Prelucrarea tutunului și tehnologia fabricării țigaretelor

1. Prelucrarea tutunului

1.1 Scurt istoric

Tutunul sau „tabacul” (Nicotiana) este o plantă din familia „Solanaceae”, familie de care aparțin și tomatele, cartoful, și mătrăguna.

Descrierea precisă a plantei de tutun se datoreaza lui Gonzalo Hernandez de Ovideo y Valdes, guvernator de San Domingo, unde spaniolii iniţiasera primele culturi sistematice în scop de comercializare, fiind imitaţi de portughezi în Brazilia si de englezi pe teritoriul statului Virginia de azi.

În cantitati mici, tutunul se cultiva cam peste tot în lume, exista însa zone

mari producatoare : Asia ( China, în special India, Pakistan, Japonia ), America ( SUA; Brazilia ), Europa ( statele din Comunitatea Statelor Independente, Bulgaria ).

Tutunul a fost importat în 1518 în Peninsula Iberica de catre un misionar spaniol.

În timpuri îndepartate, pieile rosii, băstinaşii de pe continentul american, foloseau frunzele de tutun uscate şi macerate, atât în scopuri medicinale – împotriva muscaturilor de şarpe şi a viermilor intestinali, cât şi în scopuri rituale, la pornirea unui razboi şi la pregatirea

„ pipei păcii ” care constituia un pact nescris

de neagresiune între triburi.

Istoria tutunului debutează odată cu descoperirea Americii de către Cristofor Columb, în 1492, în insula, numita mai târziu, Cuba. Primele însemnari despre obiceiul de a fuma ne parvin de la Cristofor Columb, care arată ca la debarcarea sa în insula Guanahani ( San Salvador ) a constatat că populaţia indigena fumează din nişte pipe de bambus ”ceva” preparat din frunzele plantei de tutun, numită simplu de ei, tabac.

În anul 1519, când s-au întors în Europa, navigatorii spanioli ai lui Columb, conduşi de capitanul Francesco Romano Pace, i-au oferit ambasadorului Franţei în Portugalia, Jean Nicot, un mănunchi de frunze de tutun aprinse, povestind cu acest prilej ce au văzut ei că fac băştinaşii sud-americani cu ele. Unul din ofiţerii căpitanului Romano Pace, pe numele său Diego Rodriguez, a îndrăgit fumatul şi la întoarcerea în Europa aduce tutun şi continuă să fumeze acasă, dar în urma reclamaţiei soţiei sale că „ înghite foc şi scoate fum pe nas ” este judecat şi condamnat la 10 ani de muncă silnică de către inchiziţia spaniolă , pentru „legătura cu diavolul ”.

Astfel a pătruns pe continentul european această plantă care s-a cultivat intens şi care s-a extins, apoi, în toată lumea.

A fuma în acele vremuri era un semn de mondenitate, la început un privilegiu al nobilimii, dar, cu timpul, şi al celor mai largi şi mai nevoiaşe pături sociale.

În Europa, Nicotiana Tabacum a început să fie cultivată în Anglia, mai întâi ca plantă decorativă, a urmat rapid cultivarea ei şi pentru a fi utilizată la prepararea tutunului, care se fuma la fel ca astazi sau se priza nazal.

Din peninsula Iberică, răspândirea tutunului în Europa se leagă de numele ambasadorului francez la Lisabona Jean Nicot ( de unde provine şi denumirea ştiinţifică a plantei - NICOTIANA TABACUM).

Anul 1558 este considerat ca fiind data la care a început răspândirea tutunului în Europa şi apoi în restul lumii. În acest an, Jean Nicot a trimis tutun Caterinei de Medicis, regina-mama a Franţei, recomandându-l ca o iarbă vindecătoare a tuturor suferinţelor şi, în special, a greţurilor de care suferea suverana, decoctul de tutun fiind proslavit repede ca panaceu, idee subliniată de numele de„ herba panacea” sau „herba sancta” , atribuite în acele vremuri tutunului. De la curtea Franţei, si apoi în întreaga ţara, el a câstigat lumea în câteva decenii.

Trecerea de la utilizarea lui în scop terapeutic, ca şi calmant, la utilizarea lui în scop de relaxare s-a făcut aproape în toată lumea spre sfârşitul secolului al XVI-lea, mai ales prin comerţul practicat de cetaţile italiene. După Europa, tutunul a fost introdus în Orientul Apropiat şi apoi în Africa, Asia şi Oceania. În China şi India, marinarii spanioli l-au introdus pe la anii 1600-1605.

Pătrunderea tutunului în unele ţări şi extinderea obiceiului de a fuma nu a fost lipsită şi de asperităţi.

În unele ţări, atitudinea faţă de tutun a fost de opoziţie netă, în altele a fost ambiguă.

Tutunul a fost folosit iniţial pentru fumat-tutun de pipă sau pentru prizat. Tot pentru fumat era folosit şi în Orient, în amestec cu alte plante, substanţe iritante sau stupefiante.

Pipa a apărut în secolul al XVII-lea.

De atunci, nimic nu i-a mai putut opri succesul în creştere. Treptat, s-a trecut la ţigările de foi, care s-au fabricat în special în Cuba, iar apoi în Spania, dar şi în alte ţări din Europa şi din restul lumii.

Pătruns la început în palate, tutunul s-a extins apoi în mase. În scurt timp, însă, oamenii au început să observe că tutunul avea multe urmări neplacute, chiar foarte grave pentru organism. Din acest moment începe interzicerea fumatului în diverse ţări, măsurile prohibitive fiind deosebit de aspre.

În Anglia secolului al XVI-lea, pedepsele mergeau pâna la decapitare, capetele fumătorilor fiind expuse în pieţe, cu pipa în gură, pentru a îngrozii populaţia. În anul 1619, regele Iacob I al Angliei combate fumatul cu vehemenţa într-o publicaţie, atragându-le supuşilor atenţia că, dacă nu-i asculta sfaturile „ vă vătămaţi sănătatea, cheltuiţi în deşert banii, dezonoraţi naţiunea ”.

Cei prinşi fumând, erau condamnaţi la 10 zile de arest şi 6 şilingi pentru fiecare pfund ( 0,5 kg.) de tutun fumat.

Papa Urban al VIII-lea excomunica printr-o bulă papală pe cei care fumau în biserici, autorizând gardienii sa confişte toate tabacherele cu tutun, cele de aur urmând sa fie reţinute.