Influența micotoxinelor asupra produselor alimentare

Micotoxinele sunt considerate substanţe naturale, dar sunt denumite şi produse secundare de schimb, care apar în timpul dezvoltării ciupercilor parazite la plante în câmp sau la materialul depozitat şi utilizat apoi în hrana oamenilor şi a animalelor. Ele mai pot fi considerate şi ca metaboliţi primari, in alimentatia atât pentru oameni, cât şi pentru animale.

Micotoxinele sunt metaboliţi secundari ai fungilor care contaminează furajele şi produsele alimentare.Datorită acţiunii toxice asupra organismului uman şi animal, ele influenţează negativ calitatea alimentului cu efecte asupra sănătăţii organismului; în plus, pierderile economice pe care le generează nu sunt neglijabile. Dintre micotoxine, aflatoxinele, ochratoxinele, trichothecenele, zearalenona, fumonisinele sunt cele mai studiate datorită efectelor asupra organismului uman şi animal dar şi importanţei agro-economice deosebite.

Principalele genuri de fungi producătoare de micotoxine sunt: Aspergillus, Penicillium, Fusarium şi Alternaria. Trebuie remarcat faptul că, un anumit fung poate produce mai multe micotoxine şi că, o anumită micotoxină poate fi produsă de mai mulţi fungi; acest fapt poate conduce la fenomene de sinergism şi de potenţare a acţiunii toxice.

Factorii care influenţează intensitatea acţiunii toxice asupra organismului care a ingera alimente contaminate cu micotoxine includ:

specia, mecanismul de acţiune, metabolismul, mecanismele de detoxifiere. Pentru reducerea efectelor negative ale micotoxinelor prin ingestie de alimente contaminate se propun, sau chiar sunt aplicate diferite strategii de reducere a conţinutului de micotoxine în produsele utilizate în alimentaţia omului şi animalelor.

Aceste strategii urmăresc: prevenirea contaminării cu micotoxine, detoxifierea micotoxinelor prezente în furaje şi în produsele alimentare, inhibarea absorbţiei micotoxinelor la nivelul tractului gastro-intestinal. Practic, reducerea conţinutului de micotoxine se realizează prin metode fizice, chimice, microbiologice, biotehnologii etc. Detoxifierea efectivă a micotoxinelor prezente în produsele alimentare depinde de natura alimentului, condiţiile de mediu (umiditate, temperatură, tipul de micotoxină, existenţa unor legături între micotoxină şi componentele alimentului).

Funcţiile formării micotoxinelor în procesul de schimb al substanţelor la ciuperci nu sunt până în prezent cunoscute.

Unde se formează micotoxinele

Există în momentul de faţă circa 300-400 micotoxine (intervalul este dat de diferiţi autori, aparţinând la 24 de grupe chimice de toxine care pot apărea în condiţii din cele mai diferite în producţiile agricole şi în diferitele alimente obţinute din acestea).

În cazul cerealelor şi porumbului sunt cunoscute următoarele toxine foarte periculoase:

1 Fumonisin b1 (FB1) produs de Fusarium Verticiloides şi Fusarium proliferatum (prezente mai ales la porumb, dar şi de speciile Fusarium napiforme,

2 Fusarium anthophilum, Fusarium diamini şi Fusarium nygami, prezente mai ales în Canada, SUA, Africa de Sud, Nepal, Australia, Tailanda, Filipine, Indonezia, Mexic, Franţa, Italia, Polonia şi Spania.

3 Deoxynivalenol, produs îndeosebi de Fusarium graminearum şi care este foarte prezent în spaţiul românesc, îndeosebi la grâu şi triticale şi foarte rar pe secară şi orz. Foarte frecvente şi periculos de abundente sunt aceste micotoxine în grâul dur (Triticum durum).

Distributia micotoxinelor în diferite zone ale globului se caracterizează prin următoarele:

– în regiunile reci domină aflatoxinele (excepţie fac produsele de import provenite din ţările calde) dar foarte importante sunt: vomitoxina, zearalenona, ochratoxina, DAS, toxina T-2 şi toxina HT-2;

– în sudul şi centrul Europei, unde se cultivă porumb, domină fusariotoxinele (vomitoxina, zearelona, toxina T-2);

– în nordul Europei pe primul loc se afla ochratoxina A;

– în regiunile calde şi umede mai răspândite sunt aflatoxinele.

Sensibilitatea animalelor la micotoxine

Intoxicările produse oamenilor şi animalelor cu micotoxine sunt denumite micotoxicoze.

Ele apar cu o frecvenţă destul de mare şi la fel de frecvent nu sunt recunoscute.

Declanşarea bolii poate apărea sezonal fiind influenţată de condiţiile de climă care favorizează formarea micotoxinelor. În asemenea situaţii, creşte mult frecvenţa micotoxinelor.

Nu se defineşte, întotdeauna, o relaţie clară cu sursa de furaj contaminat.

Intoxicările acute sunt date, totuşi, de concentraţiile ridicate de micotoxine în furaje. Intoxicarea chiar şi cronică este greu de diagnosticat, pentru că nu există parametri de măsurare a bolii. Cel mai frecvent apar indicii privind reducerea productivităţii animalelor fără un motiv anume.

Pot apărea diaree sau pneumonii inexplicabile. Nediagnosticarea corectă poate conduce la tratamente false şi se pot finaliza prin moartea animalului. Speciile de animale au o sensibilitate diferită la diferite categorii de micotoxine.

Zearalenonul are o structură estrogenică, aparţinând grupei fitoestrogenilor. Simptomele induse la porc se caracterizează prin agitaţie, diaree şi temperaturi la purceii mici, diaree şi înroşirea vulvei la scroafe, mortalitate ridicată la purcei. Intoxicarea are loc la o concentraţie între 50 şi 200 μg/kg furaj administrat (5-20 ppm).

Puii par a fi puţin mai rezistenţi. La rumegătoarele adulte (vite şi oi), datorită tubului digestiv prevăzut cu prestomac (rumen), atât zearalenonul cât şi celelalte micotoxine (Deoxynivalenol, Ochratoxin A), datorită faptului că în stomac se întâlnesc cu microorganisme diverse (bacterii, protozoare), pot fi degradate şi făcute inofensive, dacă concentraţiile nu sunt prea mari.

Relaţia dintre pesticide şi micotoxine

În linii generale, relaţia este una inversă, adică există o corelaţie pozitivă între calitatea şi mai ales modalităţile de aplicare a pesticidelor specifice şi cantitatea de micotoxine în infecţiile la culturile de câmp.

Aceste corelaţii sunt în curs de elaborare pe diferite meridiane ale globului, în ciuda unor autorităţi care persistă în a spune că micotoxinele nu reprezintă un pericol.

Produsele chimice care combat fusariozele şi alte ciuperci care produc micotoxine, ar trebui aplicate la acel moment la ciupercile parazite care nu au început să producă toxicul.

Fungicidul devine favorizant al acumulării acesteia în bob, deoarece blochează extinderea ciupercii, dar favorizează migrarea micotoxinei spre bob prin menţinerea verde a furajului.