Mierea de Albine

Partea I

MIEREA DE ALBINE

1.1. Definiţie

Mierea este produsul realizat de albine în exclusivitate din nectarul florilor sau din sucurile dulci de pe alte părţi ale plantelor verzi, pe care acestea le culeg , le îmbogăţesc cu substanţe proprii şi le prelucrează într-un mod specific obţinând în final produsul astfel definit, pe care-l depzitează în celulele fagurilor din stup pentru a constitui hrana lor energetică.

Orice produs asemănător cu mierea care nu este “fabricat “ în exclusivitate de către albine, nu intră în noţiunea de miere. În această categorie se încadrează substituirile de orice fel.

De asemenea, orice produs asemănător cu mierea care este obţinut din alte substanţe edulcorante decât nectarul sau mana nu intră în noţiunea de miere, chiar dacă aceste substanţe sunt culese de către albine, sunt prelucrate de acestea şi sunt depozitate în celulele fagurilor. Este vorba în principal de practica hrănirii intensive a albinelor cu sirop de zaharuri în scopul obţinerii de miere marfă.

Extracţia mierii din faguri pentru trebuinţele omului trebuie făcută numai după ce procesul de prelucrare a materiilor prime de către albine a fost încheiat, deci când cea mai mare parte din celule umplute cu miere au fost căpăcite. Operaţia se va efectua în condiţii bune de igienă în aşa fel încât produsul să nu se impurifice cu substanţe străine, iar contaminarea microbiană să fie cât mai redusă posibil. În continuare, prelucrarea tehnologică (filtrare, decantare), ambalarea şi păstrarea trebuie efectuate în asemenea condiţii încât mierea să îşi păstreze însuşirile naturale iniţiale.

Din punct de vedere comercial, prin miere se înţelege produsul aşa cum a fost extras din faguri. Orice altă formă de prezentare trebuie să poarte denumirea corespunzătore, cum ar fi : miere de faguri, faguri în miere, miere cu adaosuri (polen, propolis, lăptişor de matcă etc.). În cazul în care mierea este folosită ca materie primă pentru fabricarea unor produse, acestora trebuie să li se precizeze originea: vin din miere (hidromel), oţet din miere. De asemenea, dacă mierea costituie ingredient, pe lângă denumirea comercială a produsului se va nominaliza şi aceasta: bomboane cu mire, turtă dulce cu miere, nuga cu miere etc.

1.2. Originea şi clasificarea mierii

După provenienţa materiei prime mierea se clasifică în miere de flori (de nectar ) şi în mierede mană. La rândul ei mierea de flori poate fi monofloră şi polifloră.

Mierea monofloră provine în cea mai mare parte din nectarul unei singure specii de plante, cum ar fi: mierea de salcâm, de tei, de floarea soarelui, de mentă, de zmeură etc. Mierea polifloră provine din nectarul mai multor specii fără ca vreuna să deţină ponderea.

Mierea de mană, numită impropiu şi miere de pădure sau miere de rouă, provine din sucurile dulci de pe alte părţi ale plantelor verzi decât florile, în special de pe frunze, care sunt elaborate de unele insecte ce parazitează vegetaţia lemnoasă şi mai rar cea ierboasă.

După provenienţa materiei prime deci, mierea poate fi de origine vegetală (mierea de flori) sau de origine animală (mierea de mană ).

În funcţie de originea şi de caracteristicile organoleptice şi fizico-chimice mierea de albine din ţara noastră se valorifică pe trei clase de calitate: superioară, a I-a şi a II-a.

1.3. Caracteristicile materiei prime

1.3.1. Nectarul florilor

Nectarul este lichidul dulce secretat de glandele specializate ale florilor, numite glande nectarifere sau nectarine. Principalele lui componente sunt sbstanţele glucidice care îşi au originea în seva plantelor. Glucidele primare sunt sintetizate în exclusivitate de către plantele verzi cu ajutorul clorofilei şi luminii (energiei) solare. Din sevă, nectarinele elaboreză nectarul prin procese complexe de sinteză şi apoi de secreţie.

Adesea în natură se constată fenomene interesante de convieţuire, de simbioză, între diferite categorii de vieţuitoare. Relaţiile reciproce pot deveni aşa de avansate şi de stabile ăncât vieţuitoarele angajate ăn acest tip de convieţuire ăşi condiţionează existenţa unele de celelalte. Asemenea relaţii se întâlnesc între plantele entomofile şi unele insecte, printre care şi albina. Specificul plantelor entomofile constă în aceea că fecundarea lor în vederea înmulţirii se face în principal cu ajutorul insectelor. Pentru realizarea acestei necesităţi, pentru atragerea insectelor care să efectueze polenizarea, plantele s-au adaptat în sensul de a putea oferi ceva acestor insecte şi anume elementul indispensabil existenţei lor, hrana. Cum necesităţiile de hrană ale insectelor polenizatoare sunt specifice, a trebuit ca în decursul evoluţiei lor plantele entomofile să-şi creeze organe specializate capabile să fabrice hrana corespunzătoare cerinţelor insectelor respective. Se pare că aşa au apărut la plantele entomofile glandele secretoare de nectar.