Fabricarea Berii

I.Introducere

Fabricarea berii este primul pas a omenirii către civilizaţie.Summerieni au o zeiţă a berii şi a belşugului, Ninkasi, din al cărei imn aflăm şi cea mai veche reţetă de fabricare (peste 6000 de ani), ce descrie procesul de la coacerea grânelor, la fermentare şi filtrare şi îndulcirea acesteia cu miere.

În urmă cu câteva mii de ani oamenii au descoperit că prin fermentarea cerealelor ei obţin o băutura hrănitoare şi bună la gust, adică berea. Ea este considerată o importantă sursă nutritivă, fiind apreciată de toate popoarele.

Grecii şi romanii considerau berea ca o băutură a celor săraci, fără a o aprecia deosebit de mult, Dionissos, zeul vinului introducând berea în locurile unde nu era posibilă creşterea viţei-de-vie.

Medicii romani apreciau în mod deosebit berea, recomandând-o în amestec cu frunze de palmier, uscate şi pisate femeilor care alăptează, cu usturoi contra înţepăturilor de viespi, iar contra tusei, un pahar de bere fiartă cu sare.

Romanii au contribuit la extinderea berii pe plan mondial, ducând meşteşugul berăritului poporului german, popor ce a făcut din bere băutura lor naţională.

Producţia de masă a berii pe teritoriul Ţărilor Române datează de la începutul secolului al XIX-lea când, în 1809 Johann de Gotha a inaugurat, la marginea Bucureştiului, o fabrică de bere, care în timpul Revoluţiei de la 1821 a fost distrusă de flăcări.

II.Cuprins

1.Istoria berii

Berea a apărut acum cca. 6000 de ani. Vine cel mai probabil de la pâine care s-a udat şi a început să fermenteze, de unde a apărut procesul de fermentare.

Această descoperire a avut loc de mai multe ori în istoria omenirii, astfel că nu se poate şti sigur, unde a fermentat la început berea.

Cele mai vechi urme de bere, care provin din anii 3500-2900 î.Hr., au fost descoperite de curând în Tepe, Mesopotamia (astăzi în Iranul de vest).

Unii cercetători studiind un număr mare de texte antice, cât şi texte târzii au ajuns la concluzia că în antichitate exista o legătură stransă Între coacerea cerealelor şi fabricarea berii. Coacerea cerealelor este până in zilele noastre un moment important în fabricarea berii.

Se pare ca berea era asemănătoare unei grăsimi groase de culoare intunecată, fara să conţină o cantitate mare de alcool, însa foarte hrănitoare. Datorită gustului deosebit, ea ocupa un loc important in dieta oamenilor din acea vreme. Arheologii de la Universitatea Cambridge au interprins un studiu al proceselor de pregătire a berii şi cerealelor in Egiptul antic. Obiectul de studiu a fost găsit in mormintele in care s-au păstrat ramaşiţe de mancare şi bere. Calitatea acestora depinde de zahărul necesar pentru fermentaţie.

În zilele noastre pentru uşurarea procesului seminţele se pun la uscat, astfel incât se obţine malţul. Malţul se fierbe, se strecoară şi se adaugă drojdie. Potrivit reţetei tradiţionale, pentru obţinerea unei drojdii naturale se prepară un aluat din faină de grau, iar aluatul se punea la copt pană când mijlocul se intărea. După care, bucăţile din aluatul copt se puneau intr-un decoct de malţ pentru pregătirea berii.

In toată lumea 20000 de feluri de bere sunt îmbuteliate în 180 de feluri, de la normală, slab alcoolizată, pils, amară, cremă de bere şi bere neagră.

Chinezii au produs berea numită ‘Kui’ cu aproximativ 5000 de ani in urmă. In Mesopotamia, o tabletă de lut veche de 4000 de ani, indică faptul că meseria de berar era una foarte respectată şi că cei mai buni berari erau femei. In vechiul Babilon, femeile berar erau deasemenea si preotese. Zeiţele Siris şi Nimkasi erau patroanele berii, iar unele tipuri de bere erau rezervate exclusiv unor ritualuri divine.

În 2100 î.Hr. Hammurabi, al 6-lea rege al Babilonului, a inclus reglementări privind activitatea tavernelor in marele lui Cod de Legi. Aceste reglementări aveau în vedere distribuţia berii şi erau creeate astfel încat să protejeze consumatorii. Pedeapsa prevăzută pentru vânzarea unei cantităţi mai mici decat cea menţionată era înecul, ce s-a dovedit o metodă eficientă pentru prevenirea repetării infracţiunii.

O veche tabletă, acum in păstrare la Muzeul Metropolitan din New York, descrie berea babiloniană ca: bere neagră, bere deschisă, bere roşie, bere cu trei straturi, bere cu cap, bere fără cap, etc. Mai se menţionează faptul ca berea era băută printr-un pai, iar în cazul familiei regale un pai aurit, destul de lung încât să ajungă de la tron la un container mare de bere ţinut în apropiere.