Macroelementele și rolul lor în organism

Introducere

SĂRURILE MINERALE

Pe la începutul secolului al XX-lea, atenția medicilor se îndreaptă spre studierea substanțelor necalorigene din alimente, elementele minerale - sodiu, clor, potasiu, magneziu, fosfor, calciu etc. Unele intră în componența țesuturilor în cantități relativ mari și se numesc macroelemente, altele - în cantități mai mici (mai mici de 0,01 g/kg) și se numesc microelemente. Din ultima categorie fac parte metale (fier, mangan, zinc, cupru, cobalt, aluminiu, plumb, molibden) și metaloide (iod, fluor, arsen, siliciu, bor etc.). Se ajunge la concluzia că din cele 100 elemente cunoscute peste 60 se găsesc în organismele vii, iar 20- 21 sunt necesare pentru asigurarea structurilor tisulare și pentru desfășurarea normală a proceselor metabolice, fapt pentru care au fost numite bioelemente. Ele se află atât în formă de soluții saline (fosfați, carbonați, cloruri etc.), cât și în componența unor molecule organice (fosforul din nucleoproteine și fosfolipide, fierul din hemoglobină și mioglobină, sulful din vitamina B1, iodul din hormonii tiroidieni etc.)

Substanțele minerale se conțin în hrana naturală; uneori, ele pot să lipsească din alimentație. Un regim cu consum redus de lapte, legume și fructe duce la o mineralizare insuficientă. Uneori, chiar solul contribuie la aceasta. În unele zone umede există un sol sărac în calciu și fosfor. Culturile cultivate pe astfel de soluri sunt sărace în aceste elemente și cu o valoare nutritivă redusă.

Indiferent de cantitatea lor în organism, toate elementele minerale biogene sunt esențiale, pentru că organismul nu le poate sintetiza sau înlocui. Absența din alimentație a oricărui dintre ele determină, mai devreme sau mai târziu, maladia carențială respectivă.

Atât bioelementele, cât și elementele poluante, dacă concentrațiile lor în organism depășesc anumite limite, pot avea efecte nedorite și chiar toxice, mutagene sau cancerigene. Delimitarea dintre rația fiziologică și doza dăunătoare variază de la un element la altul.

Necesitățile organismului în săruri minerale sunt determinate de rolul important al acestora în desfășurarea proceselor vitale. Sărurile minerale au în primul rând un rol plastic important.

În cadrul substanțelor minerale din punct de vedere cantitativ se deosebesc macroelemente și microelemente, precum și unele cu funcții plastice ce contribuie la formarea unor țesuturi.

Macroelementele minerale sunt într-o concentrație în organism de cel puțin 50 mg/kg greutate corporală. Pe când microelementele sunt într-o concentrație de sub 50 mg/kg greutate corporală.

MACROELEMENTE

In cadrul substantelor minerale din punct de vedere cantitativ se deosebesc macroelemente si microelemente, precum si unele cu functii plastice ce contribuie la formarea unor tesuturi.

Macroelementele minerale se afla intr-o concentratie in organism de cel putin 50 mg/kg greutate corporala. Acestea sunt:

- Calciu

- Clor

- Potasiu

- Magneziu

- Fosfor

- Sulf

- Natriu (SODIU)

Calciu - carență și exces

Calciul este mineralul cel mai des întâlnit în organism. Acest mineral este necesar pentru desfașurarea corespunzatoare a numeroase procese metabolice. Calciul este folosit de organism în vasoconstricție și vasodilatare, transmiterea impulsurilor nervoase, contracția musculară, secreția de hormoni, etc.

Acest mineral ajută vitamina K să împiedice formarea cheagurilor de sânge și este cofactor pentru multe enzime și proteine. Calciul reduce absorbția plumbului și astfel diminuează efectele intoxicării cu metale grele.

Cantitatea de calciu din sânge este reglată astfel încât aceasta să nu fluctueze atunci când consumăm cantități mari de calciu (din alimente sau suplimente). Pentru a menține o concentrație constantă de calciu în sânge și mușchi, organismul îl depozitează la nivelul țesutului osos.

Pentru desfășurarea proceselor metabolice de mai sus, organismul are nevoie de doar 1% din cantitatea totală de calciu din organism, iar 99% este depozitat la nivelul oaselor și dinților.

Oasele sunt într-o permanentă transformare, constant aici se depozitează și elimină calciu. Raportul dintre eliminarea calciului din oase și depozitarea lui la nivelul lor se schimba pe parcursul vieții. În perioada de creștere formarea oaselor depășeste resorbția acestora, la adulți cele două procese sunt la același nivel, iar după această vârstă eliminarea calciului depășește depozitarea acestuia și astfel crește riscul de osteoporoză.

Carenta de calciu

Nu tot calciul consumat este și absorbit. Oamenii absorb aproximativ 30% din calciul consumat, dar acest procent depinde de tipul de alimente și de alți factori.

Alți factori care influențează absorbția calciului:

- cantitatea consumata: absorbția scade direct proporțional cu creșterea aportului de calciu;

- vârsta: în cazul copiilor absorbția este de 60%, adulți 40-45% și continuă să scadă pe parcursul vieții;

- cantitatea de vitamina D.

Un aport insuficient de calciu nu produce efecte vizibile pe termen scurt pentru că organismul reușește să regleze cantitatea de calciu din sânge. Pe termen lung carența de calciu produce osteoporoză, rahitism, furnicături ale degetelor, convulsii, crampe musculare, letargie, scăderea poftei de mancare, ritm cardiac anormal și dacă nu este tratată poate duce la deces.