Producerea Alcoolului Etilic din Cereale

O SCURTA ISTORISIRE

La sfârşitul primului mileniu al erei noastre, cel mai mare centru cultural al Europei nu a fost nici Roma, nici Bizanţul, nici Londra. A fost Cordoba, capitala Andaluziei arabe, in sudul Spaniei de astăzi. Acolo existau parcuri, palate, drumuri pavate, lămpi cu ulei care luminau străzile, şapte sute de moschei, trei sute de băi publice şi un vast sistem de canalizare. Cea mai impresionantă dintre toate acestea era insă biblioteca publică, terminată în jurul anului 970, care continea aproape un milion de cărţi (mai multe decât orice bibliotecă europeană). Aceasta era doar cea mai mare dintre cele şaptezeci de biblioteci ale oraşului. Nu este de mirare că Hroswitha, un cronicar german din secolul al X-lea, a descris Cordoba ca fiind ,,bijuteria lumii”*.

Cordoba a fost unul dintre cele mai mari centre de studiu din lumea arabă, care se întindea de la nord de Pirinei, din Franţa, pâna la munţii Pmir din Asia Centrală şi în sud, până la Valea Indusului, in India. În timp ce înţelepciunea greacă începea sa se piardă in majoritatea regiunilor din Europa, învăţaţii arabi îşi continuau studiile în Cordoba, Bagdad şi Damasc, în domenii ca astronomia, matematica, medicina, şi filozofia, preluând cunoştinţele greceşti, indiene şi persane.Ei au inventat astrolabul, au descoperit algebrasi sistemul actual de numere, au folosit pentru prima dată plante ca anastezice şi au creat noi tehnici de navigaţie, folosind busola (a fost adusă din China), trigonometria şi hărţile de navigaţie. Printre numeroasele lor realizări se numără şi perfecţionarea şi răspândirea unei tehnici care a dat naştere unor noi sortimente de băuturi: DISTILAREA

Acest proces, care constă în vaporizarea şi condensarea unui lichid pentru a separa şi purifica părţile sale componente, are origini stăvechi. O instalaţie simplă de distilare, datând tocmai din mileniul al II-lea î.Hr, a fost descoperită in nordul Mesopotamiei, unde, potrivit inscripţiilor cuneiforme de mai târziu, era folosită la obţinerea parfumurilor. Grecii şi romanii cunoşteau şi ei această tehnică, Aristotel, de exemplu, a observat că lichidul obţinut prin condensarea vaporilor degajaţi la fierberea apeii sărate era nesărat. De abia mai târziu, însă, începând cu lumea arabă, distilarea a devenit o tehnică folosită frecvent pentru vin, mai ales de catre învăţatul arab Jabir ibn Hayyan, care a trăit în secolul al VIII-lea şi care este cunoscut ca unul dintre părinţii chimiei. El a creat o instalaţie de distilare îmbunătăţită, numită şi alembic, cu ajutorul căruia el şi alţi alchimişti arabi au distilat vinul şi alte substanţe pe care le foloseau în experimentele lor.

Prin distilare, vinul devine mai tare, pentru că punctul de fierbere al alcoolului (78 °C) este mai coborît decat al apei (100°C). Când vinul se încălzeşte, de pe suprafaţa lui se ridică aburi cu mult înainte ca lichidul să înceapă să fiarbă. Datorită punctului de fierbere scăzut al alcoolului, aceşti vapori conţin o cantitate mai mare de alcool decât lichidul original. Prin colectarea şi condensarea acestor vapori bogaţi in alcool, se obţine un lichid cu un conţinut de alcool mai ridicat decât al vinului, deşi nu este nici pe departe alcool pur, deoarece o parte a apei şi alte impuritaţi se evaporă chiar şi la temperaturi sub 100°C.

Conţinutul de alcool poate fi ridicat prin distilări repetate, precedeu numit şi purificare.

Cunoştinţele despre distilare, care, bineînţeles, au reprezentat doar o mică parte a moştenirii lăsate de arabi, consemnate şi aprofundate de învăţaţi, au fost traduse din arabă în latină şi au aprins dorinţa de studiu în vestul Europei. Termenul “alembic”, care denumeste vasul cu formă specială folosit la distilare, cuvântul “alcool” arată originea băuturilor obţinute prin distilare în laboratoarele alchimiştilor arabi. El provine din “al-koh’l’’, numele dat prafului negru rămas după purificarea antimoniului care era folosit ca produs cosmetic pentru machiajul pleoapelor.

Termenul a fost folosit apoi de către alchimişti pentru a denumi, in general, substanţele purificate prin distilare, astfel că vinul distilat a ajuns să fie cunoscut ca “alcool de vin’’.

De la originile sale obscure, in laboratoarele alchimiştilor, noile băuturi obţinute prin distilare au devenit foarte importante in epoca marilor descoperiri geografice, pe măsură ce exploratorii europeni au întemeiat noi colonii şi apoi, adevarate imperii în întreaga lume. Băuturile astfel obţinute, în afara faptului că aveau o mulţime de întrebuinţări, reprezentau o formă de alcool mai puţin perisabil şi mai uşor de transportat pe mare. Aceste băuturi au devenit bunuri economice atât de importante, încat impozitarea şi contolul acestora au fost considerate chestiuni de importanţă politică şi au influenţat cursul istoriei. Învăţaţi arabi, care au distilat vinul pentru prima dată, au considerat produsul obţinut mai degrabă un ingredient alchemist sau un leac, decât o băutură destinată consumului obişnuit. Doar cînd procedeul s-a raspîndit în Europa creştina, aceste băuturi au început să fie consummate.