Extracția cu Microunde a Uleiurilor Esențiale din Piper Negru și Coriandru

1. Uleiuri esenţiale

Aroma terapia este o ramură a fitoterapiei care foloseşte esenţele aromatice volatile provenite din unele plante, în scop de restabilire a stării de sănătate, folosind diferite căi; pe cale internă, sub formă de băi, inhalaţii, pe cale cutanată prin masaj, etc.

Uleiurile aromatice se găsesc în foarte multe plante, atât medicinale cât şi cele folosite în alimentaţie. Ele pot fi extrase din frunze, flori, rădăcini, scoarţă, răşini, coji de fructe.

Proprietăţile curative se datorează conţinutului lor în uleiuri esenţiale precum şi altor componente insuficient studiate. Dr.Taylor de la Universitatea Austin, Texas afirma că le-ar trebui o mie de ani chimistilor din întreaga lume, pentru ca acestea să poată fi complet studiate. În prezent se cunosc componentele principale, care sunt în mare parte amestecuri de alcooli, terpene, esteri, aldehide, fenoli, cetone. Esenţele se extrag de obicei prin distilare, presare, sau extracţie cu solvenţi organici, cantitatea de esenţă prezentă într-o anume plantă, variind de la 0.01% la 10% sau peste.[1]

Esenţele naturale au fost folosite din cele mai vechi timpuri.Vechii egiptenii se pare, ajunseseră să le folosească inclusiv la îmbălsămarea mumiilor. În mormântul lui Tutankhamon s-au găsit recipiente care au conţinut cândva substanţe aromate sau produse folosite în scop cosmetic. În secolul nouăsprezece apar primele analize stiinţifice, odată cu aflarea structurii hidrocarburilor terpenice.

Mecanismele de acţiune ale uleiurilor eterice nu sunt încă complet descifrate. Ele acţionează atât la nivel local cât şi general, prin intermediul mirosului cu ajutorul respiraţiei pătrunzând în însăşi fiinţa şi constiinţa noastră, fiind considerate mediumuri subtile care ne dirijează emoţiile, percepţiile şi reacţiile.

Uleiurile esenţiale sunt substanţe volatile aromatice produse de plante şi pot fi extrase sub formă de lichid. Deşi sunt numite uleiuri, aceste substanţe nu conţin materii grase: o picătură pusă pe o foaie de hârtie nu va lăsa nicio urmă, spre deosebire de uleiurile vegetale.[1]

Regnul vegetal cuprinde cateva sute de mii de specii de plante, iar 4000 dintre ele produc esenţe aromatice. Totuşi, doar câteva sute produc esenţe în cantitate suficientă pentru a putea fi extrase.

De câteva mii de ani, uleiurile esenţiale sunt utilizate în mod obişnuit în arta culinară, în medicină, industria parfumurilor şi cea cosmetică. Dar, istoria modernă a aromaterapiei a început în Franţa, la sfârsitul secolului XIX; perioadă în care a fost demonstrată capacitatea uleiurilor esenţiale de neutralizare a bacteriilor.

Uleiurile esenţiale conţin câteva sute de tipuri diferite de molecule, fiecare având proprietăţi specifice (antiseptice, bacteriene, imunostimulatoare, decongestionante, etc.) Salvia, de exemplu, conţine 250 molecule diferite, dintre care 75% provin din familia esterilor şi 15% sunt monoterpene. Moleculele acţionează în sinergie, ceea ce explică polivalenţa uleiurilor esenţiale şi spectrul lor vast de acţiune. Odată ce se cunosc proprietăţile familiei de compuşi şi concentraţia lor în uleiuri esenţiale, se pot determina efectele acestora (benefice sau dăunătoare).[1]

Proprietăţile uleiurilor esenţiale nu trebuie niciodată amestecate cu cele ale frunzelor sau florilor unei aceleaşi plante. De asemenea, nu trebuie confundate uleiurile esenţiale, esenţele culinare şi parfumurile.

Uleiurile esenţiale sunt foarte concentrate în elemente chimice active şi pot prezenta anumite riscuri. Unii compuşi sunt agresivi asupra pielii sau a mucoaselor, alţii pot fi toxici în doze mari sau utilizate pe o perioadă lungă de timp. În ceea ce priveşte utilizarea internă, trebuie ştiut că unii compuşi - precum cetonele- sunt toxici şi nu trebuie niciodată să fie absorbiţi. Uleiurile esenţiale nu trebuie în principiu să fie ingerate în stare pură. Ca în cazul tuturor medicamentelor, trebuie să vă conformaţi recomandărilor de utilizare.[1]

În sfârşit, trebuie ştiut că una şi aceeaşi plantă poate include specii diverse, fiecare având componente diferite. De exemplu, lavanda (Lavandula) are mai multe specii, printre care officinalis, latifolia, stoechas, etc. Prin urmare, numele latin întreg este cel care indică specia de plantă. Locul de cultură (climă, altitudine, compoziţia solului) poate de asemenea influenţa compoziţia chimică a unei plante.[1]

Uleiurile esenţiale sunt atât de aromatice încât acestea sunt în centrul industriei parfumurilor. Adăugate în produse pentru parfumul lor şi, adesea, pentru beneficiile de vindecare a parfumului, veţi găsi uleiuri esenţiale în totul, de la cosmetice până la produse de curăţare.[2]

Un ulei esenţial este un lichid concentrat hidrofob, care conţine compuşi aromatici volatili din plante. Uleiurile esenţiale sunt cunoscute ca volatili, uleiuri eterice sau pur şi simplu ulei din planta din care se extrage, cum ar fi uleiul de cuişoare.

Un ulei este “esenţial” în sensul că acesta poartă un parfum distinctiv, sau esenţa plantei.[3]