Contaminarea cu Mercur a Produselor Zaharoase

Introducere

În acest referat s-a abordat problema contaminării produselor zaharoase cu mercur şi compuşi ai mercurului precum şi efectul pe care această contaminare îl are asupra organismului uman . Informaţiile necesare pentru realizarea referatului provin din surse electronice şi literare. Din sursele literare s-au obţinut 8 fişe cu rezumate din cărţi, iar de pe internet s-au selectat 9 site-uri.

Materialul a fost astfel organizat încât să fie puse în evidenţă aspecte legate de sursele de contaminare, limitele maxime admisibile, metode de identificare şi dozare şi tehnici de diminuare a contaminării .

Prezentarea generală a contaminantului: MERCUR

1. CONSIDERAŢII GENERALE

Mercurul este un metal prezent în mediul natural şi este folosit de om din vremuri străvechi. În natură se poate întâlni în formă metalică, făcând parte dintr-o sare anorganică sau dintr-un compus organic. Prezenţa într-o formă sau alta depinde de diverşi factori şi mai mult, atât în mediul natural cât şi în organism, se poate transforma dintr-o stare vîn alta prin reacţii în care pot intervenii anumite microorganisme.

Nu toţi compuşii mercurului au aceeaşi toxicitate. Sărurile anorganice au în principiu un efect coroziv, distrugând celule epiteliale.

Mercurul este unul dintre poluanţii majori ai mediului înconjurător. Mercurul şi compuşii săi anorganici şi organici se utilizează pe scară largă în industria vopselelor, a hârtiei, a produselor de acoperire, în industria chimică, în electotehnică, metrologie, stomatologie şi mai ales în agricultură.

Mercurul din sol sau apă, indiferent de forma lui, este convertit de microgranule anaerobede pe fundul apelor curgătoare şi de microorganisme în metil – mercur care se acumulează în biosferă. Acele microorganisme anaerobe pot transforma mercurul anorganic în metil – mercur, apoi în dimetil – mercur mai volatil care trece în atmosferă.

Metil – mercurul rămâne în hidrosferă de unde intră în lanţul alimentar clasic, este absorbit întâi de fitoplancton, apoi de diferiţi consumatori ai sistemului ecologic.prin moartea plantelor şi animalelor, metil mercurul şi mercurul este înapoiat (redat) sedimentelor.

Pentru obţinerea mercurului cinabru se supune prăjirii. Prin aceasta sulful trece in SO2, iar oxidul de mercur ce se formează iniţial se descompune termic; vaporii de mercur din gaze, se condensează la trecera prin vase sau tuburi din material organic. Mercurul este un metal alb, lucios ca argintul, lichid la temperatura camereiemiţând vapori chiar la această temperatură. Conductibilitatea calorică şi electrică sunt relativ mici (2% respectiv 1,6 % faţă de cele ale argintului). Din cauza tensiunii superficiale foarte mari, mercurul formează foarte uşor picături ce iau forma sferică.

Valenţa cea mai întâlnită este +2, compuşii Hg (II) fiind mult mai numeroşi decât compuşii Hg (I). Hg (II) este capabil să formeze complecşi stabili cu câteva molecule biologic active, fiind binecunoscută, durabila legătură cu grupările thiol ale proteinelor.

Pe lângă sărurile Hg (II) se mai cunosc câţiva produşi organici ai Hg (II). Aceştia sunt insolubili în solvenţi organici. În general, la mamifere apare scindarea legăturii C-Hg, compuşii alchilmercurici cu molecula mică sunt cei mai stabili. În cazul unui conţinut total de mercur crescut, este necesară stabilirea conţinutului în compuşi organici de mercur.

Mercurul nu este esenţial pentru om. Dimpotrivă, se cunosc câteva efecte toxice reversibile şi ireversibile, în special efecte neurotoxice şi embriotoxice. Datorită afinităţii pentru grupările thiol (-SH), compuşii mercurului sunt potenţiale enzime toxice. Aici poate fi vorba de efecte sinergice şi antagonice cu alte microelemente.

Deşi mercurul nu este considerat toxic pentru om, practic nu este absorbit gastro – industrial, tensiunea ridicată a vaporilor săi, 0,01 mm la 50°C, 0,3 mm la 100°C şi 2,8 mm la 150°C, facilitează în anumite locuri de muncă, inhalarea vaporilor de mercur care este dăunătoare.

Concentrarea în mediul înconjurător a corpurilor organici ai mercurului, prezintă cel mai mare pericol al contaminării cu mercur.

Mercurul pur nu se oxidează în aer uscat, la temperatura camerei. Încălzit în prezenţa aerului, până aproape de punctul de fierbere, mercurul trece în oxid mercuric roşu, care se descompune însă la temperatură mai înaltă, decât din nou în mercur. Dimpotrivă mercurul impur se acoperă, chiar în aer uscat la rece cu un strat de oxid. Mercurul reacţionează cu clorul, chiar la temperatură scăzută. De asemenea, se combină cu sulful când este frecat împreună cu acesta în mojar. Mercurul se utilizează mult în aparate de măsură ca şi electrod. De asemenea, mai este utilizat şi la extracţia aurului.

Toxicitatea ridicată a compuşilor mercurului şi acţiunea lor disimulată constituie o ameninţare extrem de serioasă pentru fauna terestră şi acvatică şi un permanent pericol pentru om. [2]