Nectarul de pere

INTRODUCERE

Parul ca specie pomicola a fost cunoscut cu circa 4000 de ani i.e.n iar cultivarea lui era destul de extinsa in Grecia si la vechii romani.In secolul al XVIII lea , parul a fost adus in tarile apusene Franta,Belgia si Anglia de unde cultura s-a extins in toata Europa.In anul 1628 existau circa 250 de soiuri,majoritatea obtinuti din puieti proveniti din seminte rezultate din polenizarea naturala. Tot in aceasta perioada, Belgia produce primele soiuri dintre care sunt si astazi: Beurré Bosc, Beurré Hardy, Passe Crassane etc.

In America de Nord, parul a fost adus de primii colonizatori, incat in anul 1771 existau aici circa 42 de soiuri de origine europeana. Aria culturii parului s-a extins succesiv si in Australia iar mai apoi in toata lumea, indeosebi in zonele cu clima temperata. Dupa anul 1900 au aparut o multime de soiuri, insa, numai un numar restrans dintre ele s-au raspandit in toata lumea, cele mai multe prezentand interes national sau local, fiind cultivate pe arii restranse.

Nectarul,ca si celelalte sucuri naturale, ajuta la descoperirea sensibilitatilor legate de mancare, un factor major în problemele legate de sistemul imunitar ca artrita, astmul si sindromul oboselii cronice. În timp ce multi oameni au beneficiat de remediile sucurilor naturale, nu toti pot sa urmeze astfel de tratamente. O afectiune nedepistata, precum diabetul sau hipoglicemia, poate, fara tratament medical, sa se înrautateasca din cauza tratamentului cu sucuri naturale. Din aceasta cauza, înainte de începerea unei cure este bine ca fiecare sa-si faca analizele medicale.

Prin absenta practic totala a grasimilor din fructe si legume dulci ca si a colesterolului, acestea vor atenua implicit dislipidemia si, in plus, vor antrena o parte din colesterolul ajuns cu bila in intestin, impidicind astfel reabsorbtia sa.

Nectarul mai este indicat :

-in anemiile obisnuite, pentru ca stimuleaza secretia gastrica, apoi pentru ca favorizeaza absorbtia fierului si in sfirsit pentru ca stimuleaza formarea de globule rosii.

- pentru scaderea colesterolului din sange si din bila, prevenind astfel concentrarea si precipitarea lui in colecist, sub frma de calciu. In acelasi timp, tot nectarul de fructe si de legume dezintegreaza acidul uric, prevenind pe aceasta cale formarea calculilor renali, pe baza de urati.

- in bolile renale, care evolueaza cu cresterea retentiei de apa, ca si in acelea cu retentie de substante azotate in sange (uree si acid uric), aceleasi sucuri prin actiunea lor diuretica impiedica acest inconvenient.Tot prin efectul diuretic al sucurilor de fructe si de legume se influenteaza favorabil si evolutia insuficientei cardiace; totodata vitaminele si zaharurile naturale continute de fructe si unele zarzavaturi tonifica muschiul inimii, crescindu-i astfel puterea de contractie.

CAPITOLUL I: CARACTERIZAREA MORFOLOGICĂ ȘI TEHNOLOGICĂ A PERELOR

1.1 Caracterizarea botanică

Părul, ca specie pomicolă, a fost cunoscut cu circa 4000 de ani î.e.n., iar cultivarea lui era destul de extinsă în Grecia și la vechii români.

Părul face parte din familia Rosaceae, subfamilia Pomoideae, genul Pyrus, iar ca importanță economică ocupă locul al doilea (după mar) in grupa speciilor semințoase. Majoritatea soiurilor existente în cultură provin din părul pădureț (Pyrus communis) care crește în stare sălbatică care crește în stare sălbatică în luminișurile și pe lizierele pădurilor noastre de foioase și în special de fag și de stejar. Părul sălbatic este folosit ca portaltoi pentru soiurile cultivate, alături de portaltoilu franc (obținuți fie din semințele unor soiuri locale perfect adaptate ecosistemului) și gutui.

Părul intra în categoria pomilor propriu-ziși (un singur trunchi) și se caracterizează printr-o vigoare și longevitate (durată de viață) mai mare decat a mărului. Altoit de portaltoi sălbatic sau franc, trăiește în medie 70-90 de ani, unele exemplare depășind chiar 150 de ani. Altoit de gutui, părul trăiește 30-35 de ani.

Trunchiul părului este acoperit de un litidom solzos caracteristic, care nu se cojește. Părul are un lemn tare, apreciat pentru confecționarea mobilelor.

Coroana părului atinge dimensiuni mari, 8-13 m înălțime și 7-10 m diametru,dacă este altoit pe portaltoi sălbatic sau franc. În cazul altoirii pe gutui coroana părului atinge dimensiuni mai mici, 3-6 m diametru. Forma de coroană cea mai des întalnită este cea cea piramidală (conică).

Ramurile de rod ale părului sunt aceleasi ca și la măr, cu deosebirea că sunt mai groase și mai noduroase.

Spinii există la speciile sălbatice de păr și mai apar la soiurile cultivate în perioada de tinerețe, pentru ca să dispară odată cu intrarea în rod, cu excepția unor soiuri cărora le sunt caracteristice (Untoasă Hardenpont).

Lăstarii părului sunt în general geniculați (în zig-zag) de culori foarte diferite: brun-galben, verzui-cenușiu, măsliniu, verde-închis, etc.

Mugurii de păr sunt așezați solitar, au formă ovoidă, alungită, cu vârful ascuțit și depărtat de ramură, sunt glabri sau uneori au solzi ciliate (cu perișori pe margine) și sunt de culoare brună. Mugurii de rod sunt mai voluminoși decat la măr, cu vârful ascuțit și sunt plasați în vârful ramurilor ca și la măr.