe teritoriul ţării noastre, se menţionează faptul că pământ era de ajuns în raport cu desimea populaţiei, mai târziu este abordată problematica folosirii resurselor, arătându-se că aceste resurse nu trebuie privite pur şi simplu ca date de natură; utilizarea, neutilizarea sau proasta lor utilizare sunt rezultatul direct al organizării sociale şi economice de-a lungul istorie.Ca urmare, acţiunile umane întreprinse pentru asigurarea necesităţilor alimentare trebuie realizate în condiţiile restrictive ale resurselor naturale date în vederea transmiterii acestora generaţiilor viitoare. Din această perspectivă, teoria economică a dezvoltării a cristalizat concepte printre care şi cele de creştere economică şi dezvoltare durabilă. Ambele se derulează într-un cadru spatio-temporal, sunt procese evolutive şi au legătură intrinsecă cu finalitatea socială, cu calitatea vieţii.

Având în vedere implicaţiile economice-sociale de perspectivă, nu putem disocia cele două concepte. Problemele utilizării resurselor agricole nu pot fi abordate izolat de efectele economice pe care le generează cel puţin din două considerente:

- consumul unor resurse se reflectă în costuri de producţie, ceea ce face ca folosirea lor să devină o problemă economică;

- exploatarea intensă mai ales a resurselor reînnoibile poate provoca puternice dezechilibre ecologice.

În contextul creşterii economice se impune folosirea resurselor de o manieră care să justifice eforturile întreprinse. Este vorba de a utiliza factorii naturali raţional pentru a-i economisi şi a răspunde, astfel, cerinţelor viitoare pentru o alimentaţie sănătoasă şi un mediu curat. Această raţionalitate se regăseşte în eficienţa socială, obţinută în timp, ca efect al preocupărilor pentru protecţia mediului, şi în special a legumiculturii. Prin urmare, rezultatele din activităţile legumicole se exprimă nu numai prin indicatorii de producţie şi economici, ci şi prin disponibilitatea producătorului de a conserva resursele locale.

Procesul de creştere economică în legumicultură este extrem de complex, fiind rezultatul influenţei conjugate a o serie de factori. Aceştia îl influenţează în plan cantitativ, calitativ şi structural, imprimându-i un caracter neliniar, oscilant Măsurarea efectelor pe care le generează se exprimă prin intermediul unor indicatori economici, principali fiind PIB pe total şi pe locuitor. Creşterea producţiei reale totale şi pe locuitor, sub forma unor indicatori macroeconomici, este expresia interacţiunii intre volumul disponibil al factorilor şi eficienţa utilizării lor. În condiţiile în care aceştia sunt limitaţi, din punct de vedere cantitativ, se pune problema optimizării lor. Analiza referitoare la acest proces este strâns legată de creşterea economică, în mod special de cea durabilă. În teoria alocării factorilor, se merge pe acea combinare care, ţinând seama de unele restricţii, să se realizeze un efect optim. În acelaşi scop, funcţionează şi criteriul substituibilităţii unor resurse cu altele, atunci când aplicabilitatea sa creează avantajul comparativ.