Controlul de Calitate pe Flux Tehnologic al Laptelui Praf

1. Definitia produsului

Laptele este un aliment valoros, însa relativ perisabil , datorită contaminării sale cu microorganisme, înca de la mulgere.

Din cele mai vechi timpuri s-a căutat o metodă de conservare a laptelui sub diverse forme si în conditii convenabile. Transformarea laptelui în lapte praf este un proces complex care constă în concentrarea laptelui împreună cu o fractiune variabilă de grăsime si substante minerale, cu eliminarea unei cantităti importante de apa.

Este alimentul cel mai complex si mi usor asimilat de organism, constituind unul din alimentele de bază si în nutritia omului. Laptele este denumit si „Sângele alb” prin valoare sa hrănitoare. Are peste o sută de substante nutritive necesare vietii omului (20 aminoacizi, peste 10 acizi grasi, 4 feluri de lactoze, 25 vitamine, peste 45 elemente minerale, proteine). Proteinele contin aminoacizii necesari cresterii si mentinerii sanătătii.

Grăsimea în afară de rolul ei energetic constituie si la formarea rezervelor de grăsime în organism. Important este faptul că substantele nutritive din lapte se găsesc în proportii optime, astfel ca laptele să fie asimilat de organism mai bine decât orice alt aliment. Atăt laptele cât si produsele lactice măresc rezistenta organismelor fată de infectii si intoxicatii, ridicând nivelul de sănătate a populatiei.

1.1 Generalităti

Descoperirea unei alternative pentru laptele de mamă s-a dovedit a fi un lucru foarte complicat care si astăzi continuă să îi preocupe pe fabricantii de lapte praf care încearcă să găsească tot felul de formule îmbunătătite cât mai hrănitoare si sănătoase pentru bebelusi.

Nutritia copiilor are o istorie fascinantă care începe cu mult timp înainte ca pediatrii să recomande pentru prima dată formulele de lapte praf ca alternativă la laptele de mamă.

La începutul secolului al XIX-lea s-a observat că acei copii care erau hrăniti cu lapte de vacă erau predispusi la indigestii si deshidratare, comparativ cu cei care erau alimentati la sân. În 1838, cercetătorul german, Johann Franz Simon, a publicat prima analiză chimică a laptelui uman si a celui de vacă care a servit ca material stiintific de bază pentru descoperirile de mai târziu. El a ajuns la concluzia că laptele de vacă contine mai multe proteine si mai putini carbohidrati decât laptele uman. Pe de altă parte, atât Simon cât si alti cercetători credeau că proteina din lapte numită cazeina care contribuie la coagularea lui si îl transformă în lapte bătut este responsabilă de aparitia indigestiilor.

De aceea în mod empiric medicii au început să recomande ca laptele de vacă să fie amestecat cu apă, zahăr si smântână pentru a-l face mai usor digerabil si apropiat de laptele de mamă. În 1860, chimistul german Justus von Leibig a creat prima formulă comercială de mâncare pentru copii, un aliment pudră făcut din grâu, lapte de vacă, malt si bicarbonat de potasiu. Această formulă a devenit populară foarte curând în Europa si ulterior în America unde era vândută în magazine cu 1 $ sticla. În 1870, compania de mâncare pentru copii Nestlé a creat o formulă din malt, lapte de vacă, zahăr si grâu ce se vindea în America cu 50 de centi cutia. Aceasta în comparatie cu formula lui Leibig, era diluată doar cu apă si nu mai avea nevoie de lapte de vacă pentru a putea fi preparată. Asa a apărut practic prima formulă completă de lapte praf urmând ca în următorii 20 de ani să apară nu mai putin de 8 brand-uri de mâncare pentru bebelusi. Totusi majoritatea mamelor se chinuiau să-si alăpteze copiii la sân pentru că variantele artificiale nu erau la îndemâna oricui din cauza pretului.

Cu toate acestea medicii erau reticenti când auzeau de substituentii laptelui de mamă pe care îi considerau neadecvati din punct de vedere nutritional.

La începutul secolului XX, medicii au început să înteleagă că laptele de vacă le poate face rău copiilor mai ales daca era nefiert. În conditiile în care la acea vreme nu prea existau frigidere, acesta era o adevărată sursă de transmitere a unei varietăti de boli cum ar fi tuberculoza, febra tifoidă, holera si difteria. În 1864, Louis Pasteur a descoperit că dacă vinul este tinut la temperaturi foarte ridicate, bacteria care îl face să se otetească este omorâtă. Procesul de pasteurizare a fost experimentat în industria laptelui, nu pentru a-l face mai sănătos, ci pentru a putea fi păstrat mai mult timp în conditii de transport, fără să-si schimbe proprietătile. Totusi, multi oameni de stiintă se opuneau pasteurizării, crezând că acest proces diminuează semnificativ valoarea nutritională laptelui. Cel mai mare progres în istoria laptelui praf s-a făcut în momentul în care Gail Borden, a descoperit si patentat o metodă de încălzire a laptelui la o temperatură foarte mare cu ajutorul unor ibrice ermetice. Prin această metodă, apa continută de lapte se reducea la jumătate. Prin adăugarea zahărului ca mijloc de protectie, Borden, a inventat practic laptele condensat îndulcit care putea fi păstrat si transportat mult timp fără probleme. Laptele condensat era dat soldatilor în timpul Războiului Civil, iar mai târziu a fost promovat pentru hrana copiilor. Totusi din cauza continutului ridicat de zăhar, medicii nu prea erau de acord cu această formulă. O metodă de a produce lapte evaporat dar care să nu fie dulce a fost dezvoltată de John B. Myenberg în 1883 si presupunea evaporarea apei din lapte în procent de 60% prin distilare si apoi sterilizarea laptelui la temperaturi de 200 de grade Celsius. Între 1940 si 1960 majoritatea copiilor care nu erau alimentati la sân erau hrăniti cu formule de lapte praf la care se adăugau suplimente de vitamine si fier. Se estimează că în 1960, 80% dintre copiii care nu erau hrăniti la sân, erau alimentati cu lapte evaporat.

Desi se stie că laptele matern este mult mai bun decât laptele praf, există situatii, în care mămicile sunt obligate să-i administreze sugarului o alimentatie artificială. Ori că nu se instalează lactatia, ori mama se îmbolnăveste si medicatia ei este periculoasă pentru copil, ori că mama trebuie să se întoarcă la serviciu, ori că micutul are un reflex de supt deficitar (mai ales la prematuri), ori că alimentat exclusiv la sân, copilul nu câstigă îndeajuns în greutate, medicul va indica o schimbare de fond în privinta alimentatiei.