Posibilități de Valorificare a Deșeurilor în Industria Vinului

SUMAR EXECUTIV

Mi-am ales ca temă de proiect „Valorificarea deşeurilor în industria vinului” din următoarele considerente:

- în urma prelucrării strugurilor rezultă cantităţi însemnate de produse secundare sau subproduse;

- prin prelucrarea subproduselor din industria vinului se realizează şi o bună protecţie a mediului înconjurător;

- tehnologiile de valorificare a subproduselor din industria vinului se realizează în condiţii tehnico-ecologice avantajoase.

În economia unei ţări industria vinului poate avea un rol însemnat prin volumul produselor obţinute, a diversităţii şi a valorii economice a acestora.

Vinul poate fi considerat un produs cu o compoziţie complexă, dependentă de materia primă de bază, a strugurilor, de calitatea şi sortimentaţia acestora, fiind alcătuit din peste 500 de componente chimice care se găsesc în diferite stări moleculare nedisociate sau disociate, ioni stabili.

Valorificarea complexă a subproduselor vinicole este determinată de ponderea mare a acestora şi a substanţelor, principiilor active pe care le conţin, utile diferitelor industrii: alcoolul etilic obţinut prin distilarea tescovinei; acidul tartric şi tartraţii au o largă utilizare în numeroase ramuri industriale: chimică, farmaceutică, alimentară, textilă; uleiul de seminţe se poate utiliza în industria chimică; enocolorantul alimentar cu o largă utilizare în industria alimentară, la colorarea produselor alimentare acide.

În industria vinului în fazele tehnologice pentru obţinerea produsului finit „vinul” rezultă o serie de produse secundare şi deşeuri cum ar fi:

- ciorchinii, care se separă înainte de presare;

- tescovina rezultată la presarea strugurilor şi la presarea boştinei fermentate;

- drojdiile, care se depun la partea inferioară, la fundul vaselor, după fermentarea vinului;

- tirighia care se depune pe pereţii vaselor în timpul fermentării mustului şi depozitării vinului;

- sedimentele care se formează după alcoolizarea vinului şi a mustului.

În tehnologiile moderne de prelucrare a produselor viticole se prevede şi realizarea tehnologiilor integrate, în care produsul principal şi produsele secundare să prezinte o atenţie similară prin care aplicarea unui grad de industrializare intensiv.

CAPITOLUL I

Industria alimentară şi mediul înconjurator

1.1. Noţiuni introductive

Industria alimentară este principalul sector al activităţii industriale din Uniunea Europeană, responsabilă cu asigurarea de bunuri alimentare, cu o valoare a producţiei totale, înregistrată la nivelul anului 2005 pentru export de 88.804 miliarde de Euro.

În Uniunea Europeană industria alimentară cuprinde aproape 65516 de campanii, majoritatea având peste 3000 de angajaţi, cu un număr mare de factori economici şi sociali, şi un consum tradiţional de produse, ceea ce a condus la intense procese, realizate în perioada 2000-2005, pentru diversificare, de la consumul tradiţional, la modelele existenţei viitoare.

Misiunea industriei alimentare este să ofere consumatorilor alimente sigure, din punct de vedere cantitativ şi de înaltă calitate. Siguranţa alimentară este primul obiectiv şi trebuie să rămână o absolută şi nenegociabilă prioritate pentru toţi producătorii de alimente, în orice etapă: producţie şi comercializare.

Consumatorii dintr-o piaţă comună sunt îndreptăţiţi să accepte şi să primească standarde de igienă şi siguranţă în circumstanţe comune Statelor Membre, indiferent de locul unde se comercializează aceste produse sau unde au fost fabricate.

Ca o măsură a acestui principiu, toţi producătorii de alimente, indiferent de mărimea producţiei, locaţie geografică sau etapa tehnologică: de la producţia primară la stadiul de comercializare către ultimul consumator, trebuie să aibă în vedere şi să aplice cele mai înalte standarde pentru siguranţa alimentară, cu respectarea normelor legale pentru protecţia mediului.

Responsabilitatea pentru siguranţa alimentelor este impusă prin menţinerea standardelor în vigoare în fiecare etapă a procesului tehnologic, sau poate fi îndeplinita şi printr-o colaborare stransă între toţi producătorii.

Industria alimentară este controlată de o legislaţie compresivă şi foarte detaliata, începand cu poarta fermierului şi sfarşind cu platoul pentru cină. Această legislaţie acoperă următoarele arii principale:

- siguranţa alimentelor, depistarea contaminanţilor,calitatea apei destinată consumului, controlul oficial al materiilor prime şi materiale auxiliare utilizate în procesul de producţie, precum şi controlul materialelor care vin în contact cu acestea;

- igiena alimentelor;

- compoziţia alimentelor din care nu se exclud: aditivii, procesele tehnologice aplicate şi produsele obţinute, cu respectarea reglementărilor referitoare la protecţia mediului;

- alimente nutriţionale;

- produse organice, cu efect mai redus.