Contaminarea cu Mercur a Produselor Alimentare

INTRODUCERE

În acest referat s-a abordat problema contaminării produselor alimentare cu mercur şi compuşi ai mercurului precum şi efectul pe care această contaminare îl are asupra organismului uman .

Informaţiile necesare pentru realizarea referatului provin din surse electronice şi literare.

Materialul a fost astfel organizat încât să fie puse în evidenţă aspecte legate de sursele de contaminare, limitele maxime admisibile, metode de identificare şi dozare şi tehnici de diminuare a contaminării .

ISTORIC

Mercurul, de asemenea numit argint viu sau hidrargir, este un metal prezent in mediul natural cu simbolul chimic Hg. El a fost cunoscut de catre chinezi, indieni și egipteni și a fost găsit de asemenea în mormintele egiptene incă din 1500 i.Hr.

în secolul 4 i.Hr. Aristotel denumea mercurul ca ‘hydro-argyros’ ceea ce se traduce ca argint-lichid sau hidrargir.

Simbolul chimic Hg provine de la romanul Hydragyrum. Denumirea modernă a elementului este furnizată de către alchimiști. Alchimiștii au observat un flux rapid al lichidului și l-au asociat cu planeta Mercur ce se află mereu in mișcare.

Alchimistii credeau că mercurul este cea mai importantă substanță deoarece cuprindea solidul și lichidul, pământul si cerul, viata si moartea. Imparatii chinezi au folosit mercurul pentru a-si prelungi viata, desi dupa toate zvonurile, a avut un effect opus. In ciuda faptului ca mercurul este acum cunoscut a fi extrem de toxic, unele medicamente traditional chinezesti inca contin un nivel ridicat de mercur.

In 1759, Adam Braun si Mikhail Lomonosov (St. Petersburg, Russia) au obtinut mercurul solid congeland un termometru cu mercur intr-o combinatie de zapada si acid azotic concentrat. Acest experiment a dovedit ca mercurul are proprietati similare altor metale.

In 1772 si 1774, omul de stiinta suedez Carl W. Schelee si chimistul englez Joseph Priestley au incalzit oxidul de mercur si au descoperit ca degaja un gaz ce a facut o lumanara sa arda de cinci ori mai repede decat in mod normal – astfel au descoperit oxigenul.

Priestley a descoperit mai multe gaze, cum ar fi oxidul de azot (gaz ilariant) deoarece el le-a colectat peste o baie de mercur in loc de apa. Spre deosebire de apa, mercurul nu dizolva gazele, lasandu-le disponibile pentru descoperire.

Chimistul englez Humphry Davy a folosit mercurul in mai multe activitati de cercetare. De exemplu, Davy a izolat calciul, pentru prima data, cu ajutorul unui electrod de mercur pentru a forma un amalgam de calciu.

STRUCTURA

Mercurul este un metal prezent in mediul natural ce poate fi intalnit sub forma metalica (sare anorganica sau compus organic). Toxicitatea mercurului difera in functie de compus. Sarurile anorganice au, de obicei, un efect coroziv ce distruge pielea.

Acest element este unul dintre poluantii majori ai mediului inconjurator. Mercurul si compusii sai se utilizeaza in industria hartiei, vopselelor, industria chimica, metrologie si mai ales in agricultura.

Mercurul din sol sau din apa, este convertit de microgranule anaerobe pe fundul apelor curgatoare si de microorganisme in metil-mercur care se acumuleaza in biosfera. Aceste microorganisme pot transforma mercurul anorganic in metil-mercur apoi in dimetil-mercur volatil care trece in atmosfera.

Mercurul este de culoare alb-lucioasa (precum argintul), lichid la temperatura camerei cu emitere de vapori. Conductibilitatea calorica si electrica sunt mici (2%, respectiv 1,6% comparativ cu argintul). Din cauza tensiunii superficiale mari, mercurul formeaza picaturi ce iau form asferica.

Valenta intalnita in general este de +2, compusii Hg (II) fiind mai numerosi decat composii HG(I). Pe langa sarurile Hg(II) se mai cunosc cativa produsi organici ai Hg(II). Acestia sunt insolubili in solventi organici.

Mercurul nu este esential pentru om, dimpotriva, se cunosc cateva efecte toxice reversibile si ireversibile, in special neurotoxice si embriotoxice. Datorita afinitatii pentru gruparile thiol (-SH), compusii mercurului sunt potentiale enzime toxice. Aici se presupune a fi vorba de efecte sinergice si antagonice cu alte microelemente.

Tensiunea ridicata a vaporilor sai, 0,01mm la 50°C, 0,3 mm la 100°C si 2,8 mm la 150°C, faciliteaza in anumite locuri de munca, inhalarea vaporilor de mercur ce dauneaza organismului.

Mercurul pur nu se oxideaza in aer uscat, la temperatura camerei. Incalzit in prezenta aerului, pana aproape de fierbere, mercurul trece in oxid mercuric rosu, care se descompune la temperaturi mai inalte. Se foloseste de obicei in aparatele de masura ca si electroc sau la extractia aurului.