Proiectarea unei Sectii de Macinis

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Proiectarea unei Sectii de Macinis.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 52 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domenii: Industria Alimentara, Constructii, Ecologie

Cuprins

Cuprins
1. Istoric 4
2. Dezvoltarea ştiinţei măcinării cerealelor 10
3. Sistematica grâului 12
4. Structura anatomică a bobului de grâu 16
4.1. Pericarpul 19
4.1.1. Epiderma 21
4.1.2. Hipoderma 21
4.1.3. Strat celule intermediare 21
4.1.4. Strat celule rotunde 22
4.1.5. Strat celule tubulare 22
4.2. Înveliş seminal şi strat pigmentat 22
4.3. Strat nucelar şi hialin 22
4.4. Strat aleuronic 23
4.5. Endospermul amidonos 23
4.6. Embrionul sau germenele 23
4.6.1. Axul embrionar 24
4.6.2. Scutelumul 24
5. Compoziţia chimică a bobului de grâu 24
5.1. Substanţe minerale 24
5.2. Substanţe proteice 26
5.3. Glucide 26
5.4. Lipide 27
5.5. Enzime 27
5.6. Vitamine 28
6. Indicatori de caracterizare a cerealelor 29
6.1. Indicatori de calitate ai cerealelor 29
6.2. Indicatori fizici ai cerealelor 37
7. Norme de protecţia muncii 41
8. Calculul, alegerea şi dimensionarea utilajelor 47
8.1. Calculul şi alegerea utilajelor de mărunţire 48
8.2. Calculul şi alegerea suprafeţelor de cernere 51
Bibliografie

Extras din document

1. ISTORIC

Moara este o instituţie industrială complexă, care are ca scop transformarea cerealelor, dar mai ales a grâului, secarei şi porumbului in produse finite ca făina si mălaiul.

Morăritul este cunoscut din timpuri foarte vechi. Evoluţia lui a urmat fidel societatea umana şi dezvoltarea tehnico-economică a acesteia.

Cerealele sunt folosite în alimentaţia omului din cele mai vechi timpuri. Descoperiri arheologice atestă preocupările omului în cultivarea cerealelor înca din perioada neolitică. Mărturii arheologice, cum sunt uneltele agricole, vase ceramice sau monede gravate cu spice de cereale, evidenţează preocuparea geto-dacilor în cultura cerealelor. Un grup de cercetători al Institutului de Arheologie din Bucureşti, reconstituind vegetaţia localităţii Icoana din zona Porţilor de Fier, aşezare ce dateaza din 6315 î.e.n., au pus in evidenta o cereală din familia Graminee. O altă descoperire care atestă preocupări în cultivarea cerealelor este cea a unui ciob de vas ceramic, aparţinând Culturii CRIS, cultura neolitica datand din anul 5000 î.e.n., în localitatea Glavaneştii Vechi, jud. Iasi. Pe vas a rămas limpede amprenta unei seminte de cereale, ramasă prin arderea acesteia odata cu vasul de lut.

Cultura grâului a ocupat un loc de seama la geto-daci, bogaţia lanurilor de cereale fiind remarcată de numeroşi autori antici, începând cu Herodot.

Arriari, relatând expediţia lui Alexandru cel Mare împotriva geţilor 331 î.e.n., descrie străbaterea unor lanuri bogate de grâu. “Papirusul lui Hunt”, aflat la Muzeul Britanic din Londra relatează că după transformarea Daciei în provincie Romana, ea devine grânarul imperiului Roman.

Odată cu apariţia producţiei de cereale se face simţită necesitatea păstrării acesteia în condiţii bune un timp suficient pentru a asigura consumul până la viitoarea recoltă. La început, cerealele au fost păstrate în gropi săpate în pământ sau stâncă. Pentru a feri cerealele de apa de infiltratie, gropile se îngropau în argilă care se ardea. Ele aveau o adâncime de 2 până la 3 m şi un diametru de 2 până la 4 m. cerealele erau aşezate pe un strat de paie uscate. Peste cereale se aşeaza un alt strat de paie, apoi lespezi de piatra şi pământ bătătorit.

În regiunile cu precipitaţii abundente, gropile erau înlocuite cu vase din argilă, îngropate sau aşezate pe pământ. In China şi Egiptul antic se utilizau hambare pentru cereale, construite la suprafaţa solului din argilă presată sau caramidă arsă. Romanii foloseau depozite de cereale pentru coservarea cerealelor destinate hranei populaţiei sau armatei. Documentele evidenţează trei tipuri de depozite:

- horreum publicum – formate din mai multe camere de forma pătrată sau dreptunghiulară;

- horreum pensile – costruite pe coloane pentru a le feri de umiditatea terenurilor;

- horreum subteranum – subterane, cerealele erau închise în vase mari amplasate în încaperi subterane.

În epoca feudală se face simţita nevoia construirii unor magazii de capacitate mare, capabile să adăposteasca recoltele marilor latifundii. Magaziile şi hambarele utilizau o diversitate de materiale de construcţii, piatra, lemn, paie, lut uscat sau ars, caramidă, etc..

O etapa intermediara între magazii şi silozuri, o constituie construcţia unor magazii celulare. Acestea asigură o depozitare mai bună a cerealelor, permiţând o compartimentare a spaţiului de depozitare în funcţie de tipul şi calitatea acestora.

Primele silozuri din beton armat, construite la noi în ţara, sunt cele fluviale din Brăila si Galaţi construite în 1891 de Anghel Saligny, ele au o capacitate de câte 25.000 t fiecare, prezentând celule de formă hexagonală, cu pereţi din beton armat. Silozurile au fost primele construcţii de dimensiuni mari din Europa, la care s-a folosit beton armat. În 1906 începe construcţia silozului portuar din Constanţa, după proiectele lui Anghel Saligny.

În 1906 sunt gata două din cele trei corpuri celule ale silozului având o capacitate de 33.000 t fiecare.

În perioada următoare, se construiesc o serie de silozuri în zonele cerealiere, cu capacitate de 4.000, 6.000, 8.000 şi 10.000 tone. De la silozurile din cărămidă armată sau beton armat, cu celule de formă pătrată sau dreptunghiulară, se ajunge la silozurile moderne cu capacitate de 40.000 sau chiar 60.000 tone, cu celule de formă cilindrică realizate prin turnare continuă, prin glisarea cofrajelor.

Producerea făinii din cereale a constituit la început o preocupare casnică, fiecare familie dispunând de unelte necesare macinarii cerealelor.

Urluitoarele realizau măcinarea ceralelor prin frecarea acestora între o piatră de dimensiuni mai mari, ci o suprafată plană si o piatră de dimensiuni mai mici, frecător, deplasată cu forţa braţelor. Urluitoarele pot fi întalnite chiar în zilele noastre la diverse triburi africane.

Piuliţele, formate dintr-o piatră cu o adancitură centrală, în care cerealele se mărunţesc prin lovire de către o piatră de formă alungită prin mişcări repetate utilizând forţa braţelor. În Egiptul antic cerealele se măcinau folosindu-se piuliţe şi site din fibre de trestie.

Rasniţele rotative, apar mai târziu, ele fiind formate din două pietre, una fixă, prezentând o adâncitură şi una mobilă cu o proeminenţă şi cu mânere de antrenare.

În Roma antică, măcinarea cerealelor se facea cu mori de pietre. Săpăturile arheologice efectuate la Pompei au evidenţiat existenţa în sec. I. î.e.n., a unui “combinat” de morărit şi panificaţie format dintr-o moară cu 4 pitre, o cameră de preparat aluatul şi un cuptor. Romanii foloseau mai multe sortimente de făina : “pollen”, “floare de făina”, “făina mijlocie” şi “făina inferioară”.

Piatra romană, realizează măcinarea cerealelor. Acest tip de moară s-a răspândit în toată Europa, în perioada războaielor de cucerire, ale imperiului roman.

Acţionarea pietrei mobile s-a facut, la început, manual, apoi, odată cu creşterea dimensiunii pietrelor s-a trecut la acţionarea prin tracţiune animală şi cu roţi hidraulice.

O formă evoluată de moară cu pietre o reprezintă Piatra arabă, care înlocuieşte treptat piatra romană. Acest tip de piatră arabă se păstrează până în zilele noastre.

Fisiere in arhiva (1):

  • Proiectarea unei Sectii de Macinis.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA ”LUCIAN BLAGA” SIBIU FACULTATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE, INDUSTRIE ALIMENTARĂ ŞI PROTECŢIA MEDIULUI SPECIALIZAREA: INGINERIA PRODUSELOR ALIMENTARE