Organisme Modificate Genetic - OMG

ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC

1. CE ESTE O MODIFICARE GENETICĂ?

Un organism modificat genetic e orice organism, plantă sau animal, produs prin adăugarea de material genetic (ADN) de la o specie la alta, în scopul transferării unor calităţi. Până acum au fost modificate genetic porumbul, cartoful, soia tolerantă la glifosfat şi roşiile cu coacere întârziată. Spre exemplu, ETHREL (Substanţa activă: Etefon 39,5%, Grupa de toxicitate:IV-a) e folosit pentru stimularea coacerii la tomatele timpurii, la ardei-gogoşari, prevenirea căderii la cultura orzului, creşterea procentului de flori la castraveţi şi pepeni, îmbunătăţirea calităţii fructelor, facilitarea recoltării mecanice la măr, prun şi vişin. Administrat la culturile de bostănoase, duce la sporirea florilor. La aplicarea tratamentului, se ţine cont de pH-ul apei care se amestecă cu stimulatorul; funcţionează în mediu neutru. Tratamentul ETHREL nu e aplicat pe flori, ci pe suprafaţa plantei.Definiţia unanim acceptată este că un organism modificat genetic e “o fiinţă ce posedă un patrimoniu genetic modificat prin tehnici de inginerie genetică ce permit adăugarea, eliminarea sau modificarea unor elemente genetice”. Altfel, şi pomii fructiferi altoiţi pot fi consideraţi “modificaţi genetic”. Directivele Uniunii Europene precizează şi tehnicile prin care se obţin astfel de “fiinţe”, numite OMG. Una din ele se numeşte “fuziunea celulară”, de pildă. Ideea centrală este că OMG se obţin prin metode non-naturale în laborator, tehnică ce depăşeşte graniţele unei reproduceri naturale şi care nu e o modalitate tradiţională de înmulţire/ selecţie. Acest lucru permite oamenilor de ştiinţă să transfere gene între specii diferite, obţinând organisme modificate genetic cu noi caracteristici. Oamenilor de ştiinţă li s-a părut o modalitate de a recrea şi “îmbunătăţi” organismele vii. Cei implicaţi în acest domeniu susţin că aceste vor spori eficienţa şi productivitatea. În realitate, scopul principal este de a-şi creşte profitul. Modificările intervin decât înainte de naştere. Modificările genetice în timpul vieţii conduc la moartea subiectului, fie nu se perpetuă modificarea genetică.Plantele de cultură rezultate din experimentele de modificare genetică reprezintă mai mult decât următoarea generaţie de varietăţi vegetale rezultate din tehnologia modernă. Ele au două caracteristici specifice care le pot transforma într-un pericol, în special pentru sănătatea umană sau mediul înconjurător: 1. plantele GE conţin gene şi caractere ce sunt complet noi pentru speciile ţintă (receptoare), mediul lor de viaţă şi fondul lor genetic. În timp ce ameliorarea clasică poate transfera gene numai între varietăţi înrudite de plante sau între specii apropiate din punct de vedere filogenetic, modificarea genetică permite mobilizarea unor gene între specii radical diferite. Niciun ameliorator care foloseşte metode tradiţionale n-ar putea încrucişa un crap cu un cartof, o bacterie cu o plantă de porumb. Efectele genelor sau a fragmentelor de gene noi introduse în condiţiile lumii reale, în diferite condiţii climatice sau în relaţie cu diferite boli şi dăunători, sunt absolut impredictibile, reprezentând un pericol nu numai pentru planta de cultură dar şi pentru speciile înrudite şi întregul ecosistem al ei. 2. procesul de mutaţie genetică nu e precis, direcţionat, ci mai degrabă o intervenţie brutală. Noua genă introdusă se poate integra oriunde în genomul plantei receptoare; nu poate fi direcţionată spre un site specific între genele plantei receptoare, dar nici nu se cunoaşte, mereu, după transfer, locul de integrare. Deoarece, modul de expresie al genei (fragment de genă) depinde în mare măsură de locul de integrare şi fondul genetic existent, consideram noroc dacă noua genă e conform aşteptărilor şi nu înregistrează modificări în performanţele plantei ţintă. Modificările genetice sunt permise doar la anumite culturi,dar şi acolo, deja a început sa se restricţioneze condiţiile. Produse modificate genetic nu se vor impune în perioada imediat următoare, pentru ca majoritatea nu au banii necesar de seminţe. De curând, mă gândeam dacă vom ajunge să inventăm şi să acceptam cel mai eficient mod de hrănire: pastila care să-ţi dea „tot” ce ai nevoie. Vom reduce atunci şi pauza de masă în instituţii şi va creşte productivitatea. Răspunsul a venit repede. Nu recurgem la o asemenea soluţie. Mai mult, agricultura ecologică a crescut cu +50% din 1998 până în 2008 şi prezintă o continuă dezvoltare.

2. CAUZELE CARE AU CONTRIBUIT LA APARIŢIA MODIFICĂRILOR GENETICE

Volumul producţiei necesare, însuşirile tehnologice şi gustative ale fructelor, care determină calitatea, au evoluat odată cu baza materială a societăţii, cu progresele realizate în mijloacele producţiei şi cu pretenţiile oamenilor. A satisface prompt cerinţele sociale, oferind soluţii corespunzătoare, este idealul oricărei cercetări. O caracteristică a cercetării în ameliorarea soiurilor de pomi şi arbuşti fructiferi este aceea că ea nu poate răspunde imediat la cerinţele sociale, dat fiind că între comandă şi onorarea ei se impun particularităţile biologice ale plantelor respective. La nivelul anilor 2000-2010, producţia de fructe a României va trebui să se dubleze, faţă de nivelul anilor ’90, din cel puţin 3 considerente: sporul demografic însemnat, urbanizarea accentuată şi introducerea unui regim ştiinţific de alimentaţie, în care fructele vor ocupa un loc primordial. În perspectiva menţionată va spori nu numai cererea de fructe, ci şi pentru produsele agricole. Problema cea mai dificilă în agricultura contemporană, cu tendinţe de agravare, era sensibilitatea soiurilor existente la atacul bolilor şi dăunătorilor specifici pomilor şi arbuştilor fructiferi, necesitatea unor tratamente costisitoare, cu pesticide tot mai sofisticate, care aveau ca efect sporirea agresivităţii dăunătorilor şi, în acelaşi timp, poluarea gravă a mediului înconjurător, a fructelor, care deveneau toxice. De aceea, obţinerea pe cale genetică, a unor soiuri imune, rezistente, sau măcar tolerante la principalele boli şi dăunători, apare ca cea mai convenabilă alternativă pentru sporirea producţiei, cu minimum de 20-50% (cât se considera paguba produsă de dăunători şi boli, în cazul netratării pomilor), pentru reducerea cu 20-30% a consumuri de energie încorporată în pesticide şi manopera pentru aplicarea lor, la acestea adăugându-se calitatea mai bună a fructelor şi reducerea aproximativă a gradului de poluare a mediului. Urbanizarea accentuată şi necesitatea unei cantităţi mari de fructe pentru consum în stare proaspătă sau prelucrate, pune, de asemenea, probleme foarte dificile, privind transportul, manevrarea, conservarea şi industrializarea lor. De asemenea, conţinutul de vitamina C, ca şi cel al mediului de zahăr total, poate fi sporit de 4-5 ori, pe cale genetică, cunoscând că există surse de gene cu conţinut în vitamine de 10 ori mai mare decât media soiurilor existente şi e preferabil consumul de vitamine naturale decât a celor fabricate chimic. Cercetările de până acum, pe linie de ameliorare genetică a soiurilor, au avut în vedere, mai ales aspectul comercial al fructelor (mărimea, forma, culoarea, unele calităţi gustative) şi mai puţin sau chiar deloc pomul, respectiv mărimea, forma şi structura coroanei, caracterul compact al formaţiunilor fructifere şi alte lucrări costisitoare. Rolul creator al cultivatorului constă tocmai în depistarea acelor modificări corespunzătoare cel mai bine obiectivului fixat. Câteodată, modificări abia sesizabile pot constitui punctul de plecare pentru crearea de forma noi, pe câtă vreme modificările mai accentuate nu prezintă uneori nicio importanţă.