Principalii dăunători ai cerealelor

1.Generalităţi

Dăunătorii sunt nişte organisme, de obicei insecte, care provoacă deprecieri asupra culturilor de cereale, dar şi asupra produselor depozitate. Mulţi dintre dăunătorii care provoacă aceste deprecieri trăiesc numai în spaţii de depozitare, având una sau mai multe generaţii pe an. Sunt însă insecte care au mai multe generaţii pe an, din care cel puţin o generaţie se dezvoltă în câmp sau una din etapele ciclului de dezvoltare are loc în câmp. Aceasta denotă faptul că recoltele agricole pot fi deja infestate la introducerea în spaţiul de depozitare.

Insectele dăunătoare iernează în crăpăturile din pardoseală, din pereţi, ascunse la elementele acoperişului, în boabe, etc. De asemenea migrează de la un spaţiu la altul, îndeosebi în vecinătăţi apropiate. Unele sunt atât de mici încât sunt duse de vânt sau se prind de blana şoarecilor, şobolanilor, pisicilor, pe haine.

Dăunătorii pot deprecia cerealele şi produsele obţinute din prelucrarea acestora, provocând pagube mari. Aceşti dăunători, în general, sunt adaptaţi condiţiilor de viaţă din magazii, silozuri, unităţi de producţie sau din câmp, pierzând facultatea de a zbura, şi nu se poate dezvolta în afara contactului cu masa de cereale sau cu planta în lan.

Dăunătorilor le sunt proprii anumite zone de răspândire (areal), consecinţă a unei evoluţii îndelungate şi complexe sub acţiunea factorilor ecologici şi geoistotici.

Gradul daunelor produse de fiecare insectă nu este uniformă pe întinderea întregului areal de răspândire a speciei respective. Se disting trei zone: zona de maximă intensitate, zona daunelor probabile şi zona daunelor neînsemnate.

Studiul arealului de răspândire al fiecărui organism şi stabilirea arealului are o importanţă deosebită în organizarea măsurilor de protecţie.

Cauzele care provoacă variaţii în numărul insectelor dăunătoare în anumiţi ani şi proporţia lor sunt condiţionate de combinarea factorilor ecologici. Dacă se întâlnesc condiţii optime de câţiva ani, specia începe să se hrănească intens şi înmulţindu-se provoacă o invazie în masă. Invazia poate fi provocată şi de lipsa de activitate gospodărească a omului.

Căldura şi umiditatea sunt considerate factori ecologici principali care influenţează dezvoltarea dăunătorilor.

Insectele dăunătoare cerealelor se împart în trei grupe:

1) insecte cu aripi tari ( coleoptere, gândaci) dintre acestea cele mai periculoase fiind gărgăriţele;

2) fluturii (lipidoptere);

3) acarienii.

Infestarea cerealelor cu insecte şi acarieni se poate prezenta sub două forme:

- Forma vizibilă, în care dăunătorii aflaţi în orice stadiu de dezvoltare se pot descoperi cu ochiul liber sau când cerealele prezintă semne vizibile de atac (înţepături, orificii, rosături, etc.);

- Forma ascunsă, în care dăunătorii aflaţi în orice stadiu de dezvoltare sunt localizaţi în interiorul cerealelor, tratarea cu reactivi speciali sau prin radiografie.

2.Principalii dăunători ai culturii de grâu

2.1. Tripsul grâului (Haplotrips tritici)

Diagnoza atacului. Modul de manifestare al atacului se face prin albirea spicului de grâu şi în acelaşi timp are loc răsucirea tulpinii.

Dăunătorul şi biologia sa. Adultul are corpul de culoare brun-negricioasă de 2-3 mm, cu ultimul segment al abdomenului alungit sub formă de tub. Aripile anterioare prezintă o singură nervură longitudinală. Are o singură generaţie pe an; iernează sub formă de larve şi ca adulţi şi nimfe în resturile vegetale. Se hrănesc prin înţeparea şi sugerea frunzelor, tulpinilor, organelor florale determinând albirea spicelor, zburlirea aristelor şi secarea boabelor. Tripşii sug boabele în faza de lapte.

Răspândire şi importanţă economică. Tripsul grâului are o largă răspândire pe glob. În Europa, tripsul grâului este predominant în zonele de climă temperată. Produce reducerea cantităţii cât şi a calităţii recoltei de boabe.

2.2.Ploşniţa cerealelor (Eurygaster integriceps)

Diagnoza atacului. Specie oligofagă, dezvoltându-se în principal pe culturile de grâu, dar atacă şi alte graminee cultivate şi spontane. Adulţii înţeapă tulpinile tinere, frunzele, rahisul spicelor, florile şi boabele. La locul înţepăturii se formează o mică umflătură numită ,,con salivar” în jurul căreia apare o zonă de culoare gălbuie. Adesea frunza atacată se îngălbeneşte, se răsuceşte şi se usucă, de la locul înţepăturii atârnând ca o sfoară. Uneori spicul rămâne în burduf, iar când apare, are aristele ondulate şi poate fi parţial sau total steril, albit, aspect care se întâlneşte frecvent la vârful spicelor. Boabele atacate sunt şiştave, zbârcite sau dacă nu sunt deformate, poartă urmele înţepăturilor sub formă de puncte negre, înconjurate de o zonă decolorată.

Dăunătorul şi biologia sa. Adultul are corpul oval, de 11-13 mm lungime, de culoare brună.Capul este triunghiular. Antenele sunt constituite din 5 articule. Pronotul este aproape hexagonal.Scutelul foarte dezvoltat egal în lungime cu abdomenul, cu o carenă în partea mediană şi cu două puncte gălbui la bază. Oul este sferic şi de culoare verzuie la depunere şi de culoare închisă, pe măsură ce se dezvoltă embrionul. Larva este asemănătoare cu insecta adultă, fiind mai mică şi lipsită de aripi sau cu rudimente de aripi, în funcţie de vârsta acesteia.

Are o generaţie pe an. Iernează ca insectă adultă, sub frunzarul pădurii, în liziera pomilor din apropierea culturilor, sub ierburi. Primavara la temperaturi de peste 10º C, insectele îşi fac apariţia, la început pe gramineele spontane, apoi zboară în culturile de cereale. Numărul maxim de insecte pe culturi se înregistrează la jumătatea lunii mai. După o perioadă de hrănire şi maturaţie sexuală are loc copulaţia şi depunerea pontei. Larvele apar la 8-10 zile de la depunerea pontei. Până la maturare se hrănesc şi năpârlesc de 4-5 ori, întreaga lor evoluţie durând 30-40 zile, ceea ce corespunde cu ajungerea la maturitate a cerealelor. Adulţii din noua generaţie apar la sfârşitul lunii iulie, hrănirea lor continuând până în cursul lunii august, când se retrag pentru iernare.

Răspândire şi importanţă economică. Ploşniţele cerealelor sunt răspândite în centrul şi sud-estul Europei, în vestul Asiei şi în nord-estul Africii. La noi în ţară se întâlnesc în toate zonele cultivatoare de grâu, în densităţi mai mari în regiunile de stepă şi ale pădurilor de stejar. Eurygaster integriceps este specia cea mai frecventă şi păgubitoare.

Atacul ploşniţei grâului produce şiştăvirea boabelor de grâu în procent de 1-2%, iar saliva introdusă în bob provoacă distrugerea glutenului, ceea ce duce la diminuarea calităţii grâului.