Evaluarea Calității Ceaiului de Fructe de Pădure

INTRODUCERE

Calitatea şi consumatorul au devenit cele mai importante obiective ale managementului secolului 21. În prezent, prin calitate se înţelege mai mult decât noţiunea tradiţională a calităţii produselor şi serviciilor întâlnită în anii precedenţi. Definiţiile actuale acoperă îmbunătăţirile (scăderea) în costul produselor, performanţele în distribuirea acestora, timpul de ajungere a produsului pe piaţă precum şi răspunsul la schimbările pieţei. Aceste noi tendinţe determină noi reorientări în perceperea calităţii de la nivelul cel mai de jos până la nivelul cel mai ridicat, spre analiza satisfacţiei consumatorului. Nu putem vorbi despre calitate fără să vorbim despre informaţie. Marfa se află într-un mediu saturat de informaţii utile sau nu. Aspectele calităţii mărfurilor în relaţie cu consumatorul se regăsesc în informaţii care ne vor ajuta în elaborarea de modele ale calităţii şi satisfacţiei utilizatorului.

Scurt istoric

De-a lungul mileniilor ceaiul a devenit foarte popular în mai multe culturi.

Istoria ceaiului începe cu trei mii de ani înainte: conform legendei primul care a descoperit întâmplător efectele lui benefice a fost împăratul chinez Sen-Nung (În China de numele lui se leagă şi descoperirea vindecării şi a agriculturii). Ceaiul a fost introdus treptat, dar mai întâi ca şi condiment, sau fiert în mâncăruri. Cultul ceaiului a apărut în timpul dinastiei Han (206-220), atunci au început să-l aplice ca medicament, respectiv un poet cu numele Lu-Yü a pus bazele ritualului de a bea ceai, în care el spera că a descoperit o armonie deosebită. Încetul cu încetul au apărut şi ceainăriile: mai întâi prin vânzătorii ambulanţi pe urmă au apărut şi mici ceainării. Când Marco Polo ajunge în China ceainăriile deja fac parte din cultura locală. În mod ciudat marele descoperitor nu preţuia mult ceaiul, zicea (precum mai târziu şi Mao Ce Tung) că este "băutura femeilor şi bătrânilor".

Dea lungul secolelor tehnica preparării ceaiului s-a dezvoltat încontinuu. În timpul dinastiei Ming în locul oalelor de încălzit apă din lut se aplicau ceşti de ceai: frunzele de ceai se plasau în acestea sau în ceşti de porţelan, care în loc de fierbere au fost opărite cu apă fierbinte.

Încetul cu încetul se leagă in jurul ceaiului ştiinţe din ce in ce mai mistice. Călugării taoişti chinezi au afirmat că ceaiul nu numai că face mintea mai ageră, dar ne porneşte spre înţelepciune, ridică spiritul. Călugării au fost cei care au îmbogăţit consumul de ceai cu rituale religioase.

În sec. XII-XIII ceaiul s-a răspândit din ce în ce mai mult, dar fără a-i scădea respectul mistic ce-l înconjura. Şi în familiile cele mai simple consumul de ceai a fost un ritual inedit, părinţii şi-au educat copii îndelung în prepararea şi consumul adecvat al ceaiului.

Cu toate că prezentarea consumului de ceai apare într-un ghid din India din 1588, ceaiul ajunge în Europa doar în sec. XVII.: compania olandeză din India Orientală a importat primul transport din Macao în Amsterdam. La scurt timp şi Anglia începe comerţul de ceai. Cultivarea în Europa însă a ceaiului multă vreme nu a avut succes: chiar şi transportul sâmburilor de ceai foarte sensibili s-a dovedit a fi o problemă dificilă. Mai târziu un botanist cu numele Ward a confecţionat o cutie specială cu care s-a reuşit plantarea lor şi în pământ european.

La început Franţa a avut reţineri faţă de băutura din orient, dar foarte rapid ceaiul a cucerit şi curtea lui Ludovic al XIV-lea. Cu toate că şi la ei multă vreme doar aristocraţia avea acces la ceaiuri, ei a fost primii care l-au răspândit şi în rândul maselor largi: cu toate că englezii au introdus în cultura lor mult mai devreme ritualul băutului de ceai, primele saloane de ceai sunt deschise la începutul anilor 1900 la Paris.

Capitolul 1

Caracterizarea generală a ceaiului

1. Clasificare

Ceaiul face parte din grupa produselor alimentare numita stimulente. In aceasta grupa sunt cuprinse produsele alimentare neurotonice si cardiotonice, deoarece conţin substanţe farmacologice active, ce acţionează asupra sistemului nervos central, asupra sistemului circulator si dezvolta o acţiune diuretica. Din grupa stimulentelor mai fac parte cafeaua, cacao, vinul, berea etc.

Exista patru feluri principale de ceai:

Ceaiul alb este pregătit din muguri sau frunze tinere pe care se disting mici perişori albi. In ceaşca este mai limpede. Gustul lui e puţin mai pronunţat. Ceaiul Yin Zhen "ac de argint" este făcut din muguri, iar ceaiul Ming Mei "sprânceana zeului longevităţii" din frunze. Bai Mu Dan "Bujorul alb", intermediar intre "ace" si "sprâncene", este produs din muguri si din primele doua frunze. Ceaiul alb este un ceai rezervat pentru momente speciale.

Ceaiul verde este, pe lângă apa, cea mai consumata băutura din lume. Spre deosebire de ceaiul negru, ceaiul verde este nefermentat. Frunzele ceaiului sunt expuse aerului fierbinte care face ca enzima din frunze sa dispară si astfel procesul de fermentare nu mai are loc. Ceaiurile verzi au cea mai delicata aroma din toate ceaiurile si sunt considerate a avea mai multe beneficii si aplicaţii terapeutice decât cele negre.

In ceaiul oolong, oxidarea este oprita după aproximativ trei zile după culegere, si este procesat ca si ceaiul verde. Mai este denumit si Wulong sau ceai bleu-verde.

Ceaiurile oolong sunt deosebit de apreciate de chinezii bogaţi. Oolongurile din Formosa (sau Taiwan) sunt fermentate mai multa vreme, obţinându-se ceaiuri mai întunecate, mai tari, cu savoare de fruct. Mai parfumate, mai dulci, mai puţin bogate in teina decât ceaiurile verzi, ceaiurile oolong corespund mai bine "cerului gurii" occidentalilor.

Ceaiul negru este cel mai popular ceai din lume, fiind un ceai de consum zilnic in vest si nord-vest. Este ceaiul cel mai folosit in prepararea ceaiului cu gheaţa (Ice Tea) si a ceaiului englezesc (English Tea).