Cromatografia de Lichide de Înaltă Performanță

Generalităţi

Se vorbeşte de o analiză chimică atunci când activitatea depusă, de o persoană, grup sau organizaţie, are drept rezultat cel puţin o caracteristică chimică calitativă (adică o proprietate ce indică prezenţa sau absenţa unei specii chimice) sau cel puţin o cifră care indică un conţinut dintr-o specie sau material dat. Ansamblul de operaţii şi măsurători, plus condiţiile experimentale, menite să dea, măcar în parte, compoziţia fizico-chimică a unei "probe" din material, produs sau ţesut biologic, convenim să-l numim sistem analitic.

În trecut, rezultatele analizelor în medicină erau obţinute în mod calitativ, de aceea, majoritatea diagnosticelor erau bazate pe simptoame şi/sau examinările cu raze X, deşi era cunoscut faptul că multe boli fiziologice erau însoţite de schimbări chimice în lichidele metabolice. Uneori erau utilizate teste pentru a detecta componenţii normali sau anormali în diferite probe recoltate pentru analiză. Aceste teste în procedee prin intermediul cărora a devenit posibilă determinarea cantitativă a componenţilor incluşi . Pe măsură ce precizia a crescut şi au fost stabilite proporţiile normale, a devenit clar că rezultatele de laborator au putut fi folosite în scopul precizării diagnosticelor.

2. Alegerea unei metode de analiză

Odată ce este definit obiectivul analizei, trebuie ca la alegerea metodei de analiză să se precizeze o serie de factori cum sunt: domeniul de concentraţie, precizia şi sensibilitatea cerute, selectivitatea şi rapiditatea. În funcţie de cantitatea aproximativă de substanţă care trebuie determinată dintr-o probă, metodele analitice se clasifică ca în tabelul 1.2:

În conformitate cu această clasificare, metodele chimice se pretează cel mai bine la determinarea macrocantităţilor, iar metodele instrumentale pentru microcantităţi.

Exactitatea

Este măsura încrederii acordată măsurătorii efectuate cu un mijloc de măsură. Aceasta se referă la sistemul analitic, în ansamblu, indiferent de locul şi timpul măsurătorii. Exactitate a se măsoară folosind un material (substanţă) zis etalon - în care încrederea este deplină. Diferenţa dintre valoarea adevărată, adică aceea recunoscută unanim, şi cea măsurată o denumim eroare. Este esenţial ca etalonul să fie recunoscut de toate laboratoarele interesate. Exactitatea este măsurată şi de corelaţia ce există între un standard şi o probă, la măsurători repetate. În acelaşi timp, exactitatea estimează posibilitatea de apariţie a erorilor sistematice. O comparaţie intuitivă dintre exactitatea unei analize şi trasul la ţintă cu o puşcă scoate în evidenţă sensul exactităţii

Sensibilitate, precizie şi selectivitate

Într-o metodă analitică, noţiunea de sensibilitate corespunde concentraţiei minime intr-o substanţă ce poate fi determinată cu o anumită siguranţă. Alegerea unei metode de analiză depinde de sensibilitatea cerută. Cu cât este mai mică proba şi cu cât compusul de interes în probă este mai puţin prezent cu atât metoda trebuie să fie mai sensibilă. Precizia se referă la corectitudinea rezultatului obţinut printr-o metodă analitică. La fel ca şi sensibilitatea, precizia variază de la o metodă la alta. Practic, se va alege metoda care furnizează gradul de acurateţe cerut. Selectivitatea constituie o proprietate a unei metode de a furniza o precizie mai mare la determinarea unei anumite substanţe dintr-un amestec, comparativ cu alte substanţe coprezente. Cu cât proba este mai complexă, metoda trebuie să fie mai selectivă. Adesea se mai foloseşte termenul de specificitate. Dacă selectivitatea arată o anumită preferinţă pentru o substanţă, noţiunea de specificitate, într-o metodă analitică implică un răspuns specific. În general însă, metodele analitice nu sunt complet specifice faţă de un anumit component. Timpul şi costul realizării unei analize sunt corelate cu dotarea laboratoarelor cu echipament adecvat şi prezenţa unui personal calificat. Dacă există mai multe probe similare, de exemplu în cazul controlului de calitate, devin posibile mijloace de automatizare.