Proiectarea și promovarea cozonacului cu ciocolată albă și migdale

I. DEFINIREA IDEII DE PRODUS NOU

1.1.Scurt istoric al firmei.

Grupul Vel Pitar este liderul pietei romanesti a produselor de panificatie si morarit si un jucator important in domeniul productiei si distributiei de biscuiti, napolitane, specialitati de cofetarie şi produse de patiserie.

Povestea grupului incepe in momentul in care fondul de investitii Broadhurst Investments Limited, administrat în Romania de catre New Century Holdings (NCH), achizitioneaza doua mari companii de morarit si panificatie, Mopariv Ramnicu Valcea si Berceni Bucuresti. În decembrie 2001 se formeaza S.C. Vel Pitar S.A., prin fuziunea a patru fabrici din industria de morarit si panificatie: Mopariv Ramnicu Valcea, Berceni Bucuresti, Mopariv Cluj Napoca si Granpan Tecuci. Sediul noii companii este stabilit la Ramnicu Valcea.

Anul 2007 a reprezentat trecerea la un nou tip de organizare. Compania Vel Pitar S.A. s-a divizat in trei societati autonome care au ca obiect de activitate panificatia - S.C. Vel Pitar S.A., moraritul - S.C. Şapte Spice S.A. şi retailul - S.C. VP Magassin S.A.. Aceste activitati s-au dezvoltat continuu în ultimii ani, astfel încat acum beneficiaza de conditiile necesare pentru a functiona autonom. Prin procesul de divizare noile companii fructifica mai bine oportunitatile oferite de piata în domeniile lor, gestioneaza mai bine resursele si utilizeaza în mod direct veniturile obtinute.

Fondul de investitii Broadhurst Investments Ltd., administrat în Romania de compania New Century Holdings (NCH), detine aproximativ 80% din toate cele trei firme rezultate in urma divizarii.

În prezent Grupul Vel Pitar detine centre de productie în Bucuresti (doua) si în 11 judete din Romania (Valcea, Arges, Brasov, Cluj, Galati, Iasi, Giurgiu, Gorj, Olt, Dambovita şi Braila), unitati de morarit si o retea de magazine în marile orase din Romania.

Grupul Vel Pitar a schimbat modul in care, in Romania, se fac afacerile in industria de morarit si panificatie. Suntem primii care au investit masiv in tehnologii moderne, inovatoare, pentru a oferi clientilor produse de cea mai buna calitate. De aceea Grupul Vel Pitar este lider absolut din toate punctele de vedere: dimensiune, acoperire geografica, cifra de afaceri, nivel de profit, numar de clienti, nivelul de implementare a tehnologiilor moderne si respectarea normelor legislatiei europene.

Vel Pitar recunoaste importanta specificului local ca o valoare suplimentara in actiunea sa de a oferi consumatorului produsele dorite, iar fiecare dintre punctele de lucru ale grupului este lider de piata si exceleaza in unul sau mai multe produse, beneficiind de conceptul dezvoltat la nivel national.

Grupul Vel Pitar in cifre: 13 fabrici de panificatie, specialitati de panificatie, patiserie, biscuiti si napolitane; unitati de morarit; o retea proprie de 157 de spatii comerciale in marile orase din Romania; acoperire nationala; 4.600 de angajati; peste 2 milioane de clienti zilnic. Lunar, în medie, sunt produse aproximativ 10.000 tone panificatie, 300 tone biscuiti si napolitane si 14.000 tone produse de morarit.

1.2.Istoricul cozonacilor

Traditia romaneasca spune ca daca ai cozonac pe masa înseamna ca sarbatoresti. Cozonacul este o reteta cu o lunga istorie. În forma sa cea mai simpla, reprezinta un desert din faina îndulcita cu zahar sau miere, amestecata cu oua, lapte si grasimi. Şi pentru ca multe dulciuri se pot incadra in aceasta descriere, nu e de mirare ca „granita” dintre cozonac si paine, biscuiti si chec este vaga. La originea tuturor este painea. Unele paini romane, care erau îmbogatite cu oua si unt, au avut probabil consistenta cozonacilor.

Printre verstigiile unor comunitati neolitice s-a gasit o forma de aluat de cozonac. De fapt, erau doar niste graunte sfaramate, inmuiate si coapte pe o piatra calda.

Egiptul antic a fost prima cultura care a lasat dovezi ale unei adevarate pasiuni pentru gatit. Egiptenii au inventat si dezvoltat metode sigure de a gati si primele forme de cuptoare, în care preparau o mare varietate de feluri de paine. Multe erau indulcite cu miere si mancate ca deserturi.

Grecii aveau un tip de cozonac cu branza îndulcit cu miere si nuci strivite, care se numea “plakous”.

Romanii au creat primele forme ale cozonacului cu stafide si nuci sau alte fructe uscate. La inceput, au avut doar doua varietati numite “libum” si “placenta”. „Libum” era un cozonac micut, ce se folosea numai pe post de ofranda adusa zeilor. Mai tarziu au aparut variante mai mari, care erau consumate si de oameni. O alta ofranda speciala era „placenta”, mai elaborata, un cozonac cu branza care a ajuns din ce în ce mai diversificat, cu stafide, cu alune, si care se servea obligatoriu cu vin dulce (pasca de astazi). Totusi, romanii nu s-au limitat la atat, iar în perioada Imperiului tarziu au devenit maestri in manuirea drojdiei.

În Evul Mediu, brutarii europeni gateau foarte des cozonaci cu fructe uscate pentru că tineau mai mult timp. Desigur, atunci cozonacul nu era atat de pufos.

Controversata regina a Frantei, Maria Antoaneta, a ramas in memoria publica prin fraza "Daca n-au paine, sa manance cozonac!". La vremea cand aceste vorbe au fost rostite, in Franta era foamete, iar ironia puerila a reginei nu a fost bine venita.

In ceea ce priveste Marea Britanie, prima reteta de cozonac apare intr-o carte de bucate scrisa in 1718, autoarea recomandand sa fie copt in forme lungi si mai subtiri, aceasta forma ramanand consacrata pana in zilele noastre.

Pana la jumatatea secolului al XIX-lea, francezii adaugasera la meniu al treilea fel, "desertul", care continea foarte des cozonac. Tot in acest secol, tehnologia a ajutat la usurarea procesului gatirii cozonacului. Bicarbonatul de sodiu, inlocuit curand de praful de copt au fost folosite in locul drojdiei, facand aluatul sa creasca mai mult cu mai putin efort.

De asemenea, aparitia cuptoarelor cu temperatura controlata a fost un alt pas spre usurarea gatirii. Istoricii gastronomi insa sunt aproape cu totii de acord ca reteta cozonacului, asa cum il cunoastem noi astazi, a fost consacrata in secolul al XiX-lea de europeni.

Dupa multe transformari si metode de preparare, cozonacul s-a consacrat la fiecare popor intr-un alt fel.Romanii il prefera pe cel pufos si mult crescut, framantat cu drojdie de bere, englezii - pe cel mai uscat, cu fructe confiate, francezii il prefera in forme mai mici, cu multa ciocolata sau cu diverse umpluturi. Ceea ce a ramas comun peste tot in lume este sentimentul de sarbatoare pe care il aduce acest desert special.