Determinarea cromatografică a acrilamidei

Cromatografia

Cromatografia este metoda de separare a doi sau mai mulţi componenţi pe diferenţei de afinitate între o fază staţionară şi una mobilă. Considerând un amestec de componenţi x şi y în soluţie, y având o afinitate mai mare pentru faza staţionară solubilitate mai mica în solvent, faţă de x, cei doi componenţi se separă.

Metode de separare

1. metode de extracţie selectivă – se bazează pe dizolvarea selectivă a componentelor amestecul analizat prin alegerea convenabilă a unor solvenţi potriviţi sau a unor condiţii adecvate;

2. metode cromatografice – se bazează pe partiţia diferenţiată a componentelor probei analizate între două medii nemiscibile (faza “staţionară”-FS şi “faza mobilă”-FM);

3. metode electrice – se bazează pe mobilitatea diferenţiată a componentelor chimice posedând sarcină electrică (ioni) în condiţii adecvate de câmp electric, aplicat ca atare sau combinaţie cu pH potrivit (sau cu un gradient de pH).

Principiul metodei cromatografice

Separarea unei probe în doi componenţi decurge datorită faptului că unul din componenţi rămâne mai multă vreme pe faza staţionară a coloanei. Suprafaţa de contact a fazei staţionare are proprietatea de a reţine componenţii probei pentru scurt timp. Prin adsorbţii şi desorbţii succesive, fiecare component se transferă din nou în faza mobilă. Acest proces se repetă mereu. Timpul de retenţie al unei substanţe depinde de competiţia între afinitatea pentru faza staţionară şi solubilitatea în solvent (faza mobilă). Timpul necesar pentru ca substanţa să ajungă la capătul coloanei (din momentul injectării) se numeşte timp de retenţie.

Mobilitatea diferită a componentelor se manifestă prin deplasare cu viteze diferite de-a lungul “suportului cromatografic” (sau de-alungul fazei staţionare).

Suportul cromatografic poate fi:

- hârtie poroasă (cromatografie pe hârtie);

- strat subţire depus pe un suport plan (TLC/CSS);

- coloană umplută cu faza staţionară;

- tub capilar cu suprafaţa internă acoperită cu faza staţionară.

Metodele cromatografice se clasifica dupa o serie de criterii:

- caracteristicile fizico-chimice ale proceselor sau sistemelor;

- natura fazelor mobile si stationara;

- aspectele de ordin tehnic(dispunerea fazei stationare, modul de deplasare a probei, parametrii de operare).

Cel mai utilizat criteriu de clasificare este natura sau starea de agregare a celor doua faze.

FAZA STATONARA poate sa fie solida sau lichida, in cel de al doilea caz lichidul fiind depus pe un suport solid. Fazele stationare lichide trebuie sa indeplineasca unele conditii speciale cum ar fi volatilitatea foarte scazuta, miscibilitate redusa cu solventii uzuali,viscozitate ridicate pentru a ramane pe un support in timp ce faza mobila curge prin coloana.

FAZA MOBILA poate fi un lichid (L), un gaz (G) sau un fluid supercritic (FS), nemiscibile cu faza stationara. Daca faza mobila este un gaz vorbim de cromatografie de gaze (CG), daca este un lichid de cromatografie de lichide (CL), iar daca este un fluid supercritic de cromatografie de fluide in stare supercritical (CFS).

In functie de PROCESUL DE SEPARARE metodele cromatografice se impart in doua categorii :

-metode bazate pe afinitatea diferita a componentilor(in care sunt incluse metodele de repartitie, absorbtie, schimb ionic, afinitate);

-metode bazate pe marimea diferita a componentilor(ex: excluziunea sterica).

Considerand MODUL DE DEPLASARE a probei se pot distinge urmatoarele tehnici:

• cromatografia prin elutie,

• prin dizlocare,

• frontala

• cu goluri sau vacante.

In ceea ce priveste PARAMETRII DE OPERARE -temperatura coloanei si debitul purtatorului -acestia pot fi constanti sau variabili, rezultand cromatografia izoterma, cu temperatura programata (gradient de tempertatura) sau cu debit programat (gradient de presiune).