Mierea

Introducere

Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor și al îmbogățirii acestuia de către albine cu substanțe proprii, prin acțiunea sucului secretat de glandele acestora. Albinele produc frecvent și miere de mană, care provine din diverse lichide dulci din planta, dar nu din floare.

Este o soluție apoasă bogată în substanțe zaharoase - până la 80% - reprezentate îndeosebi de glucoză și fructoză ce provin din nectarul floral, extrafloral, mană și alte surse, recoltate de albine și depozitate în faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc în nectar, au însușirea de a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces durând ani îndelungați. Transformarea nectarului de către albine în miere este însoțită apoi de preschimbarea și înlocuirea conținutului de acizi nefolositori, odată cu eliberarea surplusului de apă. Căpăcirea mierii cu o pojghiță de ceară la suprafața celulelor din fagure contribuie la menținerea calități ei inițiale, căpăcirea având rolul de a izola mierea de influența umezelii din mediul înconjurător. Obținerea mierii este scopul principal al apiculturii din prezent și din trecut. Conform statisticilor, producția anuală mondială de miere în 2005 a fost de 1,4 milioane de tone.

Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, fiind prețuită în special de preoți în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizațiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen și levuri din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii. Babilonienii și diferitele civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea atât ca medicament cât și la ritualuri și ceremonii. În Vechiul Testament găsim scris „miere” de peste 60 ori. În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni (gastrointestinale, renale, respiratorii) și pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărți în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicații locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de pește la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală. Folosirea mierii în alimentație (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creștere până la descoperirea zahărului din trestie și sfeclă. În anul 1871 a fost descoperită invertaza, (o enzimă care grăbește conversia zahărului în glucoză și fructoză). [1]

Cap. I: Descrierea Produsului

Prezentarea Produsului

Mierea este substanța naturală dulce produsă de albinele Apis mellifera din nectarul plantelor sau din secrețiile secțiunilor vii ale plantelor ori din excrețiile, pe secțiunile vii ale plantelor, ale insectelor care se hrănesc prin sucțiune din plante și pe care albinele le colectează, le transformă, combinându-le cu substanțe proprii specifice, le adună, le deshidratează, le depozitează și le lasă în faguri pentru a se matura.

Mierea este un aliment cu proprietati medicamentoase recunoscute si trebuie consumata regulat de batrani, copii, sportivi, oameni care lucreaza noaptea. Poate fi folosita fie ca aliment energizant, in cazurile de surmenaj, oboseala, neurastenie, boli de inima, afectiuni gripale, hepatice , arsuri , fie ca laxativ sau indulcitor natural etc. Celor care suferă de insomnii, li se recomanda ca seara sa consume 2 linguri de miere intr-un pahar de ceai cald de tei. Deasemenea, in cazul bolilor de ficat, mierea este recomandata intrucat mareste proportia de glicogen, fortificand organismul impotriva infectiilor.

Din punct de vedere comercial, prin notiunea de miere se intelege acel produs asa cum a fost el extras, din faguri, iar oricare alta formă de prezentare va trebui să poarte denumirea corespunzatoare: fagure cu miere, miere cu polen, miere cu laptisor de matca etc. Pentru albine, nectarul si celelalte sucuri dulci asigura substratul energetic, polenul asigura substratul plastic , iar apa si alte alimente completeaza necesarul de substante nutritive. [2]

Valorificarea biotehnologică a mierii de albine are drept scop obținerea hidromelului și a oțetului. Hidromelul (gr. Oinos = vin și lat. Meli = miere) este băutura alcoolică obținută prin fermentarea unui must din miere de albine și apă, cu ajutorul unor culturi de drojdii. Hidromelul este cea mai veche băutură fermentată, ea existând dinaintea vinului și berii. Printre civilizațiile care au produs hidromel se numără: slavii, grecii, galii, celții, egiptenii. În grecia antică, hidromelul era oferit tinerilor căsătoriți, și de aici expresia „lună de miere”. În bazinul mediteranean hidromelul nu a putut concura prea mult timp cu vinul, regiunile din nordul Europei fiind singurele în care s-a consumat continuu de-a lungul istoriei. Oțetul de miere se obține prin fermentarea unui amestec de miere și apă în prezența bacteriilor acetice [3].