Dezvoltarea industriei vinicole din Republica Moldova

Istoria vinului începe acum 8000 de ani, când viţa de vie a fost adusă din Asia Mică, în regiunea mediteraneană. În anul 2000 î.e.n. arta vinului era deja cunoscută în Egipt, pe insula Creta şi pe teritoriul Israelului şi Palestinei de astăzi, fapt dovedit de numeroase inscripţii în piatră şi papirusuri egiptene. Multe personaje din mitologia greacă sunt legate de vin şi vinificaţie. În Grecia, zeul vinului era Dionysos, în Roma – Bahus,numit şi Libero, în Egipt – Sai. În Franţa călugărul Dom Perignon era condus de ideea– perfecţionarea băuturii prin intermediul amestecului. Acest truc a conferit vinului o aşa varietate de gust şi aromă. În tendinţa sa de a menţine în vin gustul său nou, puţin gazat, el din nou a recurs la dop: îmbinîndu-l cu vasul de sticlă modenizat pe atunci. Pe parcursul a mai mult de o mie de ani dopurile erau nişte aşchii din lemn învelite în cilt şi muiate în ulei de măsline pentru a garanta o maximă ermeticitate. Folosirea vaselor din sticlă cu dopuri, peste cîtîva ani a revoluţionat întreg domeniul de păstrare a vinului. Aceste vinuri se deosebeau mult de celelalte existente pe atunci. Descrierea lor se întilneşte foarte rar, dar se ştie că vinurile din Bordeaux erau de o culoare roz şi nu roşii; ca Volnay, cel mai elegant din vinurile roşii, moderne de Burgundia, era roz aproape pînă la sfîrşitul sec. XVIII; ca în Champagne din an în an absolut nimeni nu ştia de ce culoare va fi vinul. Dar anume în Champagne s-a făcut următorul pas din istoria vinificaşţei. Ca şi în multe alte zone climaterice râcoroase, vinurile din Champagne aveau tendinţa naturală de a «juca» pronunţat. Această particularitate este rezultatul acţiunii temperaturii, care încetineşte procesul de tranformare a zahărului natural din struguri în alcool. Pe cînd cantitatea rămasă de zahăr continua încet să fermenteze, producînd bioxid de carbon.Aproximativ în aceeaşi perioadă a fost descoperit încă un vechi secret – proprietăţile miraculoase ale ciupercii de mucegai Vo1gu118. Vinificatorii din Tocae (Ungaria) din neglijenţă au întîrziat cu recolta şi au fost constrinşi să facă vin din struguri vestejiti. Au obţinut un vin formidabil cu un gust nou, elixir miraculos, care în curînd a fost onorat la masa regelui Ludovc XIV.Odată cu răspîndirea europenilor în toată lumea, se răspîndea şi vinul lor. La mijlocul sec. XVI spaniolii au început să cultive viţa-de-vie în Mexic şi mai apoi în Peru, Cile şi Argentina. În Africa viţa-de-vie a apărut la mijlocul sec. XVIII. California şi Australia au fost sădite cu viţă de vie la sfîrşitul secolului XVIII, iar în Noua Zeelandă cîteva decenii mai tîrziu.L a mijlocul sec.XIX,, a urmat cea mai mare catastrofă cunoscuta în istoria vinificaţiei. În 1863 nu departe de cele mai sudice plantaţii din valea Ronei, a apărut un păduchi de rădăcină (Filoxera) Rpu 11 ohegaua 81 aph. adus din America în Europa cu scopuri de selecţie. problema a fost rezolvată simplu după ce planta europeană a fost altoita în rădăcina americană, vinificatorii au observat că au obţinut tot ce este mai bun din ambele plante. Astăzi cele mai bune vinuri sînt obţinute din plante selecţionate în aşa mod.

Creşterea vie de vie şi vinificaţia pe teritoriul actual al Moldovei a început acum 4—5 mii ani în urmă, când Dacii au descoperit producerea vinului din struguri. Vinificaţia s-a intensificat odată cu coloniştii greci care au ajuns pe coasta Mării Negre către sfârşitul secolului 3 î. e. n., aducând cu ei propriile tradiţii de producere a vinului pe care le-au împărtăşit cu localnicii. Către anul 100 al erei noastre, în timpurile prospere ale dominaţiei Imperiului Roman pe acest teritoriu, vinificaţia a s-a răspândit şi mai mult. Odată cu crearea statului moldovenesc feudal în secolul 14, viticultura s-a dezvoltat mai rapid. Ea a atins apogeul în secolul 15, în timpul domnirii lui Ştefan cel Mare, care a ordonat să se importe soiuri noi de viţă de vie şi a stimulat producţia vinurilor de calitate. La începutul secolului 16, Moldova a căzut vasală Imperiului Otoman, care a interzis vinificaţia. Astfel, timp de următorii 300 de ani vinificaţia a suferit un declin dramatic. Totuşi, în cele din urmă moştenirea vinului s-a renăscut după Tratatul de Pace de la Bucureşti din 1812, când regiunea a fost anexata la Imperiul Rus. Nobilimea rusă a procurat vinăriile existente şi a început să cultive în preponderenţă soiurile locale precum Rara Neagră, Plavai, Galbena, Zghiharda, Batuta Neagră, Feteasca Albă, Feteasca Neagră şi altele. În jumătatea a doua a secolului 19, în Basarabia au fost invitaţi vinificatori şi importate soiuri franceze de viţă de vie. Acestul fapt se datorează multitudinea de soiuri nobile de viţă de vie existente în Moldova. Tot în această perioadă zonele vinicole din Moldova precum Purcari au obţinut renume la nivel internaţional. Industria vinului prospera în continuare şi către 1837 Moldova producea peste 10 milioane de litri pe an. Din păcate către sfârşitul secolului 19, vinificaţia moldovenească a avut din nou de suferit din cauza epidemiei de filoxeră care a distrus multe podgorii. Totuşi, către anul 1906 plantaţiile de viţă de vie au fost readuse la starea normală prin plantarea soiurilor altoite, iar către anul 1914 pe teritoriul Basarabiei se aflau cele mai multe plantaţii de viţă de vie din Imperiul Rus.