Rase de porcine importate crescute pentru producția de carne - Landrace, Duroc

Capitolul 1. Importanţa creşterii porcinelor în România

Creşterea porcinelor prezintă o importanţă deosebită pentru economia noastră naţională, fiind în acelaşi timp deosebit de rentabilă pentru unităţile agricole, cărora le aduce mari venituri băneşti.

Rentabilitatea creşterii porcinelor se datorează produselor pe care această specie le furnizează, în primul rând, carnea şi grăsimea.

Astăzi, circa 40% din necesarul de carne din industria alimentară este asigurată cu carne de porc. Pe lângă aceasta, datorită conţinutului ridicat în substanţă uscată (40%-50%), calitatea cărnii de porc este superioară cărnii furnizate de celelalte specii, fiind mai consistentă şi mai hrănitoare (un kilogram de carne de porc produce 2500-3000 de calorii).

De asemenea, carnea de porc este gustoasă, fragedă, uşor conservabilă, din ea obţinându-se preparate valoroase (şuncă, muşchi, etc.). Grăsimea obţinută de la porci este mult mai apreciată şi căutată în industria alimentară, chimică, farmaceutică, etc.

Produsele secundare obţinute de la porci (pielea, părul, organele interne, unghiile), sunt de asemenea folosite în industrie. Nu trebuie subapreciată nici valoarea bălegarului de porc ca îngrăşământ organic şi mai ales faptul că circa 10% din cheltuielile făcute cu hrănirea porcilor se recuperează prin valoarea bălegarului produs.

Rentabilitatea creşterii porcilor este asigurată de însuşirile fiziologice ale acestei specii, cum ar fi:

- Prolificitatea. În mod normal la o singură fătare, o scroafă poate da 7-12 sau mai mulţi purcei, în timp ce femelele din alte specii, la o fătare, dau doar 1-2 purcei. Această însuşire dă posibilitatea ca prin produşii săi o scroafă să dea într-un an circa 1200-1500 kg greutate vie, deci o cantitate foarte mare de carne de consum.

- Precocitatea. Un purcel care la naştere are 1 kg, la 6 luni ajunge la 60-70 kg, deci de 60 de ori greutatea iniţială, în timp ce la celelalte specii în aceeaşi perioadă greutatea se dublează, triplează sau cel mult se înzeceşte. Porcul ajunge la maturitatea sexuală mai devreme decât celelalte specii, ceea ce face să poată fi folosit la reproducţie de la vârsta de 8-10 luni.

- Gestaţia scurtă. La scroafă, gestaţia durează 114 zile, fapt care dă posibilitatea să se obţină două fătări pe an. Această însuşire este folosită de crescătorii fruntaşi pentru a obţine de la fiecare scroafa, chiar 5 fătări în 2 ani.

- Folosirea hranei. Porcul foloseşte foarte bine hrana, fiindu-i necesar pentru 1kg spor de greutate, 3-4 unităţi nutritive, pe când la celelalte specii, pentru acelaşi spor de greutate sunt necesare mai multe unităţi nutritive. Trebuie menţionat că sporul zilnic în greutate este de 600-1500 grame, mult mai ridicat faţă de celelalte specii, dacă-l raportăm la greutatea vie a animalului.

Pe lângă aceasta, sporurile în greutate se pot realiza foarte avantajos, putându-se folosi reziduurile şi resturile agricole, industriale, alimentare şi inclusiv pe cele de la bucătărie.

- Randamentul la tăiere. Adică raportul dintre greutatea vie şi cea rezultată după tăiere, este foarte ridicat, şi anume 80-90% pe când la celelalte specii de animale este de 40-60%.

Aclimatizarea este o însuşire valoroasă a acestei specii, porcul adaptându-se în general uşor la orice condiţii climatice, dacă se asigură condiţii bune de întreţinere şi îngrijire.

1.1. Originea porcinelor

Actualele rase de porci domestici provin din trei forme de porci sălbatici denumite: Sus Scrofa Ferus, Sus Vittatus şi Sus Mediteraneus. Sus scrofa ferus sau mistreţul european trăieşte şi astăzi în unele locuri din Europa, Asia Centrală, Asia Mică, precum şi partea de nord a Africii. Mistreţul European se caracterizează printr-o conformaţie corporală bună şi o constituţie robustă.

Mistreţul are corpul lung, picioarele înalte şi puternice, şi vioi; spinarea este convexă, crupa teşită. Corpul este acoperit de o piele groasă cu păr des, lung şi gros, de culoare brună sau brună-cenuşie. Pe linia superioară a corpului, părul este mai lung, formând un fel de coamă pe toată lungimea corpului. Are temperamentul vioi, este rezistent la intemperii şi ager. Trăieşte în cârduri prin păduri, unde se hrăneşte cu jir, ghindă, rădăcini, melci, râme, etc.

Mistreţul ajunge la maturitate la vârsta de 2 ani, când poate atinge o greutate de 180-200kg. Cu toate că nu se pretează pentru îngrăşat, carnea este gustoasă.