Regimul alimentar a unui bolnav de ciroză

INTRODUCERE

Stagnarea repugnă vieţii în general şi cu precădere gândirii.

Nursingul înseamnă să ajuţi individul, fie acesta bolnav sau sănătos să-şi afle calea spre sănătate sau recuperare, să ajuţi individul, fie bolnav sau sănătos, să-şi folosească fiecare acţiune pentru a promova sănătatea sau recuperarea, cu condiţia ca acesta să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea necesară pentru a o face şi să acţioneze în aşa fel încât să îşi poarte singur de grijă cât mai curând posibil

Pacienţii cunoscuţi cu ciroză hepatică constituie o categorie specială de bolnavi , deoarece această boală, chiar tratată are un pronostic rezervat, iar aceşti bolnavi au nevoie de îngrijiri speciale, atât din partea echipei de îngrijire (medic, asistentă), dar mai ales din partea familiei Aceşti bolnavi sunt mult mai sensibili din punct de vedere fizic şi psihic , sunt mai vulnerabili la infecţii şi alte boli.

Ciroza hepatică este o boală cunoscută încă din antichitate. În secolul II i.e.n , Areteus din Capadochi a descris multe din trăsăturile chimice ale cirozei hepatice pe care o numeşte "skillos". Dar abia în 1685 este comunicat primul caz chimic de ciroză hepatică (Brown, Anglia). În 1793 se face legătura cauzală dintre consumul de alcool şi ciroza hepatică , concomitent cu descrierea ficatului cirotic ( Baille ).

Denumirea de ciroză a fost introdusă de Lacrence în 1919. Ea derivă din grecescul "killkos" care înseamnă galben-portocaliu şi care se referă la granulaţiile de culoare observate pe suprafaţa ficatului.

Ciroza hepatică este o afecţiune ireversibilă şi difuză a ficatului, caracterizată prin distrugerea celulelor hepatice, pierderea elasticităţii (scleroza) ţesuturilor, dezvoltarea unui ţesut cicatricial fibros şi prin regenerarea anormală a celulelor ce constituie noduli de regenerare.

Pe langă alcool există factori multiplii ce determină această boală: virusuri, toxine şi medicamente, boli imunologice, boli metabolice şi alţi factori.

Evoluţia cirozei este imprevizibilă, de cele mai multe ori progresivă, agravată de complicaţii redutabile. Descoperirea tardivă a bolii şi dificultăţiile terapeutice fac ca pronosticul cirozei să fie rezervat. Astfel, pacienţii la care este asociată şi ascita nu trăiesc mai mult de 5 ani, iar cei la care boala s-a descoperit în prima fază pot supravieţui şi 20 ani.

Ciroza hepatică are o serie de complicaţii majore care pun viaţa pacientului în pericol: encefalopatia portosistemică, hemoragia digestivă superioară, peritonita bacteriană spontană, insuficienţa renală, adenocarcinomul hepatic.

În ultimul timp numărul cazurilor de ciroză este în creştere. Vârsta cu maximul de incidenţă este între 45 şi 60 de ani, însă primele semne apar în mod obişnuit între 35 şi 50 de ani. Există o predominanţă la sexul masculin.

În prezent, are o pondere mare în mortalitatea generală, înregistrându-se, anual, peste 300.000 de decese pe glob.

Capitolul 1 CIROZA HEPATICĂ

1.1 Funcţiile ficatului

Ficatul este un organ cu multiple funcţii în economia organismului. O parte din aceste funcţii sunt legate de metabolismul energetic (ficatul jucând un rol cheie în transformarea nutrienţilor în surse energetice).

Bolile hepatice (cum ar fi hepatitele, ciroza) pot influenţa în mod dramatic funcţionarea corectă a organului, acest lucru având repercusiuni asupra întregului organism (care astfel ajunge să fie privat de o gamă largă de nutrienţi esenţiali). Ficatul primeşte o mare parte din nutrienţii absorbiţi şi vehiculaţi în sistemul circulator. Aceştia sunt depozitaţi sau sunt transformaţi astfel încât să poată fi utilizaţi imediat de organism (în funcţie de nevoi). În acelaşi timp, ficatul îndeplineşte şi un rol de detoxifiere generală a organismului. Toate aceste funcţii sunt mult diminuate în prezenţa unor afecţiuni ale organului.

Figura 1 Ficat sănătos

1.2 Definirea cirozei hepatice

Ciroza hepatică este o îmbolnăvire cronică a ficatului, constând în inflamarea şi lezarea ţesutului conjunctiv, cu evolutie progresivă spre modificarea structurii ficatului şi sclerozarea ţesuturilor în benzi. Boala continuă spre atrofiere din cauza distrugerii morfo-funcţionale a unei părţi din celulele hepatice active şi înlocuirea lor, treptată, cu ţesut fibros.

Ficatul pierde capacitatea de conversie a lipidelor şi de neutralizare a toxinelor sau a medicamentelor pătrunse în ficat. Acum apare inapetenţa pentru grăsimi, greţuri şi balonări abdominale. Vehicularea sângelui prin celulele ficatului este diminuată, treptat, instalându-se insuficieţta hepatică.

Figura 2 Etapa finală de ciroză

Pe plan mondial, boala este în creştere, mai frecvent între vârstele de 45-60 de ani, cu precădere la bărbaţi (de 3 ori mai mult decât la femei). În prezent, are o pondere mare în mortalitatea generală, înregistrându-se, anual, peste 300.000 de decese pe glob.