Politica și securitatea alimentelor

Piaţa internă a Uniunii Europene este una dintre realizările cele mai importante ale timpurilor noastre. Acest spaţiu economic în care este posibilă libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a capitalului, a muncii, constituie unul dintre fundamentele bunăstării UE. Uniunea Europeană a dezvoltat soluţii originale, inovative, pentru eliminarea barierelor care stăteau în calea circulaţiei libere a mărfurilor. De evidenţiat, în mod special, este Noua Abordare pentru reglementarea produselor şi Conceptul Global pentru evaluarea conformităţii. Aceste concepte, care sunt complementare, au în comun faptul că limitează la un minim indispensabil intervenţia statului, acordând astfel industriei spaţiul de acţiune maxim posibil, pentru îndeplinirea obligaţiilor acesteia faţă de societate.

- In economia de piaţă, certificarea constituie în primul rând un instrument de marketing. Certificarea este o modalitate de instaurare a încrederii între producători şi consumatori/ utilizatori.

- Marcajul pentru calitate a fost dezvoltat în general la iniţiativa producătorilor şi doar uneori la iniţiativa consumatorilor/ utilizatorilor. Certificarea dezvoltată la iniţiativa producătorilor este voluntară. Scopul certificării voluntare este, înainte de toate, de a creşte vânzările de produse. Certificarea aduce pe piaţă o dovada obiectivă, întrucât provine de la un organism independent de calitatea produsului propus spre comercializare. Obţinerea certificării determină un avantaj comercial.

- Anumite reglementări naţionale şi directive comunitare cer o certificare realizată de către un terţ, ca o dovadă a faptului că produsele plasate pe piaţă corespund exigenţelor acestor reglementări şi directive. Acest gen de certificare este, adesea, obligatorie, dar uneori facultativă. In acest din urmă caz, fabricantul poate, în general, să aleagă între certificarea realizată de un terţ şi o declaraţie a sa prin care atestă el însuşi conformitatea cu normele sau exigenţele reglementărilor.

- Certificarea obligatorie se realizează în baza unor proceduri de evaluare a conformităţii aplicate de unele state pentru a proteja interesele legitime şi cetăţeni atunci când este vorba de securitate, de loialitatea tranzacţiilor, de protecţia sănătăţii şi proprietăţii sau a mediului ambiant.

- Prin natura lor, aceste proceduri au un efect juridic limitat la teritoriul ţării pe care se aplică. In contextul legislaţiei comunitare a fost creat marcajul de conformitate CE. Aplicat obligatoriu pe produsele la care se referă Directivele europene, marcajul conferă dreptul acestor produse la libera circulaţie pe întreg teritoriul CEE.

- Pentru a aplica marcajul CE pe produsul său, un fabricant trebuie să efectueze sau să permită efectuarea unor examinări şi încercări (conform obligaţiilor definite prin directiva/directivele de referinţă) care să facă posibilă atestarea conformităţii produsului faţă de <cerinţele esenţiale> definite prin directive.

- Certificarea produselor de către o terţă parte este, în general, o sarcină grea pentru întreprinderi. Pe de o parte, pentru că întreprinderea suportă costurile directe ale certificării şi, pe de altă parte, pentru că trebuie ţinut cont şi de timpul necesar efectuării certificării.

- Certificarea obligatorie realizată de către un terţ poate constitui un handicap, în special când este vorba de produse supuse unei rapide dezvoltări tehnice, care implică modificări frecvente.

- Un produs este mai ieftin dacă este de serie mai mare, dacă este comercializat în mai multe ţări; de aceea, trebuie să fie armonizate şi modurile de evaluare a conformităţii prevăzute în diverse sisteme de certificare.

- Accesibilitatea la sistemele de certificare naţionale sau străine rămâne foarte dificilă pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Există :

- obstacole financiare - costul informaţiei, traduceri, interpretări la nivelul ţărilor în care se exportă;

- obstacole umane.

- Prin obligarea întreprinderii la respectarea prevederilor din caietul de sarcini/standarde se obţine o mobilizare a întregului personal al intreprinderii.

Certificarea sistemelor calităţii constituie o garanţie din partea unui organism independent privind conformitatea faţă de anumite reguli bine determinate.

- Aceste sisteme sunt foarte eficiente pentru îmbunătăţirea calităţii dar şi, în mod indirect, pentru creşterea productivităţii.

- Certificarea are şi un rol instructiv-formativ important, fiind de fapt un instrument, poate cel mai eficient astăzi, pentru motivarea personalului.

- Certificarea sistemelor calităţii este, deci, de natură să determine creşterea încrederii nu numai a beneficiarilor faţă de furnizor, dar şi a întreprinderilor în ele însele.

- Nu există suprapuneri între certificarea produselor şi cea a sistemelor calităţii.

- Ar fi o eroare să se creadă că pentru a avea un bun sistem de certificare a produselor, ar fi necesar, în prealabil, să se ceară o organizare a calităţii formal structurată conform standardelor ISO 9000. Măsurile necesare a fi luate de către o întreprindere pentru a respecta cerinţele din standardele de referinţă ISO 9000 se raportează la calitatea organizării, deci nu pot demonstra calitatea produselor, dar pot influenţa favorabil calitatea acestora.

- Este primordial ca o întreprindere să nu considere certificarea ca un scop în sine ci doar ca o etapă.

- Politica europeană este clară: trebuie să fie încurajată folosirea unitară a standardelor de referinţă; aceasta, pentru a evita pierderea avantajelor oferite de posibilitatea recunoaşterii reciproce a certificărilor ce se pot realiza pe baza aceloraşi standarde de referinţă.

1. Politica europeană de promovare a calităţii.

Conform Comisiei Europene:

Politica europeană de promovare a calităţii este o politică de sensibilizare şi conştientizare a factorilor de decizie în scopul obţinerii vizibilităţii şi sprijinului politic necesare pentru ansamblul de instrumente, metode şi tehnici de management al calităţii precum şi pentru ansamblul de iniţiative şi de acţiuni pro-calitate, din întreaga Europă.

Obiectivul principal al politicii europene de promovare a calităţii:

Conceperea şi realizarea unor acţiuni specifice, orientate spre

- agenţii economici şi +

- autorităţile publice din Europa,

în scopul facilitării şi stimulării obţinerii de către aceştia a EXCELENTEI organizării lor interne, a EXCELENTEI rezultatelor acestora.

Alt obiectiv:

Instituirea şi menţinerea unui mediu economic adecvat apariţiei şi dezvoltării unor interacţiuni sinergetice, reciproc avantajoase, între actorii implicaţi: întreprinderi, organizaţii specializate în activităţi specifice managementului calităţii, alte organizaţii interesate

2. Politica românească de promovare a calităţii

După 1990, abordarea pasiv-represivă a calităţii s-a înlocuit la nivel macroeconomic prin politica naţională a calităţii. Au fost create structuri, au apărut noi reglementări.

Structuri

S-au înfiinţat organisme guvernamentale şi în special neguvernamentale pentru:

- acreditarea laboratoarelor de încercări şi a organizaţiilor de certificare sau inspectie,

- certificarea produselor, serviciilor, sistemelor calităţii, sistemelor de management de mediu şi auditorilor,

- protejarea consumatorilor,